The end of Heartache

Am avut ocazia sa vad in ultima vreme multa lume suferind dintr-un lucru atat de simplu incat … e devastator de contagios. Un lucru atat de banal si de intalnit incat nu cred ca exista persoana care sa nu fi suferit in privinta asta macar odata in viata…

Suferinta pe care am ajuns sa o numesc… boala.

E boala iubirii.

Nimic mai complex sau mai simplu decat ea, e singura care poate in acelasi timp sa ridice spiritul si sa dea cu el de pamant , fara a tine cont de partile implicate…

Am ajuns sa privesc acest fapt ca pe o boala … mai mult sau mai putin inteleasa de oameni, dar , regretabil , incurabila pe loc.

Cum faci sa treci peste o persoana iubita?

Raspunsul e simplu.

Nu o faci. Nu treci cu adevarat peste o persoana iubita … niciodata. Ramane o parte din tine care te insoteste toata viata, si ajunge sa iti fie partas la viitoarele momente, cand se aprinde ca un far intr-o mare agitata, chiar in momentul in care … ajungi sa iubesti iar.

Nu exista tratament, pentru ca nu e o boala cu simptome fizice comune. Sigur, suferi, poate plangi, poate esti pierdut sau pierduta intr-o ceata sau negura, care nu are absolut nici un sens, dar nu o poti identifica . Unii au strangeri de stomac, altii migrene, altii se simt slabiti, dar in toate cazurile, simti o apasare intensa acolo unde ar trebui sa fie o inima ce bate pentru doi, nu pentru unul …

Nu este nimic mai dureros decat sa auzi persoana iubita spunandu-ti ca nu mai vrea sa te vada, ca nu mai este nimic intre voi. Te minte in acel moment, indiferent de adevar, pentru ca decizia luata … nu te implica alaturi de persoana in cauza. Chiar daca il sau o doare… trebuie sa o faca, si fii sigur sau sigura ca sufera la fel ca tine, daca te-a iubit. Poate chiar mai mult. Dar in cursa lunga… trebuie sa va gasiti alt drum. Singura metoda de a-i face fata… e asteptarea. Cu timpul, ajungi sa te gandesti la acea persoana tot mai putin, din ce in ce mai putin, pana cand intr-o zi… constientizezi ca nu mai ti-e mintea ocupata.

Poate dura saptamani, luni, ani , poate mai mult, dar intr-0 zi , se va intampla.

Insa niciodata nu va disparea de tot. Va fi un miros , o imagine, un sunet, o lovitura la cap, un copac in care ai scrijelit o inima, un loc asemanator cu coltul vostru favorit, dar iti vei reaminti. Si important e ca atunci cand se va intampla, sa traiesti momentele frumoase din trecut, dar sa nu uiti ca sunt in trecut pentru un motiv.

Nu a fost sa fie… dar tocmai asta da nastere la ocazia sa explorezi sentimente noi cu altcineva… sa ajungi cu un pas mai aproape catre persoana care iti va implini sufletul pana la moarte… fiecare pas te aduce mai aproape de a te intregi sufleteste…

5 Responses to “The end of Heartache”

  1. hmmmmm…cui pe cui se scoate…

  2. Intr-adevar! Nu poti uita niciodata o persoana pe care ai iubit-o cu adevarat. E ca si cum ai renunta la o parte din tine. Si daca tot ai mentionat…doare cand persoana iubita nu are putere sa-ti spuna ca s-a terminat si din dorinta de a te proteja, prefera sa-ti ‘dea de inteles’ prin diferite metode. Cum numesti asta, slabiciune, egoism sau pur si simplu nepasare?

  3. Slabiciune. Intotdeauna am apreciat persoanele care n-au prelungit durerea inevitabil. Mi s-a intamplat, in prima instanta a fost mai rau, dar in cursa lunga, a fost cea mai buna mutare.
    Si in cele din urma, sunt doi la mijloc, unul tot trebuie sa aiba curaj sa faca prima mutare…

    Poate fi si nepasare, si orice ar fi, in esenta…trebuie sa se termine , pentru ca sufoca dreptul la fericire.

  4. moltocarino Says:

    Foarte tare blogul tau! Mi-a aratat o prietena…si vreau sa iti zic ca ma regasesc in acest articol…de ce? pentru ca asa simt eu acuma. Cred ca pentru prima data in viata mea m-am indragostit de cineva…si nu merge…de ce? cam complicat, in fine. Imi dau seama ca trebuie sa las persoana respectiva si sa merg mai departe, si sa uit…cateodata mi-as smulge inima, numai sa nu simt nimic. Dar nu este posibil. Incerc sa nu ma mai vad cu aceasta persoana si nici sa nu ne auzim, dar din pacate inca ma trezesc si ma culc cu gandul la ea. Ma doare…ma doare sufletul si simt cateodata a durere fizica. Stiu ca va trebui sa trec mai departe si sa o las, sa plece…e dureros, abia astept sa fie o amintire placuta si sa ma uit inapoi cu zambetul pe buze…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: