Despre nedreptate

Lumea întreagă e construită pe un set de valori educate, propagate, şi păstrate pentru o structură socială care pare…să meargă. Structura care în imperfecţiunea ei dă naştere la alte imperfecţiuni , şi una din cele mai frecvente e nedreptatea. Dar de fapt, ce e nedreptatea?

Când răneşti pe cineva, îi faci o nedreptate. Se spune că acela care îţi face o nedreptate nu rămâne cu o datorie pentru tine, ci cu o pierdere pentru sine. Proverb preventiv. Lumea e legată de tot ceea ce învaţă şi se foloseşte de toate mijloacele pentru a ajunge mai departe, pentru a îndeplini scopuri, iluzii, false realizări, sau forme contextuale de plăcere. Dar nu există forme absolute nici ale dreptăţii, nici ale nedreptăţii. Nimeni nu e ‘îndreptăţit’ să decidă pentru toţi, deşi se întâmplă mai des decât am vrea să acceptăm. Părinţii decid pentru noi ce drum educativ să urmăm, fără să înţelegem că această constrângere va fi definitorie pentru personalitate noastră în viitor. Într-un fel, ne fac nedreptate dându-ne un drum conform setului de valori şi principii adoptate la rândul lor de la alţii. Un fenomen de constrângere şi închegare a societăţii bazată pe relaţii de asemănare, de risipire a temerilor personale de a fi ‘altfel’ , de a nu te putea integra într-un cerc doar pentru că eşti ‘diferit’ şamd. Dar şi atunci, dacă simţim apartenenţa aceea, nu e de fapt o altă idee dedusă din dependenţa socială? Acea plăcere de a mai avea pe alţii ca tine alături, nu este tot un rezultat al acestei nevoi educate de a căuta complezenţă, acceptare, asemănare, adictie?

Ador experimentele. Şi cel mai recent este acela de a mă îndepărta de ceilalţi şi de a lăsa la o parte mult din ceea ce mi s-a spus că e drept, şi să descopăr ce e drept pentru MINE. Trăiesc pentru mine. Mi s-a dat viaţa pentru a-i găsi un rost, pentru a o trăi, pentru a duce o misiune la capăt? nu ştiu, pentru că mult din ceea ce sunt a fost deja programat în mine. Ştiu doar că orice ar fi, trebuie să descopăr singur.

Şi aşa mi s-a spus că sunt nedrept . Că nu mă gândesc la alţii. Că unii suferă din cauza răcelii şi a distanţării. Acelaşi mecanism egoist care mă conduce pe mine să-mi văd rostul, e cel care mă critică acum că mă desprind de alţii. Cum? simplu. Lumea nu are nevoie de noi decât din egoism, nu pur, ci antrenat, antecreat, dependenţă falsă, aprocrifă . Nu te vreau lângă mine pentru că eşti nemaipomenit. Te vreau lângă mine pentru că din ‘nemaipomeneala’ ta fur şi eu puţin. Mă simt mai ‘nemaipomenit’. ‘Învăţ’ de la tine, pentru că tu ‘ştii’. Te ascult pentru că ai ‘experienţă’. Totul, dar absolut totul se aplică în cadrul acestor reguli prestabilite de alţii , de milenii pentru cei care sunt, au fost, şi pentru cei care nici nu s-au născut.

Am făcut şi voi face ‘nedreptate’ multora toată viaţa. Pentru că oamenii în general îşi proiectează aşteptările personale asupra altora. Nu pentru alţii, ci pentru ei.

Ţi-o trag pentru că îmi place, pentru că mă simt bine, şi în speranţa că, plăcându-ţi şi ţie, vei vrea să repetăm acţiunea. Dar oare vreau asta pentru că vreau eu sau pentru că aşa am fost învăţat de mediul înconjurător că trebuie să fie? E nedrept să spun că o fac pentru tine, când o fac doar pentru mine. Şi indirect, ai beneficii şi tu.  Oricum, despre vulgaritate voi scrie data viitoare.

Oamenii poartă ochelari de cal, marea lor majoritate. Văd doar ce li se aşterne şi nu deschid ochii la ceea ce este şi în jur. Poate eu nu vreau să fiu ca tine, poate NU SUNT ca tine.

-De ce eşti nedrept, ştii cât mă doare că mă laşi?

Ştiu, chiar ştiu. Orice nerealizare a aşteptările are un cumul impresionant de frustrări. Oricum viaţa e clădită pe frustrări. Şi nu departe de asta, sunt sinonime cu nedreptatea. Ştiu că te doare faptul că nu sunt ceea ce te aştepţi, ştiu acum. Atunci n-am ştiut .  Refuz să te caut doar pentru că eşti ca mine. Pentru că nu asta caut. Nu asta simt. Nu din mine.

-Eşti prost, aşa ai ce fute.

Idiotule, eşti bine integrat în mecanism. Viaţa mea nu reprezintă setul de aşteptări ale altora. Vreau mai mult. Sunt mai mult. Pot mai mult. Dar ar fi nedrept să te pleznesc peste dinţi că eşti mediocru (sinonim cras pentru obişnuit şi la fel ca şi ceilalţi).  Pentru că tot legile care au decis de ce să depinzi te apără . Simpatic, nu? Self-constained system. Merge de la sine , fără intervenţii decât de mentenanţă. Iar când încalci regulile lui, comiţi o nedreptate.

Te-am înşelat, iubita mea, nu pentru că nu te iubeam. În sensul acceptat al cuvântului. Ci pentru că nu ai fost scara mea spre ceva mai ‘bun’ , mai ‘eu’. Sau n-am fost eu în stare să te descopăr lângă mine, pentru că am fost prea distructiv. Dar în niciun caz nu ţi-am făcut nedreptate. Poate eşti scara mea pentru ceva mai bun. Aş minţi să spun că nu-mi lipseşte ceva. Dar nu tu. Ci eu, cel de lângă tine de atunci.

Nu ţi-am făcut ţie nedreptate, mi-am făcut mie dreptate. Am deschis ochii spre ceea ce îmi lipseşte, nu ceea ce risc. Nu mai vreau să fiu produsul altora.

6 Responses to “Despre nedreptate”

  1. Mult și dulce!🙂

  2. Impresionant!🙂

  3. […] pe lângă cea maternă. Omul simte nevoia de a ’striga la cer’ de câte ori se simte nedreptăţit şi de a cere rebalansarea situaţiei, iar dacă e posibil, chiar înclinarea ei în favoarea […]

  4. Funny și realist, păcat că e și adevărat ce NI se întâmplă.🙂

  5. nexty Says:

    elena druica sef de catredra la universiatea bucuresti amanta profesorului viorel cornescu fost sef de catedra fost rector actual prorector la titulescu…nu e singura…
    cam asa se dau functiile astea de conducere…
    cum este posibilia atata minciuna atata nedreptate

  6. e foarte adevarat ceea ce a scris

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: