Jurnalul Conştiinţei, ultima parte

A plecat dezamăgită spre maşină, şi cu pică. Ştiam că nu contează, şi că-i va trece, oricum. Era ceva mărunt în comparaţie cu restul problemelor. Eram tot mai emoţionat că aveam s-o revăd pe Alexandra, pentru că ştiam că voi da ochii şi cu ea, mai devreme sau mai târziu. Oare cum avea să fie? Îngheţasem complet la ideea că în câteva ore, aveam să stau faţă în faţă cu femeia pe care o iubeam, şi pe care o rănisem. Pulsa în mine atât o durere latentă, precum şi un sentiment de dor puternic. Trecuseră câteva luni de când nu-i mai văzusem ochii pe viu… pentru o secundă am început să tremur. Oare o voi mai lua vreodată în braţe? o voi mai putea săruta ca în trecut, o jumătate de oră fără suflare? Atâtea gânduri… eram mai rău ca un copil mic. Petra nu mai exista, Bianca nu existase, în mintea mea, totul urma să dispară.

-Radu! hai băi cu noi, că dăm o petrecere pentru că pleci. Nu ne fă să aşteptăm, zise bucătarul.

Hmm. Petrecere? mai aveam 1 noapte de stat doar, vroiam s-o petrec în linişte, dar nu era să fie. Eh, asta e.

Dintr-o dată aud paşi pe scări, urcând vertiginos. 2 bătăi scurte, un răspuns ‘intră’ şi o văd pe Petra.

-Mi-am uitat laptopul aici. Pot să-l iau?

-Da, desigur.

Fără să conştientizez că e în cameră, mi-am schimbat tricoul ca să mă pregătesc să merg cu ceilalţi, lucru pe care am refuzat să-l fac înainte. M-a lovit instantaneu ideea că am trimis un mesaj prin asta, şi exact în acel moment am văzut-o cum creşte ochii şi se uită surprinsă spre mine. Imediat a sărit pe mine, m-a îmbrăţişat şi sărutat. Nu ştiu dacă a fost din cauză că m-a luat prin surprindere, dar i-am răspuns la sărut…

Era ultima seară. Ce mai conta…

Pe drum, în maşină, şi-a ţinut mâna pe umărul meu. Simţeam un entuziasm enorm pe ea, şi mă suprindea că se comporta ca şi cum doar noi existam. Niciun iubit acasă, nimeni în jur, nu-i păsa.

Ajunşi în casă, abia aşteptam să plece toţi la somn. Petrecerea a fost relativ scurtă, toţi erau obosiţi, aşa că pe la 12 şi 45 deja lumea dormea. Rămăsesem doar eu şi cu Petra să ne uităm la pozele făcute pe lac şi în zonă. La un moment dat, se ridică, dă laptopul la o parte şi cum stăteam pe scaun, îmi sare în braţe, îşi dă jos tricoul, şi îmi prinde pieptul cu forţă. Săruturile ei erau calde şi intense, simţeam că vrea să mă devoreze. Nu exista o dorinţă anume atunci, era sublim ce se întâmpla. Mă lăsasem în voia intensităţii momentului… mai grav ca şi cu Bianca nu putea să se termine, şi deja ştiam că vor fi consecinţe. Dar, puteam oare să mă opresc înainte de a fi prea târziu?

Îmi ia tricoul şi mi-l dă jos subit, şi se opreşte surprinsă. Aveam o aluniţă pe piept din naştere, şi Petra exclamă : ‘Şi el are exact acelaşi lucru!’ M-a lovit instantaneu. Petra nu mă vedea pentru ce sunt. Poveştile ei despre cum fusese urâţică atunci când era mai mică, cum doar EL o ajutase şi o făcuse să se simtă specială, cum fusese cel matur dintre ei doi… prindeau sens. Eu eram un EL mai tânăr. Nu eram Radu, eram un Petru prezent, lângă care ea nu avea să simtă remuşcări, căci trebuia doar să-şi transpună sentimentele… Toate dorinţele pe care eu le proiectasem peste Bianca, la nivel sexual. Petra… era EU.

Cuprins de revelaţia ciudată, îmi scot mâna din chiloţii ei, şi îi spun că nu pot continua.

-Mi-eşti dragă, te admir mult…dar nu se poate. Nu voi repeta aceeaşi greşeală de 2 ori. În altă realitate, poate ar fi fost posibil… acum nu. Sper să mă înţelegi.

Tristă, dar totuşi puternică, oftând, mă aprobă încet. Mă sărută pe frunte, şi pleacă la somn.

M-am trezit în ultima dimineaţă de lucru cu gânduri de dor, urma să-mi iau rămas bun de la toţi. Trebuia să vorbesc deci şi cu Bianca, şi existau şanse s-o mai şi revăd, mai ales că o cunoştea pe Alexandra… ar deveni foarte ciudat, dar mai conta? iubirea cucereşte orice, nu? mă consumam cu gânduri în fiecare secundă, abia reuşeam să împachetez, eram terminat psihic.

Bărbatul pulii, îmi ziceam. Nici să mă stăpânesc nu puteam. Priveam în oglindă cum arătam de rău, slăbisem mult în acest sezon. Nivelul de stres şi agitaţie îşi lăsase amprenta adânc. Dar ştiam că Alexandra mă vede frumos oricum… cât de atemporal eram…

Alarma îmi dădu de înţeles că trebuie să merg la lucru. Ce noroc pe mine că doar aveam de coborât nişte scări, şi eram direct în bucătărie. Aveam jumătate de oră în plus de somn faţă de ceilalţi, şi fiind ultima zi, nici nu mă grăbeam. Fusesem plătit anticipat, deci nu mai conta. Mai erau 13 ore până să pornesc spre aeroport. Uf, 13 ore!

-Radu! hai odată măi, că începem în 15 minute, se auzi o voce de afară. Era Petra.

-Vin acum, mă termin de îmbrăcat.

Toată dimineaţa am petrecut-o povestind cu clienţi ai localului, muncind cam 10% din norma obişnuită, restul făcând ceilalţi. Dar nu mă interesa. Eram uşurat că a trecut totul…

După masa am petrecut-o făcând bagajele finale, şi vorbind cu ceilalţi. Făceam planuri de revedere, discutam visuri interesante, aiureli. Timpul a trecut foarte repede…

La final, când să-mi  iau rămas bun de la toţi, Petra m-a chemat afară. M-a dus în vechea mea cameră, unde mi-a spus că mă va revedea odată, şi m-a sărutat pentru ultima oară. Am văzut lacrimi care-i curgeau pe obraji, şi n-am băgat de seamă faptul că ea părea foarte convinsă de ce spunea. Lucru care pe drum m-a bântuit, şi la cum o cunoşteam, am acceptat că era posibil ca odată s-o revad… cine ştie, viitorul e o incertitudine…

După aproape 2 zile de călătorit, m-am văzut în sfârşit în patul meu. Nu-i trimisesem mesaj Alexandrei, ca altă dată, şi lumea în care păşisem mi se părea străină. Era o chestiune de timp, îmi repetam forţat.

După un somn agitat, m-am trezit după masa la 1. Am decis să merg să mă plimb, să mă refamiliarizez cu oraşul. Nimic schimbat, aceeaşi agitaţie, aceiaşi oameni, doar eu eram altfel.

Decid să-i trimit un mesaj Alexandrei să ne întâlnim. Simţeam un nod în gât, şi nu puteam să vorbesc. A acceptat reticent să ne vedem în spate la clădirea unde stătea ea, unde de cele mai multe ori, ne luam rămas bun când plecam spre casă.

-Hei…

-Hei.

Am simţit pentru prima oară pe viu tot ce-mi scrisese de-a lungul verii. Am simţit ruptura.

-Doar atât? nu mă iei în braţe? nu mă întrebi cum sunt, cum a fost călătoria?

-Radu… nu ştiu ce crezi tu, dar s-a terminat. Noi nu mai existăm. Am sesizat un zâmbet macabru la colţul gurii.

-Tu… vorbeşti serios, nu?

-Da. Nu ai vrut să mă crezi, ţi-am zis că-mi voi continua viaţa fără tine. Te rog să nu mă mai cauţi, mi-am regăsit liniştea. Respectă măcar atât din ce-ţi cer.

-Bine… aşa voi face.

Am plecat încet spre casă, cu gândul că ştiam că va fi aşa. Dar durea, al naibii de tare. Şi mai tare durea că ea făcea asta fără nicio remuşcare. Dar mi-am amintit-o pe Bianca în braţele mele, şi totul devenea clar… Eu îmi făcusem asta. Am zâmbit crunt şi mi-am dat seama că cel mai mare duşman al meu sunt eu. În gândul meu îi uram ‘Adio’ Alexandrei, pe care ştiam că n-o voi uita niciodată.

Nu mai rămăsese  Nimic. Alexandra se ţinuse de cuvânt. Urma să rupă orice legătură cu mine.

A fost ziua în care am murit. Ziua în care a murit conştiinţa mea. Simţeam o uşurare enormă. Atâta timp încercasem să mă conving că voi muri lângă Alexandra, încât mă agăţasem disperat de orice fir care ducea la ea… iar acum că le tăiase pe toate, vedeam lucrurile aşa cum erau.  Şi acum era timpul să mă elibereze, deşi avea să doară mult timp. Dar ştiam că în cele din urmă voi fi bine .

Fără nicio remuşcare, puteam să văd în sfârşit ruinele a tot ceea ce creasem. Şi printre resturile sufleteşti, simţeam o imagine, un chip care-mi zâmbea.

Simţeam că mă va ierta. Dar nu înainte ca eu să mă iert pe mine. Atunci mi-am dat seama că deşi voi fi un strigoi printre mormane de speranţe…o voi iubi mereu. Într-un fel diferit, dincolo de ceea ce ştiam sau puteam. Totul începea să se schimbe, să capete nuanţe noi, să disting umbrele trecutului de reflecţiile prezentului.

Nu mai căutam sens în nimic, obosisem. În toată disperarea mea de a grăbi naturalul, am chemat nenaturalul peste noi. Şi consecinţele începeau să-mi lase cicatrici cu fiecare zi în care stăruiam. Ştiam că nu se termină aici.

Universul avea alte planuri pentru mine. Avea să-mi dea… o altă conştiinţă.

50 Responses to “Jurnalul Conştiinţei, ultima parte”

  1. I hope it gives me too, a new conscience…
    Frumos final. Eu le traiesc pe viu acum.🙂 Povestea merge mai departe.😉

  2. kontroversy Says:

    Da. M-ai pus pe ganduri cu apelativul ‘Barbatul pulii’. Fiinta aia pe care am iubit-o cel mai mult pe lume, mi-a spus odata mai in gluma (credeam eu) mai in serios ca atata timp cat ma voi supune pulii, de-a pula imi va fi si viata.
    Si asa a si fost.
    Si stau acum si imi aduc aminte ca noi nu eram la acelasi nivel spiritual. Era mai sus ca mine, eu inca trebuia sa ma tarasc ..fuck, devin sentimental si ..am o intrebare.
    Tu spui ca o sa fii stafie intre sperante..crezi ca s-ar intoarce vreodata la tine?
    Ca eu stiu cu siguranta ca a mea veac nu se va mai intoarce la mine. Are familia ei, la nivelul ei. La dracu, acum ca stau si imi aduc aminte..am chinuit-o foarte mult cu pula mea.

    De ma castra mama era mai bine.

    • Eu nu spun nimic, Radu credea asta🙂 Radu nu există, dar cum ziceam, am încercat să pun un pic din fiecare în el. Sau dacă vrei, e un Radu în noi toţi.
      Important e să învăţăm consecinţele faptelor şi să ne asumăm drumurile alese până la capăt. Dacă ei îi e bine fără tine, poţi să respecţi asta, şi-n virtutatea faptului că ai iubit-o, să te bucuri pentru ea. Zic şi eu…

  3. A doua sansa e degeaba. Ce nu-i sortit sa mearga de prima data nu va merge nici a doua oara. Vor fi reprosuri, compromisuri, conflicte de o maniera sau alta.

    • Aici trebuie un nivel ridicat al relaţiei … uite, eu prefer un om care a greşit şi a învăţat lecţia pe propria piele decât unul care se teme să greşească. Eu am o vorbă, care s-a adeverit mereu : dându-se suficient timp, orice om te va dezamăgi. Aşa că poţi să încerci să înţelegi că omul e imperfect, şi dacă ai ajuns să-l iubeşti, poţi face un pas în plus în a încerca să înţelegi.
      Eu personal m-am ferit pe cât posibil de iubirea condiţionată de comportamentul partenerei. Radu în schimb nu, şi poate asta e lecţia învăţată în final. Sau asta am încercat să scot, nu ştiu, pentru că am scris articolul destul de târziu, şi cum a venit😀

    • Permite-mi sa nu fiu de acord cu tine . Ceea ce spui tu , nu e mereu valabil .
      Parerea mea este ca depinde de capacitatea fiecaruia de a invata ca omul se poate schimba si ca ceea ce a fost imposibil la un moment dat poate merge foarte bine ulterior , evitand greselile initiale si bineinteles, excluzand reprosurile .
      Sfatul meu ar fi sa nu va temeti de a doua sansa pt ca uneori poate fi chiar fericirea .. iar alteori doar drumul spre ea !

      • Exista relatiile “imposibile”, in care amandoi sunt constienti ca nu merge, dar se compromit unul pe altul si-si fac greseli, uneori le si repeta, in asteptarea “celui sortit”😉 Am cunoscut mai mult de 100 de exemple in acest sens, cu permutarile si combinatiile aferente de idei, impresii, sentimente, conditii atipice si amalgame de credinti socio-culturale diferite. :p

      • Nu eşti de acord că orice om te va dezamăgi la un moment dat? hmm, clar, acesta-mi va fi următorul articol.😀

      • Nu , nu sunt de acord ca a doua sansa e degeaba .

  4. Sărut-mâinile🙂

  5. Da, sunt de acord cu ce zici tu. (mai ales la partea cu dezamagirea). Asta incercam sa zic si eu folosind mai putine cuvinte.😉
    De invatat avem tot timpul unii de la altii, altii de la unii🙂 etc

  6. Ea şopteşte Says:

    1)A meritat sa astept atatea zile ultimele părţi ale Jurnalului.

    2) “Am zâmbit crunt şi mi-am dat seama că cel mai mare duşman al meu sunt eu.” Daca am intelege cu totii asta ne-am scuti de o groază de neplăceri.

    3) Vad ca ai folosit sintagma “iubire conditionata”. Eu as numi-o cel mult “afectiune” sau “atasament” conditionat, dar nu iubire pentru ca termenul in sine exclude conditiile de tipul “il/o iubesc pentru ca e temperamental/a, sau pentru ca e dragastos/dragostoasa, pentru ca are incredere in mine, pentru ca ma iubeste etc”. Iubesti omul complet pe care il ai langa tine, cu calitati si defecte, cu felul in care arata, cum saruta, cum vorbeste, pentru ca iti ofera confortul de care ai nevoie, pentru ca (poate) ti se potriveste.

  7. Am folosit termenul de iubire pentru că e uzitat, dar şi pentru că fiecare are propria definiţie. Şi am vrut să creez identificare mai mare cu toţi.
    Pentru o perioadă, o las cu postările despre sentimente, că sunt extenuante, zău😀

  8. Isys, eu sunt de acord cu a doua şansă. Dar cam atât…🙂

  9. Inseamna ca nu avem nicio problema😛
    Hai , mult succes in continuare ! Astept cu interes urmatorul post [ cred ca am cam devenit cititor fidel🙂 ]

  10. Aveam , insa de ceva vreme am renuntat la a mai scrie .

    P.S Nu ai pt ce multumi : e o placere !
    Zi buna sa ai in continuare !

  11. Ar fi zi bună dacă n-ar ploua, dar asta e, îndurăm😀
    Mersi la fel.

  12. Cam generos Universul cu Radu.🙂

  13. Generos? nu e destul c-a pierdut-o pe Alexandra şi i-a tras un şut în fund? Universul(adică eu) a considerat că trebuie să treacă prin multe…😀

  14. Cum ar fi fost daca erai tu in locul lui Radu ?!
    Ai mai fi considerat ca trebuie sa treci prin mai multe ?
    Ai fi considerat “justa” pedeapsa ?

    … totusi m-as fi asteptat sa fii luptat un pic Radu , daca o mai iubea si nu sa se refugieze in alta “constiinta” .

    [… parerea mea …]

  15. Cum ar fi fost dacă aş fi fost în locul lui? sincer, nu pot răspunde în totalitate, dar am fost în ceva asemănător. Eh, ca parte implicată, normal, aş fi ales să trec prin cât mai puţine, dar am vrut să subliniez necesitatea întâmplărilor pentru a înţelege că iubind pe cineva, trebuie să ştii şi când să-i dai drumul dacă nu mai e fericit alături de tine. Just… depinde. Toate se întâmplă cu un motiv până la urmă.

    Eu cred că a luptat până în ultima clipă. Dar mai puţin pentru Alexandra şi mai mult cu el. Şi în plus, am vrut să subliniez faptul că slăbiciunea lui de moment l-a costat totul. Dacă aş fi creat o Alexandra mai flexibilă, Radu n-ar fi învăţat nimic. Aşa, are toate şansele să crească atât psihic cât şi emoţional.
    Scopul nu era să pun un happy end, ci un ‘wise’ end… cât am reuşit, asta decid ceilalţi😀

  16. Pana la urma este sau nu este Radu o versiune mai tanara a lui artificiality?
    Daca a pierdut-o inseamna ca nu erau meniti sa fie impreuna, in plus, daca nu faci greseli de pe urma carora sa si inveti ceva in tinerete, atunci cand? Si nu-i mai purta tu asa de grija, isi gaseste el rapid alta mare dragoste…😛

    • .. nu era menit sa…. ? Oare nu e acesta un mod de a ne “linge ranile ” si a ne motiva sa mergem mai departe ?
      Nu zic nu , uneori e de folos🙂

  17. Abia dupa ce am postat ti-am vazut commentul scris cu 1 minut mai devreme… Sorry.😦

  18. Nu e o versiune mai tânără, dar au asemănări, ai intuit bine. Sincer, să fi trecut exact prin ce a trecut Radu, cred că aş fi cedat nervos.
    Povestea mea a fost mai blândă😀

    Meniţi sau nu să fie împreună, habar n-am. Ştiu doar că am vrut să nu rămână împreună. Sunt sadic, ştiu😀

  19. Ea şopteşte Says:

    Daca Radu al tau ar fi fost o Rada sunt sigura ca nu ar fi inteles ca iubirea inseamna sa te gandesti mai intai la fericirea celui sau celei pe care o iubesti si abia apoi la tine si nu ar fi acceptat de nici o culoare ideea de a renunta la cel pe care il iubeste desi persoana aceea ce nefericita alaturi de el. Nu stiu de ce dar eu traiesc de multa vreme cu impresia ca atunci cand o femeie vede ca relatia ei nu mai are viitor si nu mai face bine nici unuia dintre cei implicati in ea se incapataneaza sa tina cu dintii de respectiva legatura, sa insiste, sa se umileasca, sa insiste. Si sincer nu agreez astfel de atitudini si nici nu le aprob. Drept urmare mi s-a intamplat nu doar o data sa ii spun celui de langa mine ca daca in secunda 1 simt ca ii fac rau sau ca nu ii mai ofer ceea ce are nevoie contribuind astfel la nemultumirea si neficiricrea lui, in secunda doi am si iesit din peisaj lasandu-i drumul liber catre ceea ce il face sa se simta implinit si fericit.
    Stii ce? I kinda like Radu.😀

    • M-am educat să nu subestimez nici femeile. În cele din urmă, Radu nu a învăţat de la sine, ci datorită Alexandrei. metaforic vorbind, Alexandra e conştiinţa lui. La care a trebuit să renunţe pentru a-şi descoperi pacea.

  20. Ea şopteşte Says:

    alaturi de ea* ca vorbeam de o Rada acum.

  21. kontroversy Says:

    Apolo cel Sadic. Asta-i buna.
    An’way, macar acuma stie de ce tip de femeie are nevoie si poate fi mai selectiv.
    Daca observi in secunda 1 ca fata nu-i flexibila si ‘flexibila’…intoarce privirea in secunda doi..

    Btw, am adus-o pe vecina la o cafea si ti-a citit povestea in vreo juma de ora.
    A fumat 10 tigari intre timp. Le-am numarat eu. Una dupa alta.

    Concluzia, apoi. Tine-te bine:

    – Si uite cum Radu a devenit din putoi, puloi =))

  22. Simpatică vecina ta :))

  23. kontroversy Says:

    Este. Si mai este si foarte dezinhibata. Si, eu sunt vaca-ler si nu zic mai mult.
    An’way, e psiholoaga, ce mai.

    Dar eu nu sunt zgarcit. O impart cu Radu, de vrea.

  24. Ea şopteşte Says:

    Cele ce le-am spus nu au fost in semn de subestimare.
    De regula se intampla sa invatam lectiile importante de la ceilalti sau datorita altora.

  25. kontroversy Says:

    Nici ca Petra, nici ca Alexandra.
    E mai tare.
    She can be everything you want her to be – propria-i descriere.
    Nu am crezut-o..inca o probez.

  26. Nu-mi plac femeile care pot fi orice vreau eu să fie. Le prefer pe cele cu propria personalitate.

    • Dar si a fi ce doreste celalalt sa fii e tot o forma prin care-ti demonstrezi iubirea ( renunti la tine pt celalalt ).
      Nu cred ca e corect , dar am tins spre asta la un moment dat si mi-am “furat-o” asemenea lui Radu , insa din greseli am invatat .

      Numai bine !

  27. Dacă şi celălalt te iubeşte, va dori să fii tu însăţi, nu să fii ceva anume ca să te iubească.
    Am mai zis-o, şi-o repet… eu şi iubirea condiţionată nu ne prea înţelegem… atât cât se poate descondiţiona, poate ieşi ceva frumos.

  28. Kontroversy Says:

    Dar sa nu uitam de sfanta cuvantare:’intotdeauna se poate mai mult si mai bine’.Oricat de buna e,de era tot mai buna,nu iti trebuia alta..sau? an’way, eu pe vecinica o ofeream Radului,nu tie..sau?

  29. Întotdeauna se poate mai bine, dar nu întotdeauna e nevoie de mai bine.

    Lui Radu degeaba i-o oferi, eventual poate avea o cyber-relaţie fictivă cu ea, iar eu am destule pe cap la ora actuală…🙂

    De fapt, din toată povestea, nimeni n-a fost suficient de bun pentru celălalt. Cam multe condiţionări, dar asta e natura umană.

  30. Kontroversy Says:

    Nu intotdeauna ai nevoie de mai mult? bullshit. cum Jesus Christ vine asta?

  31. Se aplică într-un fel regula stomacului. Să zicem că-ţi place o prăjitură, şi începi să mănânci. Apoi alta, continui. Şi tot aşa , până ţi se face rău. Că mâncai doar din prima prăjitură, sau din toate, indiferent cât de bune erau, la un moment dat ţi se face rău. E vorba de cât poţi duce. Dacă vrei să dai cioara din mână pe vrabia de pe gard, o faci pe riscul tău.

  32. whisper Says:

    Asa e …personajul tau masculin e putin din voi toti.Probabil ar trebui sa invatati sau macar sa acordati cateva minute sa analizati textura sentimentelor feminine prin prisma Alexandrei, de exemplu.Personal cred ca e inuman sa ranesti o fiinta vie care si-ar da viata pentru tine oricand,stiind ca,capul tau pe umarul ei e aparatul care te tine in viata.Frustrant nu?Am o veste proasta pentru voi…CHIAR E FRUSTRANT!Ideal ar fi sa constientizati,chiar si atunci cand e tarziu si adormiti cu ochii spre amintirea ei ca un musulman cu fata inspre mecca.”Iubirile mari şi fericite nu au nevoie de martori, n-au nevoie de moarte, nici de spectacol, nici de artificii.”
    Daca as fi o Alexandra reala…desi am fost in situatia asta,cat se poate de apropiata,as putea sa iert doar pentru simplul fapt ca as fi convinsa ca absenta mea l-ar banaliza total…prezenta mea ar schimba multe.
    Comportamentul ”barbatului pulii” va trebui sa fie cel care ridica relatia dupa noua sansa la un alt nivel..insa daca prefera sa ”fuga din paradis” si a doua oara ,lucrurile vor sta ca si in sfarsitul povestii tale:)

  33. Am o latură mai machiavelică, plus că din experienţă ştiu că lucrurile pentru care nu înduri puţin nu au aceeaşi valoare…

    Mulţumesc pentru aprecieri, e plăcut să aud şi părerea unei fete despre tot🙂

    L-am construit pe Radu din mine, din alţii, din tot ce cunosc. Dar totodată la fiecare povestire, m-am pus în pielea lui, şi am încercat să scot cât mai mult la iveală din ceea ce înseamnă conştiinţa pentru fiecare.
    Pentru Alexandra a fost răspunsul la trădare, pentru Radu nevoia de a creşte şi de a se maturiza, pentru Petra nevoia de echilibrare, pentru Bianca nevoia de acceptare…

    Mintea ne joacă adesea feste, şi deciziile luate ne conduc pe drumurile noastre. Cât timp învăţăm să ne acceptăm direcţia, cu bune, cu rele, avem toate şansele la o conştiinşă împăcată…🙂

  34. Genial!

  35. Luca Martini Says:

    Pai, cand baiatul iti spune ca e un “heartless bastard”… ce altceva poti sa faci?, decat sa stai departe. Unele lucruri merita, iar altele nu.. Indiferent de cat de mult potential promit..
    Cine inseala o data, inseala mereu. Iar Alexandra stia asta.

    A meritat citit Jurnalul. Nu l-am citit pana acum.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: