Telefonul fără fir

Sau diferenţa dintre mesajul pornit de la sursă şi cel care ajunge la receptor. Nu e vorba despre joc, ci despre nuanţa relativ fragilă a integrităţii mesajului pornit şi perceperea lui degradată în final. Cu precădere pe latura subiectivă, că doar nu era să scriu eu ceva siropos

Relaţiile se definesc în momentele critice

Titlul acesta îmi stă în lista de drafturi de câteva luni. Şi tot trecând prin lista de idei neterminate care-mi aglomerează capul, m-am gândit să scriu despre faptul că pentru a şti cât de puternică e o relaţie (indiferent de ce natură) trebuie să aibă momente de zdruncinare sau chiar de dezamăgire profundă.

Back to reality

N-am murit. Am luat o scurtă vacanţă doar.
Promit să scriu zilele acestea …

Despre (ne)fericire

E unul din subiectele pe care am evitat să-l ating, din foarte multe motive. Unul ar fi că ar trebui să mă analizez şi un răspuns neplăcut ar putea schimba felul în care merg înainte. Un om nefericit rareori oferă ceva pozitiv, de cel mai multe ori împrăştie nefericire, voluntar sau involuntar. Dar ce este fericirea?

Cum ar fi dacă?

Prea multă pace strică. Prea mult bine oboseşte. Prea puţin nu-i de ajuns. Prea multă linişte destinde realitatea. Şi văd că strică atunci când lucrurile merg relativ pe direcţia pe care o vrei, dar nu pentru că ai dorit-o dintotdeauna, ci pentru că ai ajuns s-o clasifici în categoria lucrurilor învăţate.

 

Moment de respiro

Drumul prin Polonia a fost fenomenal. Cracovia e un oraş superb, care îţi rescrie definiţiile despre plăcut şi elegant. Diferenţe dure între ce ştiu aici în ţară, şi ce e acolo, au dat naştere la senzaţii de dor şi oarecum de regret – acolo e mai frumos decât aici. Din păcate…

Scrisoare către copilul meu

post scris în 2010.

Înainte de toate, vreau să ştii că te iubesc. Acum, şi mereu. Eşti sânge din sângele meu, şi eşti darul meu lăsat lumii. După ce eu nu voi mai fi, e de datoria ta să continui lupta de a face lumea mai bună. În felul tău, cu mintea şi puterea ta.

Inocenţa pierdută

Era 1 după masa, e cald, şi afară se auzeau doar strigăte de copii şi chiuituri de veselie. Afară e lumea lor, a celor mici, care descoperă pas cu pas tot ce are de oferit viaţa. Lucrurile sunt cele mai frumoase atunci când le descoperi pentru prima dată. Zâmbetul, agitaţia, lipsa de griji, toate duceau la conturarea unui tablou de inocenţă de neatins.

Undeva, cândva… toate acestea au dispărut. Am uitat cum e să te bucuri de o rază de soare ca şi cum ar fi cel mai frumos lucru din lume. Am uitat cum fuga prin ploaie, ridicând stropii în jur, e cel mai plăcut dans. Am uitat cum o plimbare prin pădure dimineaţa după ciuperci e o aventură de zile mari.

“Cine mă place, mă place aşa cum sunt”

Cine mă place, mă place aşa cum sunt.

Sună familiar, nu? e una din cele mai des întâlnite replici de auto-asigurare şi auto-acceptare. Dar oare… atât e doar?

Despre indiferenţă

Am fost întrebat aseară dacă pot să fiu indiferent. Pe moment n-am putut da un răspuns concret, pentru că ar fi trebuit să-mi rederulez ultimii ani din viaţă în cap. Şi de obicei, ceva trecut pentru mine, trecut rămâne. Dar m-am simţit oarecum atras de întrebare, aşa că m-am decis să scriu despre asta.

A fi sau a nu fi responsabil

Mi-a fost atrasă atenţia că  aş putea influenţa pe cei care citesc în a decide să acţioneze altfel decât structura lor, sau într-un mod mai ispititor, lăsând oarecum să se înţeleagă faptul că dacă eu cred asta, poate fi valabil pentru oricare. Aşa să fie, însă?

Codul de onoare

Am mai tras cumva de subiectul acesta puţin, dar îl reiau din alt unghi acum. Codul de onoare dintre prieteni. Ce se face, ce nu, când, cum, detalii de genul.

Soluţie pentru dezastru – paranoia

N-am fi oameni dacă ocazional n-am fi asaltaţi de gânduri negre şi pline de ascunzişuri. N-am fi motivaţi să luăm lucrurile cum sunt dacă înainte nu am avea dea face cu scenarii improbabile, dar posibile. N-am învăţa că realitatea e cum e, dacă nu ne-am îneca în confortul iluziei înainte.

Apa trece, dar pietrele rămân?

Dacă înţelegi, lucrurile sunt cum sunt. Dacă nu le înţelegi, ele sunt tot cum sunt. Am uitat cine a zis asta, e tot un citat filozofic care mi-a dat ceva bătaie de cap acum un timp, când mă luptam puternic să schimb lucrurile care nu-mi plac, şi să le dau o formă convenabilă. Ca oricare altul, de altfel. Însă, după o perioadă

Cele 1000 de feţe ale individului

Discuţia despre dependenţa de calculator şi în special a luat amploare, şi am decis să intru mai adânc în subiect. Cât din ceea ce ni se prezintă în spatele unei postări reprezntă ecoul celui care a scris-o?