Extrema creaţiei

Am observat, citind prin curţile vecinilor că se repetă anumite tematici care predomină stilul scrierilor. Iubirea, prietenii, dezamăgirea, sentimentele intense. Care au în comun o durere sau o pierdere. Sau nevoia de regăsire după ce se pierde o parte din sine.Arta în forma pe care o ştim porneşte dintr-o lipsă, dintr-o nevoie de a repara sau conştientiza ceva, pentru a suplini o durere sau suferinţă extremă.

Cei care ajung să scrie mult, să picteze mult, să cânte mult, au în ei o suferinţă ascunsă. Pot să şi-o nege lor înşişi, dar nu Universului.

Suferinţa, dacă e reală şi porneşte mai ales dintr-o iubire, nu dispare niciodată. Există tratamente pentru ameliorarea efectelor, dar sufletul nu uită. Mă întrebam odată câţi care scriu despre iubire nu au suferit de fapt o decepţie în trecut şi încearcă să-şi valorifice lecţiile învăţate sau să caute să atragă răspunsurile înspre ei. Într-o măsură mă regăsesc şi eu aici, numai că mie îmi place să deschid uşiţa schimbării puţin prea des. Uneori atrag prea multe răspunsuri încât nu pot procesa tot ce aş vrea să rămână.

E trist că în abundenţă, în artă, găsim suferinţă sau dezamăgire. O poză care exprimă frumosul nu va avea niciodată mulţi oameni care să rezoneze cu ea, decât cei care au luat parte la aşa ceva, şi apoi vor ajunge să regrete lipsa. E chiar patologică dorinţa de pătrundere a sentimentelor negative, pentru că au o chemare mult mai intensă decât fericirea. Pentru a fi fericit, trebuie să te mulţumeşti pe tine, pe ceilalţi, pe toţi. Pentru a fi nefericit e destul să ai o pierdere majoră în viaţă. Şi acolo se naşte arta. Pentru că arta, în ochii mei, mă face nu să simt doar ce e în energia trimisă de obiectul artei, precât mă face să trăiesc iarăşi părţi din viaţa mea, un fel de ţesere a trecutui cu prezentul pentru a nu pierde esenţa drumului, esenţa modului în care am ajuns cine sunt.

Ne identificăm cu anumite piese, anumite tablouri, anumite poezii. Şi asta ne dă sens, apartenenţă, înţelegere, pătrundere. Universul ne răsplăteşte durerile cu îndulcitori sporadici, meniţi să ne resensibilizeze spre lucrurile bune şi frumoase din viaţă. Puţine, dar sincere.

Artificialitatea mea constă în faptul că am forţat mereu nota, pentru a găsi răspunsurile. Dacă, undeva acolo, consideri că ai ceva de transmis, fă-o.

Fă-mă să-mi aduc aminte cine sunt. Adu-mă mai aproape de ceea ce sunt. Şi pune oglinda între noi, deschide ochii şi mintea şi răspunde chemării Universului . Descoperă-te.

Te ascult.

2 Responses to “Extrema creaţiei”

  1. Thus that mean you are in love now?🙂
    Ai ceva in felul in care scrii … si-mi place si nu ma insel cand spun si cred ca in domeniul tau, esti f valoros.
    Mai ales ca si individ de sine statator.🙂 intelegi sensul cuvintelor.
    Ar trebui sa te faci scriitor🙂 poet, artist.
    Si Cioran spunea in “Cartea amagirilor” ca : “Ne cunoastem adevarata valoare in suferinta. Cand suntem bolnavi, fizic, psihic sau sufleteste.” etc etc etc.

  2. Îndrăgostit nu, dar cum am postat acum ceva timp, există mai multe feluri de iubiri. Dacă iubesc pe cineva anume? nu ştiu. A trecut mult timp de când mi-am pus problema.

    Scriitor, poet…nu, pentru că nu pot scrie ce vor oamenii să citească, pot scrie doar ce mi se pare că ar trebui să vadă🙂

    Trebuie să pun mâna pe cartea aceea…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: