Scrisoare către copilul meu

post scris în 2010.

Înainte de toate, vreau să ştii că te iubesc. Acum, şi mereu. Eşti sânge din sângele meu, şi eşti darul meu lăsat lumii. După ce eu nu voi mai fi, e de datoria ta să continui lupta de a face lumea mai bună. În felul tău, cu mintea şi puterea ta.

Vreau să ştii că îţi voi greşi. Mult. Că te voi direcţiona înspre scopuri şi vise care poate nu-ţi vor aparţine.

Vreau să ştii că îţi doresc tot binele din lume. Şi cât îmi va sta în putinţă, voi face să fie aşa.

Vreau să mă ierţi că te voi răsfăţa. Pentru că o voi face.

Vreau să mă ierţi căci nu voi fi un părinte strălucit. Vom avea păreri diferite despre lucruri, iar eu voi fi încăpăţânat să am dreptate.

Vreau să mă înţelegi când anii vor trece că eu voi uita cum e să fii ca tine. Voi uita ce înseamnă să trăiesc pentru prima dată şi voi încerca să te feresc de orice greşeală, subminându-ţi experienţa.

Vreau să greşeşti, deşi îţi voi spune să n-o faci. Vreau să te formezi pe fondul tău, nu al meu.

Vreau să înveţi de la mine, dar să nu devii ca mine.

Vreau să mă respecţi, dar nu pentru că sunt tatăl tău, ci pentru că ţi-am câştigat respectul.

Vreau să fii un om drept şi să nu faci rău voit. Dar dacă vei alege să o faci, eu tot te voi iubi.

Vreau să nu te pierzi pe drum, şi deşi vor veni momente grele, să nu fii prea mândru să ceri ajutor. Nu cum am fost eu.

Vreau să nu uiţi niciodată cât a răbdat mama ta, pentru că ea va face mai multe decât mine.

Vreau să înveţi că iubirea e singurul lucru pentru care merită să lupţi până la capăt, dar că nu o poţi forţa.

Dar în cele din urmă, vreau să îţi trăieşti viaţa aşa cum ţi-o doreşti tu, nu eu. Şi să nu uiţi niciodată că oricât de rău va fi, sunt mereu cu tine, chiar şi dinainte de a te naşte.