Fragilitatea adevărului în faţa minciunii

Tot mai des mă văd pus în situaţia de a executa management al unor situaţii care ar trebui să se rezolve de la sine. În care simplul fapt că lucurile au luat o anumită turnură dictează şi consecinţele. Şi asta m-a pus pe gânduri în ceea ce priveşte realitatea, în forma ei percepută subiectiv.

Sinceritatea, sau mai degrabă modul în care prezentăm percepţia noastră asupra lucrurilor e motivată de interesul personal de ‘bine’ şi ‘confort’. Tendinţa naturaţă e înspre aceste valori, numite eufemistic valori, pentru că nu sunt create pentru un bine moral, ci pentru plăcere subiectivă. Acelaşi ‘bine’ nu se aplică tuturor. Şi am făcut mici teste pe alocuri pentru a observa modul în care oamenii reacţionează la adevărul dat fără nicio reţinere amabilă. Nu vulgar, nu menajant, direct.

Oamenii nu pot înghiţi adevărul. E greu, e unul, nu se potriveşte cu toţi. Îţi trebuie o doză de rezistenţă şi nepăsare pentru a nu claca la un fapt puternic şi legat direct de extensii ale personalităţii proprii. Trebuie să fi pregătit să accepţi că e unul singur, şi nu se poate schimba. O căsătorie cu realitatea, dacă vreţi. Una pentru totdeauna.

Apoi am făcut alt test, cu nişte scheme bine puse la punct, în care am zis orice, doar adevărul nu.

Partea interesantă e că minciunile se pot înmulţi la nesfârşit, dacă eşti talentat la aşa ceva, şi poţi mereu fabrica altă poveste de susţinere. Nu te limitează nicio constrângere morală, nu trebuie să fii veridic, iar cu cât povestea e mai pe placul interlocutorului, cu atât eşti mai câştigat.

Adevărul în schimb poţi să-l accepţi sau să-l combaţi. Nu-l poţi schimba, n-ai control asupra lui, nu te poate motiva nimic să fii mai presus de el. Pentru că e independent de tine. Există, e unul singur, sau fragmentat în mici adevăruri, dar nu îţi poate aparţine.

Astfel mi-am dat seama că oamenii VOR să fie minţiţi. Le plac poveştile ireale, în care toate se termină conform dorinţelor personale. Adevărul e dur, inflexibil şi singular. Insuficient pentru un om care oscilează între nevoi diferite şi neomogene.

De înţeles firea umană de a evita ce doare. De înţeles nevoia de a nu face faţă realităţii atunci când lucrurile au decurs independent şi inoportun faţă de schema dorită apriori.

Dar… într-o lume a comodităţii în creştere, mai poţi crede în adevăr? mai are vreun rost în lumea asta sau preferăm să ne minţim până unde ajungem să uităm realitatea? să devenim tot mai artificiali? mai zice lumea adevărul sau se teme să nu ‘rănească’? Personal, îl folosesc până la exasperare, şi mulţi iau asta ca semn de antipatie.

Mai rămâne bineînţeles, latura subiectivă a percepţiei, dar asta e altă poveste…

5 Responses to “Fragilitatea adevărului în faţa minciunii”

  1. nu cred ca motivul principal pentru care lumea nu spune adevarul este “sa nu raneasca”; ar fi, totusi, bine daca ar fi asa, macar asta ar insemna ca oamenilor le pasa de ceilalti, fie si doar la un nivel artificial;
    tind sa cred ca, de cele mai multe ori, minciunile se spun pentru a ne pastra o imagine frumoasa in ochii celorlalti, sa nu parem niste insensibili sau nepasatori sau chiar mai rau de atat…
    pe principiul: “te-am mintit, te-am inselat, dar nu vreau sa ai o parere proasta despre mine, ca, apoi, poate chiar mi-ar parea rau pentru ce-am facut”

  2. kontroversy Says:

    hell.
    o minti ca sa-ti cada-n pat. fix d’aia.

    Pana la urma, adevarul tine de perceptie..pentru ca numai anumite aspecte ale adevarului sunt continute in prim planul unei persoane.
    Daca nu se potrivesc, ce-i place unuia e grotesc pentru celalalt. la fel ca sexu’.
    io nu mint. asa ma injura multe, dar si cand una ma place, apai simt, nu gluma ..if you know oaraimin.

  3. Daca a spune adevarul inseamna a jigni sau a pune pe cineva intr-o postura delicata, a-l face sa se simta prost, prefer minciuna prin omisiune. Sa nu confundam sinceritatea cu badarania si lipsa bunului simt.

  4. prea putine sunt situatiile in care adevarul doar pune pe cineva intr-o situatie delicata, fara nicio alta consecinta
    si, chiar si asa, persoana respectiva se poate simti jignita pe moment, dar poate invata ceva pentru viitor
    si daca suntem jigniti, so what? oricum, avem orgoliile prea mari…

    nu putem sa ii menajam pe altii toata viata, oricat de nice am fi; nu le facem un bine, chiar daca asa ni se pare; eu sunt pro adevar, dar spus cu diplomatie si, daca se poate, si delicatete

  5. Cam asta e ideea. Adevărul nu te lasă decât în fundul gol în faţa gerului. Fie ai pielea groasă şi-i rezişti fie te apuci să iei diferite haine care să facă frigul inexistent.

    Metaforic vorbind, desigur.😀

    Şi minciuna prin omisiune e tot minciună. Nu consider că am dreptul să decid în locul altora şi de aceea dacă ştiu ceva, exceptând momentele în care am promis să nu dezvălui, o fac. Prefer să am de-a face cu un om conştient de situaţia lui decât unul pe care-l pot învârti oricum, devenind în timp responsabilitatea mea.

    Rău, dur sau inflexibil, realitatea trebuie cunoscută, iar din interpretările personale se nasc relaţiile inter-umane. Pe care le prefer ‘realiste’.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: