Despre iubire

Sunt mai multe tipuri de iubiri, în mod curios, şi la bază pot să aibă nevoia de acceptare, nevoia de apartenenţă, nevoia de a trăi ceva mai mult decât propriule egoism etc. Însă doar un singur tip este cu adevărat demn să fie numit iubire.

Iubirea acceptată conştient.Ca şi copii primim cel mai probabil iubire necondiţionată, în primii an de viaţă. Suntem o reflecţie plăcută a unei relaţii sănătoase între părinţi, un simbol al fructificării legăturii lor, un produs dorit a fi un lanţ de strângere. Suntem perfecţi pentru că dincolo de minimalităţile lumii adulte, nu ştim să fim altfel decât sinceri. La fel, acelaşi tip de iubire poate fi întâlnit şi la animale, pentru care ataşamentele se ridică la cel mai înalt nivel, dar la cel mai jos nivel de aşteptări. Nu-i vei cere unui câine nimic, el va face inerent tot ceea ce aştepţi. Te va accepta cum eşti, va sta lângă tine de fiecare dată când îl vei chema şi nu te va putea dezamăgi decât cu lucruri lumeşti (un pişu pe covor ocazional etc). Te va iubi şi-l vei iubi aproape necondiţionat.
Pe măsură ce creştem dobândim o serie de pretenţii de la sine şi de la ceilalţi care suprimă necondiţionalitatea acestui sentiment. Nu mai e destul să fii pur şi simplu, se impun anumite aşteptări pentru a se conduce la un bine mai mare. Cineva m-a învăţat odată că deşi e loc mereu de mai bine, nu e nevoie întotdeauna de mai bine. Aceasta e deja iubirea condiţionată. Te iubesc atâta timp cât faci anumite lucruri, şi nu faci altele. O iubire plină de reguli. Artificială. Umană. Defectă. Din păcate e şi forma cea mai întâlnită, deci şi cea mai distructivă la nivel individual. Aici trebuie să ne ascundem anumite forme de expresivitate a personalităţii, a sexualităţii, a nevoilor personale. Să aplicăm filtre recursive peste ceea ce dăm partenerului. Iubirea condiţionată e şi cea mai ipocrită dintre toate formele, încât în mod normal nici n-ar trebui numită iubire. Dar este.

Şi pentru a afla dacă iubeşti condiţionat o persoană, întreabă-te ce ar putea face încât să n-o mai vrei în viaţa ta. Unii trag linia la dezamăgiri, la înşelat, la abuz sau la minciună. Alţii la pura libertate manifestată mai mult decât se aşteaptă partenerul.

Majoritatea persoanelor adulte trăiesc această formă.  Şi într-o formă sau alta, iubirea condiţională e un rezultat a unor nevoi din copilărie sau adolescenţă.

Expresia cea mai pură a iubirii e că există şi nu ai ce să îmbunătăţeşti la ea.

Iubirea, în definiţia ei raţională este acel set de emoţii şi decizii active de a ţine la binele cuiva şi de acceptare benevolă a tot ceea ce reprezintă acea persoană. Un standard de nevoi care deşi e foarte simplu de expus, de multe ori e aproape imposibil de realizat. Problema cea mai mare la oameni e să accepte greşeala. În fapt şi drept, mulţi nici nu se preocupă de aşa ceva. Majoritatea oamenilor trăiesc o formă sau alta a iubirii, fără a petrece măcar o clipă să se gândească la ce înseamnă asta. Ca oameni, suntem foarte vulnerabili părerii celor apropiaţi, sau în esenţă, în faţa celor faţă de care avem un ataşament ridicat.

O altă formă a iubirii este cea absentă. Unii au simţit-o în forma unui părinte plecat din viaţa lor, din diferite motive, alţii au simţit-o la ruperea de un partener, însă fără moartea sentimentului. E probabil şi cea mai grea formă, pentru că lasă şi cele mai multe semne de întrebare şi îndoială. De cele mai multe ori, e forţată asupra noastră de circumstanţe sau de o traumă intensă. Într-o expresie distantă, se supune iubirii condiţionate.

Mulţi au probleme în a spune cuvintele reprezentative ‘te iubesc‘. Pentru unii au o valoarea atât de puternică încât le este imposibil să le pronunţe. Motive sunt multe, o traumă, o barieră autoimpusă până la găsirea sufletului-pereche etc. La fel, la polul opus, sunt cei care o pot spune fără a simţi ceva anume. Confuzia poate începe de mic copil, când cuvintele acelea sunt la ordinea zilei, dar familia în sine evocă un set clar de reguli ce trebuie respectate cu stricteţe. Incubator pentru o iubire condiţionată. Altă perspectivă e cea în care persoanele de unsex au dificultăţi în a rosti aceste cuvinte altor persoane de acelaşi sex. Formă imatură emotivă.

O formă obişnuită de manifestare a afecţiunii este îmbrăţişatul. Sunt unii care o pot face inerent fără un ataşament prea puternic faţă de persoana în cauză, sau alţii care n-o fac deloc, deoarece asociază acest lucru unei imagini sexuale. În special bărbaţii evită acest lucru, creând un fel de evitare homofobă, deşi în esenţă, nu-i cu nimic diferit faţă de a îmbrăţişa un copil.

În forma ei sexuală, iubirea este expresia dorinţei fizice. Poate sau nu sa acompanieze o relaţie de iubire sentimentală, însă lipsa ei de cele mai multe ori duce la înstrăinare şi frustrare.

Nu ajungi să iubeşti cu adevărat până nu eşti în stare, conştientă şi totală, să îţi manifeşti întreaga afecţiune faţă de un anumit partener. Trist e că mulţi dintre noi ne oprim după câteva încercări nereuşite, sau ne autolimităm la a nu da şanse mai multe unui sentiment deja existent.

Te iubesc, cititorule, într-o formă nonsexuală, pentru că ţi-ai pierdut câteva minute din viaţă să citeşti acest post. E primul pas în maturizarea emoţională.

4 Responses to “Despre iubire”

  1. ma tu te-ai bagat cumva la psihologie/?

  2. S-ar putea spune şi aşa🙂

  3. un post despre iubire, dar fara pic de romantism :-<
    mie mi-a atras atentia asta: "Altă perspectivă e cea în care persoanele de un sex au dificultăţi în a rosti aceste cuvinte altor persoane de acelaşi sex. Formă imatură emotivă."
    E si inversul valabil? Daca ai facut asta, inseamna ca esti matur emotiv? :))
    Dar, cand faci asta, te lovesti, aproape de fiecare data, de niste ochi mari si o intrebare si mai mare: "acum esti bi?"

  4. Păi nu am căutat să scriu o poveste despre iubire, ci mai degrabă să le sistematizez. Romantismul, altă dată.🙂

    Dacă poţi să îţi manifeşti iubirea în toate formele ei, fără să te jeneze dacă e proiectată sexual, amical şamd asupra unei persoane de acelaşi sex, sau sex opus, da, eşti matur emotiv, sau pe drumul cel bun. Ideea e că emoţiile duc foarte uşor la pierderea controlului sau la crearea unor stări de disconfort. Ori soluţia nu e să fugi de ele sau să te jenezi că să le înţelegi şi să le aplici. Toate au un rost în lumea asta.

    Eu mai am de lucru la partea asta. Poate şi pentru că nu simt că iubesc nici un alt bărbat, nici măcar pe tatăl meu. Simt un ataşament mărunt, dar atât.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: