Jurnalul Conştiinţei, partea a 6a

De data asta nu ne mai trezisem înainte de ora 6, şi puţin panicat că am fi descoperiţi, am zorit-o să plece din cameră. Nu tu duş împreună, nu tu sărutări, nimic. Simţeam că nu mai e loc de ea, şi cumva i-am lăsat de înţeles că începeam să răcesc treaba. În impresia mea, ea era îndrăgostită, dar eu ştiam că în afară de atracţia fizică, nu exista altceva. Poate milă pentru situaţia ei de dinainte.

Eram mahmur, şi am făcut un duş ca să-mi revin. Când am revenit, simţeam o apăsare gravă pe inimă, puteam să jur că Alexandra mă aştepta.

Nu mă înşelasem…era acolo.

-Bună…

-Bună Radu…

A urmat o tăcere de vreo 2 minute în care amândoi priveam stupefiaţi monitorul, ca doi morţi în oglindă. Ameţit cum eram, încercam forţat să-mi spun că totul fusese un vis. Aproape că mă convinsesem pentru o clipă că nu se întâmplase nimic. Dar privirea ei trăda o durere pe care eu ştiam că o provocasem. Vroiam să mă mint că e vina ei, că a avut aşteptări prea mari de la mine. Dar ştiam foarte bine că pentru ea, ca şi femeie, consumarea actului fizic vine cu sentimente. Pentru mine nu însemna nimic, şi nu aş fi putut să-i transpun asta niciodată. Încercam să mă justific mişeleşte, eram laş şi egoist.

-Eşti bine? Ai dormit ok?

I-am răspuns cu jumate de gură, ca un câine care ştie că şi-a făcut nevoile pe covorul cel nou.

-Da…sunt bine, am dormit câteva ore azi noapte.

Asta pe lângă sexul sălbatic, beţia şi toată confuzia mentală prin care trecusem. Cum naiba reuşisem iar să cedez? ce era în capul meu? Singura soluţie atunci, singura la îndemână, era să arunc toată mizeria asupra ei.

-Ţi-am cerut puţin spaţiu, de ce a trebuit să mă stresezi? de ce mi-ai spus să caut pe alta? cum credeai că voi reacţiona? atât de puţin mă cunoşti?

Mă simţeam ca ultimul om. O minţeam cu neruşinare şi mai aveam şi nesimţirea să o împovărez pe ea. Mă uimeam cât orgoliu idiot puteam să am, şi totuşi uitasem de tot. Uitasem de ataşamentul de părinţii ei, uitasem de pisica ei adorabilă care se simţea în largul ei doar lângă mine, uitasem de toţi cere mă îndrăgeau datorită ei. Tot ce conta pentru mine era să-mi spăl păcatele.

-M-am gândit la ce s-a întâmplat…şi te iert. Dar te rog… nu o mai fă. Simt că s-a rupt ceva în noi…dar cumva, o vom trece. Ştiu că putem. Ai greşit, ştiu, dar iubirea noastră e mai mult de atât. Sunt încă a ta…Uite, am fost invitată într-o excursie de un fost prieten chiar zilele acestea, şi am refuzat. Aş fi putut merge, dar aş fi făcut-o din răzbunare. Nu am putut. Mi-e dor de tine, Radu, mi-e dor de mor… m-ai lovit, dar numai tu mă poţi repara… întoarce-te la mine, te aştept.

Priveam stupefiat. O iubeam mai mult ca oricând, în acele momente. Era de necrezut ce fiinţă descoperisem. Mă iertase!
Am început să plângem amândoi ca doi copii şi să evocăm momente de când ne cunoscuserăm.

Joacă efemeră însă. Era 7 şi 10 şi trebuia să merg la lucru.

-Alexandra…trebuie să plec la lucru. Mă aşteaptă maşina…vorbim când mă întorc…te găsesc?

-Da…mă găseşti aici, ca de obicei…ai grijă de tine, dragul meu…

-Şi tu de tine…

Aş fi vrut să-i spun c-o iubesc. Dar nu puteam. Era prea murdară simţirea din mine, şi nu merita să o audă printr-o gură otrăvită.

Dintr-o dată… ceva se schimbase în mine. Era timpul să fiu deschis şi sincer cu Bianca. Totul trebuia să se termine, deşi nici nu începuse.

La lucru am fost doar amabil cu ea, nicidecum familiar sau apropiat, şi a simţit asta, mi-era clar din priviri. Nu mă interesa însă. Petra era singura care bănuia ceva, dar nu îndrăznise să spună ceva. Paradoxal, cam în perioada aceasta, cele 2 începuseră să aibă mici divergenţe. Legate de alarma la trezire, de hainele aruncate aiurea, de zgomotul făcut dimineaţa când mergeau să se pregătească pentru muncă … fleacuri femeieşti, după mintea mea. Aveam să aflu mai târziu că era mult mai mult la mijloc.

După ce ne-am întors de la muncă, i-am zis Biancăi că vroiam să mă odihnesc puţin, sub pretextul că încă eram obosit după seara anterioară. Mă felicitam pentru cât de bine gestionam toată situaţia. Toate păreau să se îndrepte unde vroiam. Alexandra mă iertase, iar Bianca urma să înţeleagă că nu poate fi nimic între noi.

-Am revenit…

-Te aşteptam. Cum eşti? cum a fost la muncă?

-La fel ca întotdeauna, ştii asta, în fiecare vară îţi zic acelaşi lucru. Nu mă mai lua la raport.

-Vroiam doar să văd cum eşti…nimic mai mult.

Simţeam că o rănesc. Dar nu mă puteam opri. Trezise nişte demoni mai vechi.

-Şi acum ce vei face, mă vei întreba zilnic ce fac? vrei să te asiguri că nu am stat cu Bianca sau ce? uite, n-am mai stat cu ea. Îţi zic orice vrei, na, poftim.

-Nu sunt sigură că aş vrea să ştiu…

-Ba cred că vrei să ştii, altfel nu vei putea trece peste niciodată.

Al dracului psiholog eram. Încă o dată, o manipulam cum vroiam eu. Crăpa în mine orgoliul.

-Ok…spune-mi…ai avut orgasm cu ea? ştii că noi am avut probleme acolo…

Mă trăznise. Chiar nu m-aş fi gândit să mă întrebe aşa ceva. Cum să mă întrebe aşa ceva?? De ce? ce rost avea?

-De ce mă întrebi asta? ce motiv ai avea ca să afli?

-Nu ştiu, ai spus că-mi vei răspunde la orice nelămurire… asta mi-a venit!

Nu puteam să fiu sincer cu ea. Eram slab.

-Nu…nu am avut…

Tăcere preţ de 1 minut. Ştia că mint, dar nu vroia să mă contrazică. O priveam, şi mi-era urâtă din cauza suferinţei. Arăta oribil, nedormită şi tristă. Şi slăbită. Aveam impresia că vorbesc cu o muribundă.

-Auzi…poate ar trebui să mergi în excursia aceea unde ai fost invitată.

-Poftim??

-Da… cred că ar trebui să mergi… să vezi ce se întâmplă…

Vroiam să aibă aceeaşi împovărare emoţională ca mine. De ce să fiu singur în suferinţa asta? să se simtă şi ea vinovată…

-Ştiu ce se va întâmpla! Nimic. Pentru că nu voi merge. De ce mi-ai spus asta? ştii bine că nu am lăsat pe nimeni să mă atingă decât pe tine, ce e cu tine? cum poţi să-mi sugerezi aşa ceva? doar ca să te simţi tu bine?

-Nu… nu ştiu de ce am zis-o.

Minţeam. Făceam pe inocentul. Eram confuz şi nu ştiam ce să fac. Şi eram nervos pe ea că nu ştia nici ea ce să facă. Şi în culmea vanităţii  mele, ea trebuia să plătească pentru că era slabă. Pentru că nu putea să mă pună la punct. Cât aveam să mă înşel în privinţa asta… era doar o chestiune de timp.

-Auzi, am nişte poze cu rudele venite în vizită din Austria, vrei să vezi?

Bucuros că reuşiserăm să trecem peste momentele stânjenitoare, am acceptat grăbit. Simţeam că se relaxează atmosfera.

Până când văzusem o poză în care ea nu purta sutien, şi i se observau sfârcurile clar. Alături de ea, 2 rude, bărbaţi. Am simţit că-mi ies din minţi.

-Cum te poţi îmbrăca aşa…vulgar? ce e în capul tău?

-Radu, era cald! pentru Dumnezeu, ce ai?

-Cum ce am, nu vezi că ţi se văd sânii, mai porţi şi tricou mulat!

-Sunt neamurile mele, ce-i interesează? sunt îmbrăcată, ce naiba! ce te-a apucat??

Simţeam o ură în mine crescând. Parcă o împărţeam fizic cu alţii. Descopeream standardul dublu în mine cu fiecare secundă trecută. Ce om de nimic eram.

-Auzi, eu vreau să mă odihnesc, diseară lucrez. Poate intru mai târziu, nu ştiu. Nu mă simt prea bine.

-Radu ! stai, ce ai mă? şi aşa vorbim rar, te rog stai… am nevoie să te văd, să te aud… trebuie să o fac, altfel înnebunesc!

-Auzi, nu înţeleg cum ai putut să faci poza aia! ştii bine ce-mi face! şi am vorbit de atâtea ori! tu nu eşti curva nimănui, de ce te îmbraci aşa?

Cât de ipocrit eram. Eu care făcusem sex cu alta o luam pe ea la bani mărunţi pentru nimic.

-Radu… te rog, încetează, nu mă simt bine, şi simt că iară mă ia o criză.

Ignorând ce-mi zicea, am simţit nevoia să adâncesc cuţitul în rană.

-La fel ai făcut şi atunci, la ieşirea aia. Şi ţi-am zis că toţi colegii se uită la sânii tăi. Ai văzut cum mă simţeam, de parcă te dădeai lor, tuturor!

-Radu… îmi faci rău…opreşte-te!

-Şi atunci când am mers la Dinu, la fel ai făcut. Ce naiba, dacă nu te respecţi singură, cum s-o fac eu??

Vedeam cum se înroşeşte tot mai tare, şi apoi prindea o nuanţă galbenă.

Începu să gâfâie, abia respira.

-Nu mai pot sta, trebuie să mă duc la urgenţă, simt că mă sufoc…

Eu însă continuam să pun sare pe rană… ea ieşise, eu însă tot scriam.

La un moment dat, enervat, am dat-o naibii. Nici măcar nu văzusem că ea a trebuit să iasă, m-am simţit eu victima. Am trimis-o la dracu’ pentru că a ieşit fără să mă salute.

Am ieşit şi eu. Eram mai nervos pe ea ca oricând. Trebuia să mă descarc cumva…

Am mers la lucru unde m-am purtat mai frumos cu Bianca, şi părea să priceapă ideea. O zi normală, fără probleme. Aşa îmi spuneam. Uitasem iarăşi de Alexandra, ştiam doar că-s nervos şi că trebuie să scap de nervi.

După ce ne-am întors acasă, am invitat-o să mergem cu bicicletele. Am ieşit, am umflat roţile la 2 din cele 5 biciclete, şi am pornit.

Pe drum, am văzut o siluetă care făcea jogging. Părea să aibă căşti în urechi. Pe măsură ce se apropia, părea tot mai cunoscută.

Era Petra. Alerga seara pe la 11 noaptea?  nu era normală fata asta… Pentru o secundă însă ne-am intersectat privirile. Avea să devină un moment simbolic acea fracţiune de secundă.

După vreo 20 de minute, Bianca se opri să facă o pauză. Stând pe bicicletă însă, la coborâre, îşi agăţă blugii de scaun. Se rupse un petic zdravăn exact pe una din fese. Mă uitam stupefiat cum i se vede fundul, şi se descopereau chiloţii aceia roşii…care mă înnebuneau.

Am condus-o până lângă o clădire, unde eram doar noi 2. Am început s-o dezbrac, în acelaşi timp discutând cu ea lucruri serioase. Ştiam că sunt măgar, dar mă simţeam bestial. Era la cheremul meu.

-Auzi, eu nu caut o relaţie serioasă acum… adică mă simt bine cu tine…dar nu vreau nimic serios. Abia am terminat relaţia cu Alexandra.

Acum mă trăznise. De fapt Bianca o cunoştea indirect pe Alexandra, dar până acum părea să fie un detaliu insignifiant. Da, ştiu, care erau şansele? Mi-era clar însă că toate aveau un rost. Tânjeam după o poveste fantastică, ei bine… o primeam.

-Auzi, nu cred că ai terminat-o cu Alexandra. Relaţiile serioase nu se termină aşa uşor.

-Ce vrei să spui, că am înşelat-o?

-Vreau să spun că toţi înşală.

-Stai puţin, şi de ce te-ai culcat cu mine?

-Pentru că am vrut asta. Şi mi-a plăcut. Dar tu nu eşti implicat…nu ca mine.

Dintr-o dată începeam să simt tristeţea din ea. Dintr-o dată, nu era doar o tipă cu care mă culcasem, ci una cu sentimente. Mă simţeam aiurea. Era datoria mea să o îndrept cumva…

Fără să mai zic multe, am lăsat de înţeles că trebuia să aştept venirea toamnei ca să ştiu ce vreau…dar că eu terminasem poveştile cu Alexandra.

Am început s-o dezbrac, se împotrivea fragil, dar nu reuşea. Am început s-o sărut, şi acolo, lipită de zidul şcolii lângă care stăteam, am ridicat-o în braţe şi am început s-o am.

În depărtare, o siluetă privea mirată ca mai apoi să dispară subit.

8 Responses to “Jurnalul Conştiinţei, partea a 6a”

  1. Curand o sa-ti faci plinul de constiinte si o sa lesini de atata preaplin!🙂

  2. Kontroversy Says:

    Halelujah. buei,tu ai creat un adevarat tiran.Acuma,pe Bianca o inteleg ca se lasa f….a si la propriu (ca ii place) si la figurat (deh,sacrificiu’ asta).petra vrea si ea orgasm estazic ( sau menage au trois)-deci, pardon si cu ea. Da’ mironosita aia de Sanda,bolnava inchipuita?,ce mama dracu’ o starnit vreodata la ala?..sau la tine?..buei, cum dracu’ sa sara ca te iarta,numa’ sa te tina legat de ea?asta ii iubire bolnava sau ambite infantila si tampita.cati puii si pana mea de ani avea pustioaica?da’ alde B si P si R? En fin-Radu is the best.F..e in toate partile si cu toate ocaziile.Napoleonu’ ii zic de acu’. ia,baga tare continuarea,nu vezi ca toti se inghesuie la orgasm intelectual si comedii tragico-fantastice artificialus?
    Ps:nu-l pui tu pe Napo’ sa ne f..a si caldura?

  3. Tiran e puţin spus. Cum ziceam, fiecare îşi joacă rolul şi influenţează pe ceilalţi, ca să iasă haosul.

    Cel mai bine cunoşti un om când e sub presiune. Ca să fie tot mai uşor de cunoscut, e cazul ca presiunea să se abată asupra lor…

    Vine şi continuarea, dar nu azi, azi mă duc să mă spânzur de-un gheţar, e moarte de om cu aşa călduri…

  4. Radu pare un personaj confuz, chinuit, aflat in deriva, exact opusul celui care l-a creat.

  5. Kontroversy Says:

    mda.o fi.Chiar,ia zi-ne tu creator a lu’ Napo’,fost-ai vreodata infidelus de atata talent si inspiratiune in a-i da contur?Si,btw,vine ploaia,you naughty bastard!

  6. Kontroversy Says:

    Deci da.Pezevenghiule,hai noroc.Astept continuarea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: