Jurnalul Conştiinţei, partea a 8a

-Hai odată, pentru unul care face asta de câţiva ani, te mişti extraordinar de încet!

Mă uitam surprins la pitica asta de 1m 50 cum încearcă să mă direcţioneze pe bunul ei plac. Eram senior acolo, eram printre cei mai vechi angajaţi, pe când ea era abia în primul ei an de muncă. Totuşi, recunosc că după toate cele întâmplate, o voce spunându-mi exact ce să fac, nu suna atât de rău.

-Auzi, Petra, tu ştii că sunt de 2 ori cât tine, nu? Şi că ştiu toate treburile pe aici mai bine ca tine, sau ca oricare altul? simţeam un val de vanitate cum mă anima, dar totuşi, justificat, mă impulsionam eu.

-Degeaba. Nu ştii să faci treburile ca lumea.  De 3 ori am strâns după tine sacii, şi ai lăsat cutii la vedere. Ce crezi că ar zice invitaţii dacă ar veni în cameră? uită-te şi tu, ai putea locui într-o cameră atât de haotică?

Adevărul e că nu era partea mea favorită a muncii, aranjatul. Niciodată nu am considerat că aş avea simţul esteticului, sau că aş putea face lucrurile să arate bine. Mi-era totuna. Ce naiba, eram plătit oricum, şi nu ar fi fost nimic diferit dacă erau toate perfect puse.

-Arată bine, te stresezi degeaba. Crede-mă, fac asta de câţiva ani, nimeni nu va zice nimic.

Mi-a aruncat o privire plictisită şi a început să aranjeze totul.

Terminaserăm câteva camere şi era ora prânzului. Eram ultimii care nu porniseră spre masă, şi auzeam prin walkie-talkie cum comentau ceilalţi.

Curios, şi totuşi liniştitor pentru mine, lumea trecuse repede peste episodul cu Bianca. Acele zile libere, suprapuse, deşi le-a dat tuturor de bănuit, au trecut neînsemnate. Apă sub pod, îmi ziceam în sine.

La prânz era şi Bianca, alături de ceilalţi colegi. Am intrat în sala de mese împreună cu Petra glumind şi tachinând-o. Oricine ne vedea ar fi zis că ne ştim de-o viaţă. Pentru o secundă m-am simţit vinovat pentru Bianca, dar a trecut rapid.

-Unde umblaţi voi, am început prânzul acum 10 minute! zise unul dintre colegi.

-Eh, ce ştii tu, or fi făcând curat prin camere după mizerie… zise altul.

Substratul era aproape evident, şi deşi nu mă deranja ideea, ştiam că e absurdă afirmaţia. Petra în schimba era toată roşie. Dar nu simţeam nevoia să comentez, aşa că i-am ignorat şi am început să mănânc liniştit.

Bianca îmi arunca priviri curioase, dar şi mai curioase Petrei. Era o tensiune masivă între ele, şi după certurile recente, aveam impresia că e mai mult decât discuţii între fete. Începeam să mă simt la mijloc. Şi mă simţeam al naibii de bine.

Era oare cazul să aflu mai multe despre subiectul acesta? nu simţeam nevoia…

A început tura de după masă, şi am continuat treaba cu Petra. Amândoi eram liberi după ce urmam să terminăm, dar nu ne grăbeam. Simţeam că ne înţelegem altfel decât m-aş fi aşteptat. Din fata izolată de toţi, care nu ne plăcea, descopeream o persoană plăcută. Una cu corp de femeie mică, dar adorabilă.

Lucram amândoi de după masă tot mai des. Am intuit că nu e tocmai ziua ei de a fi în formă, şi aveam să înţeleg mai târziu de ce. Misterioase sunt căile Universului până când ţi se deschid ochii… şi aşa a fost şi pentru mine acea zi.

Urma să primim indicaţiile pentru muncă, şi am observat că Petra era într-o discuţie aprinsă cu bucătarul. Am auzit doar o înjurătură scurtă din partea lui către ea, câteva replici acide la retur, şi am văzut-o ieşind furtunos din bucătărie. Nu am înţeles niciodată de ce am simţit nevoia… dar am urmat-o. Stătea în afara clădirii, plângând. Din senin, am simţit că trebuie s-o iau  în braţe ca să se liniştească. Probabil … acolo a început totul. Era atât de mică în braţele mele… nu-mi venea să cred. Îmi închipuiam că se simte în siguranţă aşa. A ridicat 2 ochi înlăcrimaţi către mine şi după o pauză de câteva secunde, mi-a zis că e ok şi să merg înapoi în bucătărie. Pe măsura ce mă depărtam de ea, simţeam că mă priveşte curios.

Noaptea, după ce toţi au plecat la somn, am rămas doar cu ea.

-Auzi Petra, de ce nu ai stat niciodată cu noi la petreceri? Ştii că te-am invitat de câteva ori şi ai refuzat de fiecare dată. Plus că la ziua lui Alex…

-Atunci am fost plecată, ai uitat?

-Ah, da. Pentru 5 zile. Nu am priceput unde ai plecat, era vorba de 3 zile, apoi 4…apoi 5. La un moment dat nu mai vroiau să trimită pe nimeni după tine. Atunci le-am zis să te înţeleagă, ai mers în vizită, vedeai şi tu o ţară nouă…Dar nu ăsta era motivul, am dreptate? ai mers la cineva..

Mă deranja ce spuneam. Ştiam că aşa este şi cumva, eram gelos. Mă surprindea reacţia, speram să mă înşel.

-Da… am mers la cineva. De 2 ori, ai ghicit bine. M-am înşelat în privinţa lui…

Simţeam un nod în gât. Nu mi-era clar de ce… ştiam că are pe cineva acasă, pentru că vorbea des cu o voce de bărbat, dar nu vorbise despre asta. Însă intuiam… făcuse ceva asemănător cu mine.

Din discuţie în discuţie am ajuns la temele sexuale, că deh, erau cele mai dezbătute la masă.

-Nu-mi place să vorbesc despre asta.

-De ce, eşti virgină cumva? nu cred…

-Nu sunt, dar nu-mi place să vorbesc despre aşa ceva.

-Ah, deci îţi place să faci atunci…

Se înroşise toată. Atinsesem o coardă sensibilă şi pricepusem că doar insistând ceva mai mult o voi face să se deschidă.

-Hai, zi-mi … câţi au fost?

-Nu vreau să îţi spun, nici măcar nu te cunosc atât de bine!

-Tocmai de aia, după vara asta nici măcar nu mă mai vei revedea…ce e aşa mare lucru? hai că încep eu… 4.

Am observat o schimbare a privirii. Cumva… părea să fie mai docilă dintr-o dată.

-Fie… 7.

-Unul din ei e bucătarul nostru, nu? că am văzut că petreceaţi mult timp la începutul sezonului, când ai venit… deşi am văzut cam multă tensiune între voi acum.

-Nu mai mult decât tine cu Bianca.

Primisem o lovitură sub centură. Era prima dată când cineva îndrăznise să spună ceva concret din acea poveste. Dar am ales să ignor acea remarcă, deşi mi-era clar că ştie mai multe decât ceilalţi. Nu era momentul să comentez, cu cât mai puţine spuse, cu atât mai bine. Fugitiv, însă, îmi trecu imaginea Alexandrei prin cap. O alungasem rapid însă ca pe un gust amar.

-Nu, serios, e şi el pe acolo?

-Nu, nu e…ne-am înţeles bine, dar atât. Mi-a dormit doar cu capul pe genunchi odată. Oricum nu contează, a trecut. Nu a fost ceea ce credeam că e… e un măgar.

-Înţeleg. Ok atunci, când a fost ultima dată?

Îmi descopeream un interes special în activităţile ei. Dintr-o dată începea să mi se pară atrăgătoare fata. Şi faptul că fusese cu 7 bărbaţi, deşi avea doar 20 de ani, sigur însemna că ştie ceva. Deveneam tot mai mare porc, dacă era să mă gândesc de unde pornisem. Dar… era cam târziu pentru mustrări de conştiinţă. Dacă mai aveam una întreagă.

-Acum 1 lună…

-Aha, deci cu tipul acela. Îl ştiai dinainte?

-Nu… l-am cunoscut pe internet, eram din aceeaşi ţară cu mine, s-a mutat aici, şi ştia că vin în străinătate. Am stabilit că ne vom întâlni în vara aceasta.

-Stai să pricep…asta în timp ce erai cu cel de acasă?

-Ce faci, mă judeci acum? e complicat, aveam probleme…avem probleme. Nu discut aşa ceva cu nimeni, e între mine şi el.

-Ok, ok, scuză-mă. Dar stai…prima dată ai fost doar câteva zile la el. Atunci te-ai şi culcat cu el?

-Nu chiar din prima…în ultima zi. De ce, ai vreo problemă cu asta?

-Nu, nu am, i-am zâmbit.

Pe naiba. Mă enerva la culme ideea că se culcase aşa rapid cu un străin. Tocmai eu mă găsisem să gândesc în standarde duble. Dar nu mă simţeam câtuşi de puţin vinovat pentru că eram mişel.

-Hmm. Tu eşti…singură acum?

-E complicat… dar da, îl iubesc. Pe cel de acasă, mă refer.

-Auzi, nu că ar fi treaba mea… dar asta înseamnă că l-ai înşelat…

-Ştiu! crede-mă că ştiu, nu trece o zi fără să mă gândesc la asta.

-Ei hai…lasă, se mai întâmplă. Nu e atât de grav, s-a întâmplat o dată, ai greşit, acum ştii.

-Radu, nu înţelegi. Am fost cu 7 bărbaţi… şi el a fost primul.

Logica mă lovise în moalele capului.

-Cum, adică… ai mai fost cu 6 în timp ce ai fost cu el?

Eram stupefiat. Nu mai era ca mine…era de 6 ori ca mine. Wow. Dintr-o dată, greşeala mea nu mai părea aşa groaznică. Poate aveam totuşi şanse să mă ierte Alexandra… şi simţeam că o voi căuta în curând, cu un nou val de speranţă. Când eşti murdar, dar te compari cu un nespălat, parcă te simţi mai curat. Aşa mă simţeam eu atunci.

-Da… ştiu, şi nici eu nu pot înţelege. Eram nervoasă pe el, nu ştiu. În fine, aş prefera să nu mai vorbim despre asta .

Am renunţat la subiectul acelei discuţii şi am început să schimbăm filozofii de viaţă. Surprinzător, destul de asemănătoare.

Zilele trecură şi o simţeam tot mai apropiată de mine. Nopţile mai stătea la poveşti cu mine, iar Bianca, care era de obicei ultima care mergea la culcare, acum începea să se simtă în plus. Nici că-mi mai păsa, abia aşteptam să plece ca să pot vorbi mai deschis cu Petra. Mă simţeam ca un copil cu o nouă jucărie. Şi simţeam că eram tot mai egoist în privinţa asta.

-Auzi, mă ajuţi să-mi caut un laptop? de mult am tot vrut să-mi iau, şi am văzut că te pricepi, şi pe ceilalţi i-ai ajutat…

Simţeam că sunt pus în altă oală faţă de ceilalţi. Nu mai eram doar un coleg de muncă. Am mers în spatele ei la calculator şi am început să căutăm modele pe gustul ei. Atunci am observat că avea un tricou puţin cam larg pentru ea, şi când se apleca…vedeam nişte sâni mici, dar incredibil de drăguţi. Încercam să mă prefac că nu văd, vroiam să nu-i distrag atenţia încât să fie atentă. Apreciam această scăpare, şi o consideram drept recompensă pentru ajutor.

Într-un final i-am găsit un anumit model, şi a rămas să caute oferte.

A doua zi am ajuns să lucrez cu una din prietenele mele mai vechi, şi când eram lângă un geam, într-o cameră, m-am trezit subit cu Petra la geam arătându-mi 2 oferte de laptopuri. Am decis rapid ce model să aleagă, şi spre surprinderea mea, 2 zile mai târziu a şi sosit.

Trebuia să sărbătorim, mai ales că se apropia vertiginos perioada în care urma să ne întoarce toţi acasă.

În paralel, nu mai primisem nicio veste de la Alexandra. Îi scriam în continuare, dar ştiam că răul abia începea. Petra părea în schimb să mă aducă pe linia de plutire. Şi mă atrăgea tot mai mult … ca acea senzaţie pe care o ai când doreşti pe cineva, şi ştii că e doar o chestiune de timp până să se întâmple…

Gândul acesta mă speria şi incita deopotrivă. Aveam să aflu dacă învăţasem sau nu ceva din ultimele săptămâni.

9 Responses to “Jurnalul Conştiinţei, partea a 8a”

  1. kontroversy Says:

    hell ya.
    credeam ca ai dar ortu’ popii.
    Auzi ce banc bun..al popii. sa mori de ras nu alta.
    En fin, auzi la el ‘noua jucarie’.
    Sani mari, mici, rotunzi, ca para..ma, nu o duci rau. Da’ nu esti tu de fata popii, ca nu stie blowjob.

    ps: astept continuarea.

  2. Ea şopteşte Says:

    Povestea asta pare sa confirme teoria conform careia “femeia il inseala doar pe barbatul pe care-l iubeste. pe restul ii paraseste pur si simplu.”

  3. pfff…. n-am citit articolul intr-un moment potrivit deoarece imi starneste si mai tare inversunarea privind “actiunile ” barbatilor …

    nici nu stiu ce sa spun : Petra asta sau barbatii astia …
    .totusi astept continuarea

  4. Eu aş zice mai degrabă să nu priviţi genurile personajelor, ci acţiunile lor. Sunt definitorii pentru personalitate.

  5. kontroversy Says:

    si continuarea?

  6. Urmează zilele ăstea…

  7. kontroversy Says:

    greu te misti.

  8. Treburi serioase dom’le. Re-editez fiecare text să aibă sens, şi să ajung la ideea finală. Mai sunt încă 2 părţi, deci trebuie să aibă un sens spre final😀

  9. whisper Says:

    ”His heart is beat…but it beat quiet”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: