Etimologia postului prezent

Nu, nu este vorba de postul religios. E vorba de ceea ce scriu acum.Am stat şi m-am gândit mult la toate momentele cruciale care au adus universul în acea congruenţă de interese care se manifestă asupra mea scriind acest post. Altfel spus, toate momentele apriorice acestui fapt au fost toate într-o legătură directă cu restul existenţei, chiar şi dacă o afectează la nivel infim.

Totul este legat, macroscopic, pentru că lumea pe care o ştim, şi cea pe care nu o ştim, există într-un echilibru perfect (atât cât putem înţelege conceptul de perfect).

Dar să o iau de la început.

Acum mulţi ani m-am născut fiind dorit de părinţi ca fruct al iubirii lor, împlinirii familiale şi alte motive sociale, afirmare, integrare, şamd. Adică la fel ca oricare altul.

La 7 ani am fost dat la şcoală pentru a termina primul cele 4 clase primare cu medie aproape de 10 perfect. Pentru mine şcoala atunci era un prilej perfect de a demonstra că sunt mai bun ca alţii. Mi-a fost extrem de uşor să o fac, aveam memorie extrem de bună, eram atletic şi aveam talent în diverse domenii, artistice, religioase, etc. Reciteam poezii ca nimeni altul, jucam în scenete, eram un demizeu. Aveam mulţi prieteni, eram bun la fotbal, am făcut câteva sporturi, şi pe vremea aceea nu exista PC pentru mine.

Totul era în plină ascensiune.

La 11 ani am fost dat la altă şcoală să fac gimnaziul, unde am fost iarăşi primul ca medie. Deja mi se părea prea uşor, prima teză o luasem cu 10, singurul băiat care luase 10 la română pe lângă mine fiind prietenul meu Bogdan. Însă doar pe mine m-a pus profesoara să citesc lucrarea în faţa clasei. Mă simţeam mai mare ca oricine atunci, deşi eram mic în clasă(majoritatea fetelor erau de înălţimea mea sau chiar mai înalte). A fost un început fantastic. Am luat iarăşi premiul 1 singur, şi toţi colegii mă respectau. În clasa a 6a memoria mea fantastică m-a ajutat să excelez la geografie, biologie, istorie, materii care necesitau reţinerea detaliilor. Am primit pentru prima dată în viaţa mea porecla de tocilar, dar şi pentru ultima dată. I-am lăsat pe toţi mască la cât de uşor puteam reţine anumite lucruri, încât am câştigat până şi respectul celui mai puternic băiat din clasă, care era şi printre cei mai leneşi. Avea o familie bogată, avea mereu jumătate de milion în buzunar pe când o sana costa 5 000lei vechi. Nici nu mai ţin minte de câte ori mi-a făcut cinste la jocuri de noroc sau femei.

Din a 7-a am lăsat-o mai moale, deja nu mai eram primul în clasă, dar nu conta, mă integram mai bine în clasă cu o atitudine uşor rebelă. Le arătam tuturor că pot fi şi altceva decât cel mai tare din parcare. Tot în a 7-a am atins prima data o femeie matură, goală, lucru pe care şi acum îl ţin minte. A fost poate cel mai incitant moment din viaţa mea până atunci. Era incredibil de proastă, dar arăta ca în filme. Sau aşa o vedeam eu atunci. Am terminat capacitatea relativ uşor, fără mari probleme cu note mari, însă urma o nouă schimbare. Aveam de schimbat iarăşi şcoala.

Am fost trimis la un liceu de prestigiu, pentru că părinţii au decis că viitorul meu e mai sigur pe drumuri cu renume. A fost prima dată când am terminat cu o medie de 5, vreo 2 de 6 , şamd. Am avut o medie execrabilă pentru mine atunci, de sub 9. Era cât pe ce să rămân corigent. Intrasem în anturaje dubioase, începeam să nu mai ţin cont de alţii, să schimb totul la mine, aspect, atitudine. Atunci am devenit pentru prima dată introvertit pentru că am considerat că nu am de împărţit nimic cu nimeni. Am devenit tot mai egoist încât aveam puţini prieteni în liceu, dar în schimb mi-am făcut tot mai mulţi prieteni în paralel. Tot cam pe atunci am avut şi primul contact cu drogurile, cu bătăile de stradă, cu alte ilegalităţi, curse în viteză, şi orice altceva putea fi iresponsabil. Abia prin a 10a am început să-mi revin cât de cât, când mi s-a pus pata pe o fată superbă, din acelaşi liceu, cu 1 an mai mică. Eram însă prea rebel pentru gusturile ei, ea era o finuţă, eu eram un sălbatic. Nici o fată întreagă la cap nu m-ar fi ales atunci pe considerent de aspect. Însă am cunoscut o altă fată cu 2 ani mai mică, care a fost încet încet impresionată de mine şi felul meu de a fi. A ajutat şi faptul că avea multe complexe de care am profitat intens. A fost prima relaţie serioasă, din care şi acum trag învăţăminte, pentru că mai vorbesc ocazional cu acea fată şi azi, e ca un fel de reper la cât de departe sau de aproape am ajuns faţă de tot. A fost prima şi ultima fată total dedicată mie. Am avut o relaţie de aproape 1 an, cu o despărţire, şi o împăcare, doar ca să-mi demonstrez mie că pot. Uneori mă întreb dacă nu putea să fie mai mult, dar îmi aduc aminte repede că întrebarea asta provine tocmai din cauza faptului că lucrurile s-au întâmplat cum s-au întâmplat. Dacă erau altfel, întrebarea nu-şi avea rostul. Cauză-efect.

Am terminat liceul, şi la final am decis să o caut încă o dată pe fata din liceul meu. Am avut o relaţie scurtă de 3 săptămâni, câteva plimbări, discuţii, şi mi-am dat seama că fata aceea mă inhiba total. Astăzi nu reuşesc să găsesc nimic special la ea, deşi mi-e dragă atunci când o mai văd ocazional.

Am început facultatea unde se zice că au loc toate evenimentele majore din viaţă. Aşa şi este. Alte relaţii mai serioase, alţi prieteni, încurcături sentimentale şi profesionale, şi încet mi s-a grefat în faţă drumul mai departe. Am terminat-o şi pe aceea în ideea că voi descoperi chemarea într-un final. E lesne de înţeles că n-a fost aşa. Cine face o facultate ca să se lămurească deci ce va face în viaţă o face pentru societate, nu pentru sine. Am eşuat deci pe plan personal, dar este timp să recuperez.

Şi apoi mi-am pornit blogul acesta pentru că am auzit că e la modă, că e cool să scrii, că e mişto să te aprecieze necunoscuţi. Poate aşa o fi . Eu am început să scriu pentru că aveam multe întrebări pe care a trebuit să le aşez pentru a avea valoare mai târziu. Odată, cu trecerea timpului, îmi voi lua fiecare postare de la capăt şi voi adăuga impresii. Un fel de reconectare cu trecutul. Dar deocamdată, decursul evenimentelor, felul şi modul în care am acţionat…totul a dus la aceeaşi finalitate.

Să postez altă aberaţie inutilă pe blog🙂

Mă gândesc acum dacă dilemele actuale nu sunt menite să re-echilibreze balanţa, altfel spus, să plătesc tribut pentru copilăria relativ fericită şi şansele puternice primite de-a lungul timpului… oricare ar fi perspectiva, cred că toate au un rost, şi îl voi descoperi. Dacă nu, îl voi inventa.
Artificial.

2 Responses to “Etimologia postului prezent”

  1. interesanta povestioara. si deci acuma cu blogul.. vrei sa iei premiul 1?😛

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: