Epilog
Era o zi destul de calduroasa de iunie. Parca totul urma sa primeasca o alta raza de lumina decat cea obisnuita, si parca nimic nu mai parea sa continue acelasi drum obisnuit. Totul era altfel, si ferestrele deschise parca imbratisau ideea unui nou destin.
Era o zi in care totul trebuia sa se faca intr-o graba repetata, ca si in alti ani, dar parca ceva nu mai era la fel.
El se trezi destul de devreme pentru a se pregati de plecare. Mai avea o zi la dispozitie sa-si incheie toate afacerile in tara.
Ea se trezi cu ganduri de tristete , stiind ca el va pleca pentru mult timp. Ce nu stia ea, era ca in acea zi era ultima data cand il va mai imbratisa cu drag. Era ultima zi in care il mai iubea , privindu-l in ochi.
[...]
-Stii ca te iubesc, nu ?
-Da, stiu…te rog, nu fa lucrurile si mai grele decat sunt. Du-te…
-Merg. Dar nu uita ca te iubesc si ca ma voi intoarce la tine, trebuie doar sa ma astepti. Daca ma astepti…voi reveni. Esti atat de frumoasa…nu plange…totul va fi bine.
-Stiu…si ma rog Domnului sa aiba grija de tine. Pentru mine. Pentru noi.
-Voi avea, ca si pana acum, stii asta… Esti sufletul meu.
Cu o grija diferita fata de alte dati, el se urca la volan si incepu sa conduca. O vedea in oglinda cum se pierde in negura distantei si a timpului. Era tot mai departe de ea.
Ajuns acasa, simti ca totusi ceva nu e in regula si parca nu-si luase ramas bun de la ea. O forta puternica interioara il impinse sa mearga iarasi la ea. Nu fusese destul, plecase prea subit.
Ea cobori palida sa il revada…si se vedea pe fata ei o durere de nedescris. Stia cumva ca urma sa se intample ceva groaznic, pentru ca era prima data cand el se intorcea din drum.
Cand o vazu…o imbratisa mai puternic ca si niciodata , si ii mangaie parul castaniu si catifelat ca si cum viata lui statea in acea podoaba. Isi mangaia soarta intr-un dor frenetic , dar si cu o durere care-l facu sa izbucneasca in plans.
-Nu plange, te rog, ma vei face sa plang si eu, si apoi vei zice doar ca sunt cacacioasa… te rog, e prea greu..
Nu putu sa se abtina…si incepura amandoi sa planga ca si doi copii. Ii durea, si amandoi simteau ca acea zi era ziua care urma sa le schimbe destinele. Statura imbratisati cateva minute, strans…pana cand ea isi aduna puterile si ii zambi ca niciodata. Devenise cea mai puternica pentru el, pentru ca stia ca doar ea poate sa il sprijine. Si o facu.
-Du-te, si intoarce-te la mine!
-Trebuie doar sa ma chemi, si voi veni.
[...]
Dar ea nu l-a mai chemat niciodata. Dupa acea zi, totul incepu sa se stinga. Si acea stingere duru mai mult decat orice, si totusi parca nu era destul. Dupa acea zi…urma inceputul unei noi povesti pentru fiecare din ei, instrainandu-i unul de altul si facandu-i mai impermeabili la increderea in altii.
Pentru el, abia atunci incepea maturizarea, iar pentru ea, abia atunci incepea sa vada ce e dragostea.
Nu fu sa fie.
[...]
Timpul trecu, si ca si o raza de speranta…aparura alte 2 fiinte sa completeze golul ramas. El ii daduse in sfarsit drumul din suflet ca ea sa poata fi fericita, iar el gasise un alt inger…altfel de inger. Unul care ii furase inima si sufletul, care urma sa ii fie alaturi in cea mai groaznica perioada din viata lui…
Printr-o fereastra , la ora 1 noaptea, el privea, gandindu-se incotro il va duce drumul sau… si stia ca undeva acolo, fericirea ii astepta pe toti cu bratele deschise. Stia ca odata si odata…totul urma sa fie bine.
Era indragostit din nou…
Filed under: Uncategorized | Leave a Comment
Si iarasi bolnav…
Strazile orasului sunt negre si triste. A inceput de curand un viscol, o ninsoare indrazneata ce nu`si are locul acum. Dar a cutezat si a reusit. Ca si multi altii sau alte fapte, trebuia doar putina indrazneala ca sa aiba loc.
Asa si eu, de ceva timp am mai multa indrazneala in a face si a spune ce cred si ce imi doresc. Nu mai imi permit sa regret pe cei care nu ma inteleg. Nu e loc de mila pentru toti, iar cei care vor sa inteleaga, trebuie doar sa intrebe. Unele lucruri sunt mai simple decat par. 1+1 face 2, ninge in octombrie, am 1 an de cand am inceput sa citesc bloguri, ma intelegi ? 
Si am racit pe tren iar, dar a meritat… Simt fiori noi, de placere si bucurie, pe care nu i`am mai simtit de ani de zile. Sa fie totusi ninsoarea un semn de serenitate peste orasul acesta agitat si implicit peste oameni?
Sa dea Domnul.
Filed under: Uncategorized | 2 Comments
Finally home…
Dupa 2 luni jumate in care am trait un adevarat cosmar…m`am intors acasa. Am crezut ca voi urî America, dar am constientizat ca oamenii sunt cei care fac problemele, nu tara sau locul.. Omul sfinteste locul, dar si il strica in acelasi timp…
Singura persoana care mi-a fost alaturi in tot haosul asta…e cea care imi zambeste si in ziua de azi. Nu ma astept sa priceapa nimeni ce am de zis, e suficient ca ea stie asta, si e tot ce conteaza.
I missed you Romania (the country…)
Filed under: Uncategorized | 1 Comment
Inca putin…
Mai am 2 saptamani si ma intorc acasa , la familia mea, la prietenii mei…la viitorul meu doctorat, la masina mea…
La tot ce mi-este familiar si drag… Si de data asta ma intorc cu un suflet mai plin ca alta data…
Zambesc in sfarsit
Filed under: Uncategorized | 1 Comment
Departe
Cand esti departe de casa… totul pare o amintire trista. Orice amintire te rascoleste si deschide cufere pline de emotii si intamplari…
As vrea uneori ca sa am o legatura mai stransa cu parintii. As vrea ca uneori sa fiu mai usor inteles de ceilalti si sa nu trebuiasca sa depun de 10 ori acelasi efort pentru a ma explica sau a-mi justifica intentiile. Sunt putini, tot mai putini cei care ma cunosc si care ma pot intelege.
Dar nu e o problema, viata merge inainte.
Un zambet si o imbratisare ma tin zilnic cu capul sus …si e tot ceea ce-mi trebuie.
Filed under: Uncategorized | 2 Comments
Leaps (continuata)
Daca as fi:
- o lună, as fi luna mai…
- un moment al zilei, as fi apusul.
- un animal, as fi un elefant.
- o directie, as fi o serpentina.
- o virtute, as fi intelepciunea.
- o planeta, as fi Jupiter.
- un lichid as fi otrava.
- o piatra, as fi de nepatruns, ca stanca.
- o persoana istorica, as fi Moise.
- o pasare as fi un corb.
- o insectă as fi un viespe.
- o floare, as fi un trandafir.
- un tip de vreme, as fi rece.
- un element al vremii, as fi furtuna .
- o creatură mitologica, as fi centaur.
- o emotie, as fi curiozitatea.
- un instrument muzical, as fi tobe.
- un sunet, as fi tacerea.
- un caracter, as fi ‘?’.
- un gust, as fi dulce.
- un miros, as fi un parfum floral.
- o culoare, as fi negru.
- o materie, as fi filozofia.
- un desen animat, as fi Superman.
- o forma, as fi cerc.
- un numar, as fi 3.
- un mijloc de transport, as fi masina.
- un cantec, as fi o balada.
- un film, as fi Terminatorul.
- un serial as fi Stargate.
- o carte, as fi Alchimistul.
- un fel de mancare, as fi spanac.
- un loc, as fi un pisc.
- un oras, as fi Tokyo.
- un mod de a merge, as fi ferm.
- un element de imbracaminte, as fi un pantalon de piele.
- un dans, as fi tango.
- un element, as fi Nitrogen.
- o parte a corpului as fi creierul.
- un motiv, as fi “pentru ca asta e raspunsul cel mai bun dintre toate pentru mine”.
- un cuvant as fi “mereu”.
- un zgomot, as fi tipat.
Filed under: Uncategorized | Leave a Comment
Cred, traiesc !
Cred ca simturile fiecaruia dau nastere unor evenimente care uneori nu au sens in mintea noastra. Stam uneori si ne intrebam incotro sa ne indreptam pentru ca trecutul sa fie inainte, prezentul sa fie acum, iar viitorul dupa…
Exista o ordine fireasca a lucrurilor care da nastere firului vietii. Toate lucrurile isi au timpul lor. Si totusi unii aleg sa rupa aceasta ordine, si sa caute raspunsuri acolo unde nu sunt intrebari si sa puna intrebari acolo unde nu sunt raspunsuri.
Religia, dar in special credintea MEA imi spune ca lucrurile au un rost cand se intampla, si ca totul se va dezvalui la timpul potrivit.
Ma bucur ca dincolo de toate ma pot desprinde de ceea ce era inainte, ma pot lega de ceea ce este acum, si pot visa la ceea ce va fi dupa.
Traiesc !
Filed under: Uncategorized | Leave a Comment
I am what I am, nothing else…
Doamne cum imi plac situatiile complicate…
Stau uneori si ma intreb ce urmeaza, stiind ca lucrurile tind sa se agraveze, si ca desi pot rezolva multe stand la o parte, nu mi-e soiul. Sunt prea bagacios, incerc prea mult sa ma gandesc la cum s-ar simti ceilalti in functie de actiunile mele si de aceea nemultumesc pe altii care consindera ca merita atentia mea netarmurita.
Sunt cine sunt si nu ma voi schimba pentru nimic in lume decat daca voi decide eu. Cand si daca, pe terenul meu!
Nu,nu scriu asta pentru ca ar fi vreo legatura neaparat cu prezentul, mai mult cu trecutul. Pe parcursul vietii am cunoscut multi care n-au fost capabili sa accepte cine sunt, si cum sunt, si acum in sfarsit am invatat ca nu mai e nevoie. Cine ma place trebuie sa fie constient si de defectele mele, si de cum afecteaza ele deciziile sau faptele mele.
Sunt cu un pas mai aproape de scopul meu de a cunoaste iubirea adevarata, care dureaza …
Fiecare pas hotarat e o noua zi care deschide alte posibilitati. In sfarsit pot zambi larg si prosteste , fara sa-mi fie grija ca cineva ma va considera ipocrit sau fals … Nu mai imi pasa. Sunt cine sunt si ce am de dat…o fac gratis fara sa astept recompense. Iar cei care incearca sa-mi nege dreptul de a fi fericit…n-au decat sa incerce.
Sunt ceea ce sunt , pentru ca drumurile din trecut au dus spre AZI…
Filed under: Uncategorized | Leave a Comment
The “unnamed” feeling
E urat cand iti dai seama ca desi crezi unele lucruri despre tine, sunt de fapt gresite in raport cu felul in care te prezinti in societate. E urat cand desi crezi ca un lucru te poate caracteriza, e de fapt o minciuna pe care ti-o zici din mandrie sau disperare.
Dar cel mai urat e cand trebuie sa faci fata trecutului si sa trebuiasca sa dai socoteala pentru ceva ce cu voie sau fara voie… ai facut oricum.
Misterioase sunt caile Domnului. Cand lucrurile tind sa se schimbe, mecanismele individuale de raspuns apar si dau reactia proprie personalitatii. Se pare ca eu sunt mai reticent la schimbari si odata inceput ceva … renunt mai greu.
Vorbeam odata cu un prieten mai in varsta si din idee in idee, am observat ca desi fiecare din noi petrece toata viata in propria-i companie, o viata nu e destul pentru a te auto-cunoaste. Mereu vor exista momente care sa te suprinda si la care reactia proprie sa fie mai putin sanatoasa, dar cu pasi marunti…din fiecare situatie afli ceva nou despre tine.
Si acum incep sa invat cum lucrurile nu trebuie sa aiba totdeauna un nume, cum viata nu trebuie sa decurga neaparat intr-un anume mod.
Altfel spus, incep sa traiesc ceva ce nu trebuie sa aiba nici nume, nici o descriere anume, ci doar ceva ce trebuie sa fie si ma face sa ma simt excelent.
In acest moment…ma consider unul dintre cei norocosi.
Filed under: Uncategorized | Leave a Comment
