Vis putred

Te caut în oglindă, o sparg să te adun

Şi nu găsesc în mine decât declin şi fum

Am ars ceea ce noi pierdut-am-n-ignoranţă

Şi de pe colţ de munte se-aruncă o speranţă

Nu cred în tine , în mine, în vină, în neputină, dar trebuie. Mă obligi să îmbrăţişez drumuri străine pentru a nu mă rătăci în drumul meu. Nu mă laşi să strig singur în valea mea, mă duci pe vârfurile altora pentru a cădea mai mult. Mă putrezeşti.

[…]

O ploaie lungă spală păcatele, dar lasă urmele. Conştiinţa poate fi o scuză patetică pentru laşitate. Şi-o îngropi. Găseşti puncte de declin, le renegi şi calci pe oasele trecutului. Te înalţi puternic, cu avânt, şi laşi lumea trecutului acolo unde şi-a sădit locul, în amintiri.

Dar într-un final, sigur ca şi răsăritul, va reveni. Şi tot ce poţi să faci e să o îmbrăţişezi în speranţa că timpul a stat în loc şi apa nu a şters ceea ce frunze necăzute au simulat în durere – sfârşitul. Amintiri moarte. Decăzute. Dar care ţes în tine un drum peste putinţa unui absolut căutat, şi care conturează o sferă intangibilă de iluzie, dincolo de ce ai putea crede sau aştepta. Un murmur sumbru al neîmplinirii, nevoii ucise, dar cicatrice eternă pe o dorinţă arzătoare.

Printre crăpăturile lăsate voit în pădurea de vise, uneori mai trece câte o rază pierdută de speranţă şi îşi croieşte drum până în epicentrul ecourilor propriei fiinţe, şi te adoarme cu un gust dulce amărui care atunci, în acea clipă, pare să fie drumul de întoarcere. Şi ştii că nu e decât o nălucă, ştii că e peste putinţă să repari ceea ce timpul a înscris în stele, dar ceva din tine zbiară să îmbrăţişezi şi pe această nălucă, şi pe următoarea, deşi în adâncul tău, ştii că doar odată tremuri la un prim sărut, doar odată te învăluie teama când îţi trece prima dată mâna prin păr, doar odată zâmbeşti din tine prima dată, nu din buze. Doar odată e prima dată.

Visul devine tot mai real pe măsură ce îi cedezi. Azi un nume repetat, mâine o imagine proiectată, peste 1 an o poveste.

Lucrurile nepreţuite nu durează. Mor pentru a fi amintite atunci când inima sau mintea o cere.

Şi odată căzute, te trag şi pe tine. Te visezi putred.

Merită să trăieşti un vis, sau să laşi visul să te trăiască?

Vae victis.

Acest post a fost inspirat de aici:

http://mycoldenigma.blogspot.com/2010/03/memories-lots-of-memories.html

2 Responses to “Vis putred”

  1. frumoasa melodia care te-a inspirat….si atre fain te-a inpirat.

  2. Cat spirit de observatie…
    Merita sa traiesti un vis cu speranta ca poate, intr-o zi, va deveni realitate!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: