Jurnalul Conştiinţei, partea a 5a

Nu aveam idee cum să încep, când m-am trezit cu Alexandra căutându-mă.

-Hei…

-Hei, vroiam să îţi scriu chiar acum…

-Radu, spune-mi de ce nu m-ai căutat atâtea zile? ce e cu tine? ai idee prin ce am trecut?? am sunat-o şi pe mama ta, să văd dacă are veşti de la tine, pentru că de 3 zile parcă am  înnebunit… am fost internată în spital de urgenţă, am avut un atac de panică…eşti bine??

-Da… sunt bine. Ştii că ţi-am cerut puţin spaţiu… şi aşa am ştiut să mi-l iau, pentru că tu nu mi l-ai fi dat… of, Alexandra… nici nu ştiu de unde să încep. Ştii ce mi-ai zis acum câteva zile, când ţi-am zis că relaţia noastră scârţâie? că să încerc să văd cum e cu altele…

Nu reuşeam să fiu pătruns de suferinţa şi problemele ei, ego-ul meu era incomensurabil.

-Da, aşa am zis…dar era o formă de a spune. De ce…?

-Pentru că exact asta am făcut…

Tăcere preţ de 1 minut, probabil cel mai lung minut din viaţa mea. Simţeam un nod în gât, completat cu o durere apăsătoare în stomac, cum nu mai simţisem niciodată. Simţeam că sunt mort, îmi tremurau mâinile şi privirea mi-era lividă.

-Ce Dumnezeu ai păţit, arăţi oribil!!

Alexandra parcă nu înţelesese ce am spus, şi era speriată de privirea mea de strigoi.

-Spune-mi omule, ce e cu tine? ştii că mie-mi poţi spune orice, totul! ai încredere în mine!

Simţeam o tensiune acumulată în mine, şi-mi venea să mă plesnesc de ciudă. Din alb deveneam tot mai roşu, până când am izbucnit:

-Alexandra, am atins pe alta! înţelegi? De aia arăt aşa! Mi-a luat dracu’ minţile!

O vedeam în ecran cum din ochii ei se stingea orice dor pentru mine. Aş fi jurat atunci, că pentru o clipă…era moartă. Se vedea pe ea o dezamăgire cum în toţi anii de când o cunoşteam nu mai zărisem. Era ca şi cum aş fi ucis-o chiar eu.

-Ccc…um….cum ai putut face asta???cum mi-ai putut face aşa ceva?la naiba Radu, tu care mă iubeai, şi mi-ai spus că eşti tot al meu….cum ??? nu-mi vine să cred, Dumnezeule…

Alexandra era o fire fragilă şi uşor bolnăvicioasă, şi tocmai o lovisem acolo unde nu se aştepta…toţi cei care ne ştiau ar fi jurat că suntem făcuţi unul pentru celălalt, şi că unul fără celălalt am fi înnebunit… tristul adevăr e ca aşa urma să fie.

-Alexandra, nu … nu pp… nu pot vorbi cu tine acum. Te rog să mă ierţi, trebuie să ies.

-Radu, nu pleca, te rog… te rog, vorbeşte cu mine!…

Plângea groaznic. Ochii ei deveneau tot mai mari, şi erau animaţi de şiroaie de lacrimi care parcă îmi sfâşiau carnea. Îmi venea să mor. Să mă castrez. Să distrug tot în calea mea. Citeam disperarea de pe faţa mea în ecranul care-mi reflecta chipul eşuat suprapus peste privirea ei … se mulau perfect… până şi în durere eram la fel…

-Nu pot, te rog să mă ierţi, trebuie să ies… nu mai am aer…

Închisesem brusc ecranul şi nu mă mai gândeam la nimic. Undeva, ceva, se rupse în mine. În ziua aceea, a murit o parte din mine. Şi ştiam că era doar prima din multe…

Am adormit preţ de câteva clipe, pe când am auzit-o pe Bianca bătând la uşă. M-am adunat, mi-am aruncat apă rece pe faţă şi m-am obligat să uit de cele întâmplate adineaori.

Eram slab şi-mi alimentam slăbiciunea suprimându-mi conştiinţa. În fapt, datorită conştiinţei devenisem ceea ce eram acum. La naiba cu toate, nu mai rezistam, trebuia să fac ceva…

Bianca mă aştepta cu o privire de căţel supus, puteam să-i fac orice. Intrată în cameră, am început să-i ating sânii dominant, şi să o tachinez, ştiind că era excitată. Îi tot dezveleam succesiv sânii, ea se ferea, cumva ruşinată. Era lumină puternică afară, şi părea să se ascundă. La un moment dat, i-am tras pantalonii scurţi de pe ea, şi rămăsese în nişte chiloţi minusculi, transparenţi. Arăta… sublim. Pentru o fracţiune de secundă, cred că timpul se oprise în loc.

-Ce te ascunzi, doar nu ţi-a fi ruşine acum, după ultimele zile…

-Nu, stai…nu acum, poate vine careva…

-Cine să vină, toţi dorm, că lucrează mai târziu.

-Da…dar poate m-a văzut careva urcând aici…hai te rog…nu acum…

Era aproape 4, ora la care toţi ceilalţi trebuiau să meargă la lucru.

Bianca fugi repede în casă, lăsându-mă singur în camera mea, unde…unde se întâmplase totul. Nu putea sta acolo, aşa că am urmat-o rapid.

Am stat la poveşti cu cei care aşteptau să meargă la muncă, şi după ce i-am văzut pe toţi plecaţi, era ca şi cum Universul ar fi decis ca noi doi să avem timp să ne contopim.

Am urmat-o în cameră până pe patul ei, cu pretextul de a o ajuta să-şi instaleze o măsuţă şi o lampă, cadouri din camera mea. Vorbirăm puţin şi apoi adormisem peste pantalonii ei, care miroseau fantastic. Dormiserăm amândoi 1 oră, după care mă trezisem mult mai relaxat. Lucrurile păreau mult mai simple, mai naturale… erau exact cum trebuiau să fie. Atunci, în acel moment, nu mai existam decât eu şi ea, şi uitasem de tot de acasă, de griji, de oamenii care mă deranjau acolo, nimic nu mai conta. Mi-am ridicat capul de pe pantalonul ei, pe care transpirasem, lăsând o urmă curioasă, în formă de fluture.

-Ce vezi aici?

Nu mă simţeam deloc ruşinat că-i pătasem pantalonii, dimpotrivă, găsisem un sens. Cât de absurd şi totuşi cât de uşor comunicam cu ea…

-Un fluture. Ai talent… auzi, eu mă duc să fac un duş, ca să putem prinde filmul de la 7. Mă aştepţi aici, sau ce faci?

-Te aştept, normal…

Nu-i luase mai mult de 5 minute să se spele, aş fi jurat că se grăbea intenţionat.

Ieşise din duş cu doar un prosop peste ea, şi peste coapsele mulate puteam distinge nişte boxeri feminini, exact cum îmi plăceau mie… de unde să ştie ea că fix asta-mi place? nu-i spusesem nimic despre preferinţele mele. Mă uimea tot mai tare prezenţa ei, de parcă trebuia să fie acolo, încât să se potrivească perfect cu mine.

Venise până lângă patul ei, pe care stăteam eu, iar pe peretele opus era o oglindă. O luasem în braţe şi o ridicasem de spate, cât să i se zărească fundul. Şi ce fund… îmi tremurau picioarele de-a dreptul, astfel încât a trebuit s-o las jos.

-Crezi că nu ştiu de ce m-ai ridicat? hai lasă-mă să mă schimb, du-te schimbă-te şi tu , că în 10 minute plecăm la film.

I-am zâmbit cu subînţeles şi am mers. Evident priveam cu coada ochiului înspre ea. Începuse să se schimbe chit că o vedeam. Se juca frumos cu mintea şi corpul meu, ceva ce Alexandra nu făcuse niciodată, deşi încercase. Oftam pentru că a trebuit să găsesc pe cea potrivită sexual cu mine departe de lumea mea…şi nu era ea. Dar nu-mi păsa. Ea-mi spusese că ar trebui să încerc şi cu altele, pentru că simţea că n-o mai iubesc. Cât de naivă era! O iubeam, doar pe ea. Dar stricase totul. Nu puteam da vina pe ea, dar încercam să mă conving că ea mă împinsese în braţele alteia. Aici, la mii de km de casă, lucrurile aveau altă aură. Una căreia trebuia să mă supun ca să văd continuarea poveştii mele. Deja nu mai mă simţeam singur responsabil, îmi treceau prin cap toate momentele în care m-a desconsiderat în faţa altora. Am simţit mereu că personalitatea mea o inhiba, şi asta o speria. Eram mult mai dominant ca ea, şi aveam multe relaţii la activ, pe când pentru ea era prima relaţie serioasă… dar era şi cea mai serioasă pentru mine…îmi trecuse prin cap s-o cer de nevastă, ştiam că va accepta…

Dar ultimele evenimente deja începuseră să-şi pună amprenta peste mine.

M-am întors schimbat, aranjat puţin, şi mă simţeam de-a dreptul cuceritor. Ca şi cum aş fi fost chiar Sf. Priapus însuşi sau Apolo, simţeam că lumea e la picioarele mele.

Cinema-ul era la 5 minute de casă, şi pe drum schimbaserăm doar câteva priviri. Eram nebun după jocul acesta de priviri, fără vorbe. Îmi spunea atât de multe…

Filmul trecuse fără să ţin minte vreun detaliu. Nici nu mă interesa. Nu mersesem acolo pentru film. În schimb, pe întreaga durată, ea stătuse cu capul pe umerii mei. Era sublim. Se juca ocazional cu mâna prin pantalonii mei, şi deşi era riscul să ne vadă careva…nu-mi păsa. De nimic…

La întoarcere am făcut oprire prin magazin, şi am luat ingrediente pentru o omletă cu legume, şi salată de verdeţuri. Nu mai gătisem…de ani buni, de pe vremea când Alexandra avea acel iz de fecioară inocentă în ea. Înainte să înceapă să se schimbe… să uite că eu eram alături de ea, deşi nu mai ştiam să i-o arăt. Imagini suprapuse începuseră să mă agite, dar nu le dădusem voie. Nu vroiam. Mă jucam cu focul, dar îmi plăcea, pentru că încă nu mă arsesem…

Am gătit împreună, şi am început să mâncăm. Timpul trecu relativ repede, uitându-ne la un film.
Era 10 jumătate, şi auzirăm maşinile aducându-i pe ceilalţi acasă. Chiuiau veseli toţi, zgomotos.

‘-La mulţi ani Denis!’ strigau toţi. Ah, era ziua lui, uitasem complet!

După felicitările de rigoare, şi după ce se îmbătaseră toţi, am ieşit să iau o gură de aer. Bianca, după mine, veni şi ea să vadă cum mă simt. Evident, erau pilit peste măsură, şi ştiam asta.

-Hai până la pădure! i-am zis eu.

-Eşti nebun, e întuneric, cum să mergem acolo la ora asta?

-Ok, hai până la marginea curţii.

Marginea curţii era la 300 de m de casă, lipită de pădure. Suspicioasă, dar totuşi cu simţ de aventură, m-a urmărit.
Se schimbase în haine complet albe, nişte blugi transparenţi, lăsând să se distingă formele superbe, şi culoarea roşiatică a chiloţilor. Pe Alexandra s-o fi văzut aşa, aş fi înnebunit de gelozie. Însă cu Bianca nu simţisem nicio clipă că ar fi a mea, era la dispoziţia mea. Nici nu căutam relaţie serioasă, habar n-aveam pe ce lume trăiesc.

Ne ascunseserăm după un copac, la distanţă mare de casă, în umbră, şi am luat-o în braţe de la spate. Era din nou ruşinoasă.

-Stai, să nu ne vadă nimeni, eşti nebun…

Chicotea şi sufla greu…dar îi plăcea. Era înnebunită după ce-i făceam. Dar ce îi făceam? nici eu nu înţelegeam…dar ce mai conta. Eram acolo şi asta făceam.

I-am dat jos pantalonii, şi am început să-i mângâi fundul şi abdomenul, coborând mai jos. Era înfierbântată din cale afară. Stând cu spatele la mine, îşi întinse mâna stânga peste mijlocul meu, şi începu să mă mângâie… Nu dură mult până când simţisem că e timpul. Am aplecat-o puţin, sprijinită de copac şi am pătruns-o acolo, sălbatic. Gemea tăcut, şi simţeam că suntem unul şi acelaşi…

Am continuat în cameră, departe de ochii celorlalţi, şi din nou pierdusem noţiunea timpului. Adormisem în ea, cum nu mai păţisem niciodată. Era perfectă în braţele mele, iar umerii ei stăteau imediat sub buzele mele.

Secate.

21 Responses to “Jurnalul Conştiinţei, partea a 5a”

  1. kontroversy Says:

    Bueii..cand o femeie iti spune ca sa incerci cu alta, de fapt asteapta sa te trezesti cum ca numai pe ea o vrei!
    Ha ha ha. Hai ca asta o fost buna. Atac de panica. Incepe sa semene cu romanele Sandrei Brown.

    App, Apolo. Nu te superi daca ti-am aflat identitatea si incep sa scormon cat adevar e din cat, ai?

    Hai ba, glumesc, ce naiba. Cred ca e primul meu concediu pe care il fac acasa si ma plictisesc al dracu’.

    AAA, da si aia ii faza tare cu ‘mi-a luat dracu’ mintile’ ..buei, pana si eu gaseam o scuza mai pertinenta. Era fain daca ii ziceai : ;ba, asta sunt, imi place sa ma f**’.

    • Sandra Brown? nu cunosc. Dar am zis-o şi mă repet, mintea poate produce lucruri ciudate când ai inspiraţie. Cât e real şi cât ficţiune… ce mai contează?

      Normal că ai dreptate cu aprecierile acelea bărbat-femeie. Dar povestea asta are rolul de a arăta cum se întâmplă lucrurile înainte să descoperi mecanismele Universului.

  2. Ea şopteşte Says:

    Dupa ce am recitit toate partile din Jurnal scrise pana acum, imi vine in minte o singura fraza: “cu cât îţi voi greşi te voi iubi”.

  3. kontroversy Says:

    De unde asemenea fraza?
    Tot din romanele Sandei Brown?

  4. Nu-i deloc previzibil personajul tau, de fiecare data reuseste sa ma surprinda cu deciziile, actiunile si gandurile sale.

  5. Ea şopteşte Says:

    @kontroversy: Sanda Brown? Nu am citit nimic scris de ea.

    “Ea-mi spusese că ar trebui să încerc şi cu altele, pentru că simţea că n-o mai iubesc. Cât de naivă era! O iubeam, doar pe ea. Dar stricase totul.” De aici a venit fraza aceea. Acum ma intreb daca pe langa pura dorinta fizica nu cumva actiunile personajului au si un rol punitiv pentru Alexandra. Mi s-ar parea logic sa fie pedespsita astfel pentru ca la fel ca orice femeie a lansat o afirmatie pe care spera ca cel de langa ea o va combate, o indicatie nu o va pune in practica.

    Daca as fi barbat si cea pe care o iubesc m-ar trimite la altele as intelege ca nu ma iubeste atat cat spune si drept urmare nu-i pasa ca ma imparte si cu altele.

  6. kontroversy Says:

    Floesc. Daca ar fi iubit-o pe cat se da, nu ar fi putut sa o atinga pe alta. Si hai ma, o data ar mai merge. Dar deja de 3 4 ori constiinte de-a randul. Sa ne fie cu pardon.
    Io am patit-o si pe asta.si scriind pe aici imi dau seama ca am avut o viata plina al dracu’.
    O fost cand n-am iubit atata si am inselat. Si o fost cand am iubit de fraier si de si mai fraier nu am inselat.

    Hai ma, cum sa dea vina pe fata..ea l-o impins de la spate ca sa se vare in alta? Mie si asa nu-mi place de ea ca nu stie blow job si striptease la bara. Da sa fim totusi obiectivi.

    • Ea şopteşte Says:

      Eu nu am spus ca e corect sa dea vina pe dansa, dar ca actiunile lui ar putea fi justificate daca totul functioneaza ca o pedeapsa. Tu cum ai actiona daca femeia iubita ti-ar spune ca ar fi ok sa te duci si cu altele? Nu ai avea orgoliul ranit? Nu ai vrea sa ii indesi vorbele alea pe gat ca sa o determini sa nu mai spune vorbe fara rost ca dobi… fraiera?

      Si mai e o circumstanta atenuanta: sunt departe unul de altul, iar in relatiile astea la distanta lucrurile nu sunt pe atat de simple pe cat par.

    • Uite, acum că tot vorbim de realitate. Am exemplu REAL din viaţa mea a unei femei care-şi iubeşte partenerul, dar pe care l-a înşelat de cel puţin 5 ori în 5 ani. Dar îl iubeşte, şi asta se simte la nivel emoţional, şi psihic, mai mult decât fizic. Lumea percepe înşelatul automat ca şi absenţa iubirii. You don’t say? Greşit. Doar pentru că ai fost slab la un moment dat nu anulează nişte sentimente intense. Conştiinţa asta e de fapt trezirea sentimentelor lui care nu pot coexista cu acţiunile curente. De acolo şi toată confuzia. Ar trebui să fie hiper-clar deja cât o iubeşte pe Alexandra, cât se urăşte pe sine, şi cum se pedepseşte cu Bianca.
      Ăstea sunt lucrurile care trebuie citite printre linii.

      • Ea şopteşte Says:

        Am tot auzit printre cunostintele mele de sex feminin circuland o vorba: “Femeia inseala numai pe cel pe care-l iubeste, pe ceilalti ii paraseste pur si simplu”. Nu stiu cat e de adevarat un astfel de principiu si nici nu stiu daca se aplica si in cazul barbatilor. Voi afla probabil in timp.

        Multumesc pentru lamuriri si astept continuarea. Andre Moreau incepe sa piarda teren in fata Jurnalului Constiintei.

  7. kontroversy Says:

    Jesus Christ.
    Orgoliu ranit, nervi, draci as avea eu daca as vedea ca vorbeste serios. Desi, daca stau bine si ma gandesc, nu stiu daca nu mi-ar conveni situatia. Da ideea de baza ii daca ma vand eu sau nu, indiferent de motivatiunile induse de ceilalti. Eu sunt de sine statator si daca nu insel sau nu mint, o fac in primul rand fata de mine. Nu ca as avea sistem de valori sau rahaturi, da uite, de ezemplu io nu dau in femei. Niciodata nu am dat si nici n-am sa dau. Indiferent cat imi urla, imi izbesc cu pumnii (aoleu, ca odata una mi-o spart nasu’ bine..si eu fraier, ca radeam in loc sa o prind de maini). Sau alt exemplu : indiferent de cat ma minte unu’ sau altul pe fata sau indifernt de in cat rahat ma aflu, buei – io pe fata nu mint! daca omu’ ma intreaba, apai ii spun, chit ca se lasa cu tranta dreapta sau injuraturi si mai stiu eu ce melodrame.

    Mai ales un barbat, apai sa fie barbat, nu sa se miste cum bate vantul!

    • Nici eu nu dau în femei, deşi la statura mea, o palmă ar fi suficient pentru probleme serioase. Poate şi de aceea sunt conştient de fragilitatea lor.
      Tot aşa, decât să mă cert cu o tipă, în special cu una dragă, mai bine ies afară pe uşă. Nu suport să zbier, tonalitatea vocii mele e joasă, nicidecum stridentă, iar personalitatea se potriveşte unui om blând. Chit că nu ştiu cât e de real…
      Nici eu nu mint🙂

      Dar protagonistul se minte pe sine, fiind singura metodă de a face faţă. Simplifici prea mult lucrurile şi trăirile. Nu pot spune că am trăit aşa ceva în totalitate, dar repet, din pleiada de cunoştinţe, şi din exemple proprii, pot să scot un Jurnal al Conştiinţei.
      Dacă vrei, eu sunt şi Radu, şi Bianca, şi Alexandra, şi Petra…🙂

      Plus că referitor la ceea ce ni se pare nouă a fi NORMAL, am de obiectat multe. Cred în libertatea celor de lângă mine, chiar şi atunci când strâmb din nas. Dacă de exemplu iubita m-ar înşela, n-aş părăsi-o strict pe motivul înşelatului. Poate pe la 20 de ani aş fi făcut aşa, acum nu. De ce? pentru că dincolo de dăruirea asta trupească zace un motiv ascuns, o lacună în relaţie. Dacă nu putem împreună să o reparăm, atunci ne despărţim.
      Big fucking deal, s-a culcat cu altul. Dacă se întoarce voluntar la mine, şi îşi învaţă lecţia împovărătoare, sunt mai mult decât înţelegător. Jurnalul ăsta e menit să arate drumul spre autoînţelegere.
      Mă văd nevoit să repet, câţi NU VĂ recunoaşteţi într-un fel sau altul în poveste?🙂
      Cât timp şi o persoană se poate identifica măcar cu 1 personaj, înseamnă că povestea îl sau o pătrunde, şi scopul meu e atins.

  8. kontroversy Says:

    Apai io de felul meu is mai taran si tai cu barda. Vad simplist lucrurile ca nu are rost sa imi complic existenta cu atatea melodrame.
    Si nici nu stiu daca as ierta vreuna pe care o iubesc. Nu cred in iertare. Si nu asociez iubirea cu fizicu’ numai, o iau doar ca pe o completare – care daca nu e, ii bai. Daca e si scartaie, pare mai real. Da’ sa nu-mi vina cu complexe gen ‘eu nu fac blowjob si alea alea, decat daca i-o fost varata cu forta si are sechele’. Si atunci e mai discutabil.

    Am avut una din asta. Si fata citita, dar incuiata rau. Am lasat-o si m-am dus, ca doar nu as fi stata sa io trag. Amu’ e maritata si tot nu face blowjob. No, sa fie sanatosi amandoi ca io cu ea nu am fi fost.

    Ce vreau io sa zic e ca , ba – io cand am inselat, am acceptat ca una nu o vrut sa ma mai vada. Asta e. Nu-i de mine, nu-s de ea. Atat ca ne-am trezit prea tarziu. Life goes on! Si cand am fost inselat, am dat-o dracu’ si iti jur io ca am iubit-o. Da’ nu am mai putut sa o vad in ochi. Ma luau dracii. Si decat sa ne omoram, mai bine i-am tras linia si i-am zis : “Pe aici nu se mai trece!’. O inceput apoi cu isterii si am luat-o tare. Si o iubeam ma, ma jur. Da’ nu am mai vrut-o. Punct.
    Da nici nu am sa martirizez vreodata cat am iubit-o pe una, decat atunci cand ma vad mort in ea sau cu ea.

  9. E bine că te cunoşti atunci. Nu trebuie să fie toţi la fel. În cele din urmă, asta contează, punţile dintre ceea ce cauţi şi ceea ce primeşti să se întâlnească la mijloc.
    Tocmai m-a lovit cum va trebui să fie Petra…😀

  10. kontroversy Says:

    Cum?
    Hai, daca tot ai aruncat bomboana..nu ne fa sa salivam.
    Your fuckin’ bastard.

  11. Răbdarea e o virtute care se plăteşte în aur🙂

  12. Aurul prostilor?🙂

  13. Aurul prostilor?🙂🙂

  14. Depinde de valoarea acelui ‘aur’ pentru tine.
    Dacă eşti suficient de tenace, orice lucru mărunt poate prinde semnificaţii astronomice.
    Dar răbdarea e universal acceptată ca fiind filtrul necesar succesului.

  15. kontroversy Says:

    Bai, eu unul am rabdare doar cand nu am ce face.
    Apai daca Apolo al nost’ nu binevoieste sa grabeasca asteptarea..tre sa acceptam ca suntem fututi, vrem o ba.

    Btw, am povestit azi cu vecina la o tigara. M-a intrebat daca citesc o carte in prezent, ca ea e din aia cu ochelari mari si sexi al dracu’. Exact.
    I-am spus ca lecturez ‘Jurnalul constiintei’.

    Buba o fost cand m-o intrebat de cine e scrisa cartea ca nu o auzit de ea. Sa mor io, ce prost is : i-am zis ca de un necunoscut.

    Baga-mi-as. Not. Ca n-am impresionat-o.

  16. Dacă-mi termin treburile pe azi, continui diseară. Am câteva lucruri pe care aş putea să le transpun, şi cred că ar fi momentul ca Alexandra să intre mai puternic în poveste.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: