Jurnalul Conştiinţei, partea a 7a

Din spatele zidului şcolii încep să se audă nişte voci. Deşi în acel moment nu-mi păsa de nimeni şi de nimic, am simţit că totuşi nu ar fi momentul potrivit pentru un act în văzul lumii.

Bicicletele erau acoperite de câteva haine pe care le-am luat rapid pe noi şi am pornit spre casă. Ea o luase înainte, şi deşi erau doar vreo 300 de metri până acolo, şi era noapte, îi vedeam perfect fundul prin acea ruptură. Mă treceau gânduri tot mai ciudate şi deşi încercam să mă împotrivesc, era prea mult, prea intens ce simţeam. Era ca şi cum tot ce acumulasem cu Alexandra avea ocazia acum să iasă la suprafaţă.

Ajunşi acasă, am chemat-o în camera mea să continuăm… ceea ce fusese întrerupt. Din momentul în care a păşit pe prima treaptă a scării spre camera mea, am simţit că e altfel ceva.

În cameră, instinctiv, am dat să verific dacă am mesaje. Şi aveam… un roman interminabil de la Alexandra. Era supărata, dezamăgită, era… alt om. Simţeam nişte împunsături puternice în inimă, şi nu am putut să citesc atunci. Bianca, care stătea pe pat, mă privea cu nişte ochi inocenţi, care cereau atenţie.

Am început să-i mângâi faţa ca un părinte şi pentru prima dată de când o cunoşteam , am simţit că eu nu merit aşa ceva. Că fata asta e gata să-şi dea tot, că simţea ceva, iar eu profitam mişeleşte. Dar cât de bine mă simţeam din postura de javră, mai ales că nimeni nu ştia… ori aşa-mi spuneam.

-Bianca… nu mai pot continua. Între noi nu poate fi nimic serios, îmi pare rău. Ţi-am zis că s-a terminat cu Alexandra… şi am minţit. Da, suntem despărţiţi acum, dar nu ştiu cât e despărţire din cauza distanţei sau din cauza alegerii. Regret că te-am băgat în toată povestea asta, şi ştiu că la un moment dat vă veţi întâlni pe stradă… şi ştiu că va fi un moment greu pentru tine. Şi vreau să ştii altceva… ştie despre noi, te cunoaşte…

Mă privea ca pe un cretin.

-Stai puţin, că nu înţeleg. Ce i-ai spus, că ne-am tras-o? de ce naiba ai făcut asta? de ce trebuie ea să ştie, dacă tot sunteţi despărţiţi ? sau ce mă minţi de fapt?

-I-am spus pentru că dincolo de toate, am o istorie cu ea. Avea dreptul să ştie, pentru că mi-a fost cea mai apropiată persoană în ultimii ani.

-Tu nu înţelegi…DE CE I-AI SPUS? asta era între mine şi tine! Eşti un măgar!

A ieşit pe uşă trântind-o, şi simţeam cumva o uşurare, dar şi un sentiment de vinovăţie. De ce îi spusesem Alexandrei ce se întâmplase? poate în mintea mea credeam încă în faptul că adevărul te poate elibera…poate repara totul. Aveam să-mi dau seama că există mereu consecinţe, şi că odată ce lansezi ceva în aer, să fii pregătit de căderea lui la un moment dat…

5 minute am rămas ca şi sedat la pat, şi apoi m-a lovit un dor puternic de Alexandra. În momente ca acesta, ea era mereu alături de mine, şi ştia să mă consoleze. Nu întotdeauna prin vorbe, uneori o privire era destul. Când mă îmbrăţisa, aşa mică precum era ea, simţeam că sunt cel mai puternic. Acum eram slab. Şi nimeni nu  mă vroia…

Am început să-i citesc mesajul, şi anumite pasaje le simţeam ca şi cuţite prin inimă.

“-Tu ştii că puteam să mor? Aseară am fost internată de urgenţă iarăşi, şi maica-mea m-a şi văzut ca dusă. Aşa ceva nu-i mai fac cât trăiesc! Nu mai pot fi cu tine, nu mai vreau, nu mai cred în noi. Ai distrus totul, nu a rămas nimic! Nu mai există nimic pentru care să lupt, să nu mă mai cauţi! Gata!”

Pentru prima oară de când o ştiam, simţeam că e serioasă în ceea ce privea despărţirea. Dar nu eram pregătit pentru aşa ceva, nici nu credeam că voi fi . Acum începea momentul în care în mine se năştea altceva… alt om.

Alexandra îmi spusese într-una din zile că se aflase totul. Era ca şi cum lumea mea se prăbuşise instantaneu. Tot ce mă chinuisem să ascund atâta timp aici, aproape, se aflase mai rapid acolo, la mii de km distanţă. Era de necrezut. Bianca… ea trebuia să se fi lăudat. De ce? de ce naiba ar fi făcut aşa ceva? Să se răzbune? să fie sigură că nu voi mai putea fi cu Alexandra…asta era.

Au trecut câteva zile bune… până când n-am mai rezistat. În tot acest timp eram mitocan cu Bianca, nesimţit, şi foarte persiflant. Ceilalţi care asistau la animozităţi începeau să miroasă ceva. Petra începuse să fie tot mai arţăgoasă cu ea, ca şi cum era momentul prielnic s-o calce în picioare. Nu era problema mea însă, eu aveam de aflat nişte răspunsuri.

Aşa că am tras-o la o parte la un moment dat, nervos din cale afară. Simţeam că-mi lipseşte doar un motiv s-o zbor naibii din casă pe arătarea aceea.

-Ce naiba ai făcut? de ce ai zis tuturor ce s-a întâmplat? ce ai de câştigat prin asta? după ce mi-ai spus că era între noi, acum să aflu că prietenele tale apropiate ştiu că te-ai culcat cu iubitul Alexandrei, fiica preotului? Dumnezeule, nu te credeam aşa de proastă!

Mă privea consternată, lipsită de cuvinte, şi se clătina de parcă nu mai avea echilibru.

-Eu?… eu nu am zis nimănui…

-Ieşi afară, să nu te mai văd… eşti de necrezut, cum naiba am putut să mă uit la tine…

Lacrimi mari începură să-i străbată obrajii. Era toată roşie, şi nici pentru o secundă nu mi-a trecut prin cap că şi ea era departe de toţi, era singură acolo. Am lovit-o cu toate cuvintele grele care-mi treceau prin cap. Dintr-o dată devenise obiectul asupra căruia să-mi arunc toate frustrările, toţi nervii.

3 zile  nu am mai căutat-o pe Alexandra. Însă m-a căutat ea într-un final, scriindu-mi că de fapt ea a spus totul tuturor. A simţit că asta trebuie să facă. Şi îmi devenea tot mai clar… aşa se convingea ea că nu va mai fi niciodată nimic între noi. Pentru prima dată în mulţi ani, am căzut la pământ. Am simţit cum mi se umezesc ochii şi îmi pierd orice senzaţie de bine. Mai mult, vinovăţia era amplificată de faptul că o acuzasem şi pe Bianca. Care spusese că nu a zis nimănui.

Nici nu o făcuse. Atâta timp mă purtasem urât cu ea încât îmi venea să-i plâng de milă. Fata asta chiar nu-mi vroia răul, vroia doar să fie apreciată. Şi după relaţia eşuată, a avut norocul să dea de un măgar ca mine. Mi-era scârbă de mine, de ce om ajunsesem. Mi-era scârbă de Alexandra, cea pe care tot eu o creasem, prin faptele mele netrebnice.

Urma să aflu că era doar începutul . Consecinţele celor întâmplate erau groaznice. Alexandra care o sunase şi pe mama mea să afle ce se întâmplase cu mine îi spusese şi ei totul. Mai mult, cunoscând-o pe Bianca, îi spusese şi prietenei sale de-o viaţă, Oana. Şi în curând, era doar o chestiune de timp până să afle toată lumea, colegii de acasă, prietenii, toţi.

Anumiţi prieteni mă căutau să mă întrebe ce se întâmplase. Atunci am recunoscut pentru prima data cuiva ce făcusem.  Eliberasem o piatră enormă de pe umeri … dar fapta era consumată.

Cu fiecare zi trecută, mă simţeam tot mai trist şi mai dezamăgit de mine. Şi atunci am luat decizia că nu mă pot ierta. Tot ce se întâmplase era vina mea. Nu meritam să trăiesc cu asemenea cadouri. De aici înainte eu contam cel mai puţin pentru mine.

M-am trezit din senin cu un mesaj de la Alexandra, din care rămăsesem cu nişte cuvinte importante : ‘Te rog…caută-mă, vreau să ştiu că eşti bine. Îmi pare rău, nu pot renunţa la tine, avem prea multe împreună. Am zis amândoi lucruri grele, dar vreau să te iert. Vreau să ştiu că toate cele întâmplate au un rost, şi că vom trece peste. Crede în noi, dacă eu nu o pot face acum. Încă a ta, Alexandra.’

Era însă prea târziu. Eram pierdut. I-am scris scurt, deşi ştiam că asta mă va costa crunt… că nu mă pot ierta.

Iar răspunsul ei nu a întârziat. Dacă eu nu mă pot ierta, nici ea nu o poate face.

Urma să fie ultimul ei mesaj pentru aproape 1 lună.

La muncă am devenit tot mai activ, mai servil, şi lumea începea să mă aprecieze tot mai tare. Lucram mai mult ca şi ceilalţi, şi eram plătit aproape dublu. Unii începuseră să mă urască, alţii să mă aprecieze. Şi astfel am simţit că sunt urmărit. Aveam să aflu mai târziu de către cine, când din pur accident am ajuns să lucrez 10 ore cu ea.

Tot ceea ce învăţasem până acum din greşeli urma să fie pus iar sub lupă.

17 Responses to “Jurnalul Conştiinţei, partea a 7a”

  1. Ea şopteşte Says:

    Reusesti sa-mi mentii interesul treaz in continuare, insa mi se pare ca parca te-ai grabit si ai pus prea multe elemente intr-un singur “capitol”. De la partea cu “3 zile nu am mai cautat-o pe Alexandra” cred ca ar fi mers sa faci un alt articol. Dar e doar umila mea parere de cititor.🙂

  2. Dau vina pe căldură😀 Oricum am editat textul de câteva ori, şi sincer nici acum nu mi se pare că a transmis tot ce am vrut.
    Oricum… sneak peak…
    Va avea 10 părţi.

  3. kontroversy Says:

    Fata preotului?
    Hallelujah!
    Asta ce inseamna, ca nu o sa te mai absolvi de pacate cat ei trai?
    Si ea ce penitenta primeste ca te-a mintit?

    Lasand astea la o parte, still. pe Biencuta de ce nu ai mai ars-o?

  4. Eu n`am ars nicio Bianca :)))

    De ce fata preotului? ca să explice reticenţele ei sexuale, şi inocenţa.
    Cred că ultimul lucru care-l caută Radu acum e penitenţa…

  5. kontroversy Says:

    Hmm..reticenta sexuala cu inocenta nu are nimic in comun.
    Inocenta e ceva ce ai mereu in tine, trebuie insa sa mizezi mai mult pe ea.
    Tine de farmecul personal.

    Oricum, mi-a placut faza aia cu cazutu in genunchi si lacramand pentru prima data..da, ti-am zis doara ca si eu am fost carpa la una..numa vezi tu mai Apolo..si acum as primi-o inapoi…cu inocenta ei cu tot.

    God Damn. Da’ veac nu mai vine. Si de aia am dat-o dracu’.

  6. Cred ca Radu ar trebui sa citeasca “Plânsul lui Nietzsche”. In felul asta s-ar mai linisti putin.🙂

  7. Măi, voi vreţi să-mi corupeţi creaţia😀

    Kontroversy, ar trebui să sar direct la final ca să-ţi spun concluziile lui, apropo de inocenţă şi reticenţă sexuală.
    Dar acum că ai pomenit, voi lămuri în partea a 8a.

    Nice, Radu nu poate citi asta, dar eu da…să prind nişte timp liber🙂

  8. chiar fiica preotului ? nu ma asteptam …..
    ma gandesc la saracul Radu cum se va simti cand se va reintalni din intamplare sau nu cu … preotul😛

    pana una alta, astept cu interes continuarea si din cate vad , nu sunt singura:P

    o zi racoroasa tuturor !

  9. kontroversy Says:

    si continuarea?

  10. o da! greu cu iubirea asta! pff! complicata treaba!

  11. Toată descrierea e bazată pe introspecţie. Dar partea erotică e foarte motivantă, justificatoare, şi relevantă pentru ceea ce a ajuns, şi pentru ceea ce va fi după.
    Mai sunt 3 părţi plănuite…🙂

  12. Ajungi la 111?🙂

  13. Kontroversy Says:

    Buei.Mi gata concediu’ si tu ma tii pe sec!

  14. ne-ai cam amagit …
    mobilizarea !:P

  15. Anca: omul e in cautarea urmatoarei parti. Poate chiar acum o pune in scena🙂🙂

  16. Am fost plecat la Bucureşti pentru 5 zile, abia azi am revenit. Mâine cel târziu pun continuarea…😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: