Uși închise, ferestre deschise

Ocazional, mai îmi scapă din vedere faptul că oamenii preferă confortul iluziei decât realitatea incontrolabilă. Mergând pe ideea postului anterior, și tinând cont de ultimele 6 luni, pot spune că am obosit. Și că am observat că simt nevoia unei iluzii de odihnă.

De nou, de diferit, de … altceva.

Rutina, de când mă știu, mă obosește. Există într-adevăr stabilitate în rutină, la fel ca într-un drum bătătorit. Dar problema cu rutina e că devine paravan pentru limitare personală. Sunt secat psihic de mai multe întâmplări din ultima perioadă, și am devenit tot mai puțin puţin deschis cu alţii.

Pentru prima oară în mulți ani… am început să-mi doresc să fiu tată. Am 26 de ani în curând, și target-ul meu era ca până la 30 de ani să fiu tată. Aș urî să fiu „bunic” pentru copilul meu, indiferent că va fi o fată sau un băiat. Tot mai multe discuții pe tema asta, tot mai mulți tineri care au copii, tot mai multe cupluri care zâmbesc prin o a 3-a pereche de buze… sau a 4a, a 5a… și tot așa.

De ce uşi închise, ferestre deschise? fiecare capitol încheiat e reprezentat pauper printr-o uşă închisă. Prin care nu poţi trece pentru a schimba trecutul. Şi metafora, pentru continuitate, furniezează alt drum, o fereastră.

Mereu m-am întrebat de ce se zice ‘uşă închisă, şi nu fereastră.

Şi atunci m-a lovit. Uşa închisă e simbol pentru acceptare a zăvorului, pentru a ieşi pe uşă trebuie să păşeşti voluntar, calculat şi conştient. Ştii că dincolo de uşă te aşteaptă un drum, o scară, ceva continuu. Dar ştii că dacă o închizi, există ceva dincolo unde poţi rămâne. Fereastra în schimb face deschiderea la lumea largă, adesea situată la câteva etaje sub fereastră, în care pentru a păşi trebuie un ‘salt de curaj (voi reveni cu subiectul acesta altă dată) şi o doză de nebunie pentru ‘nou’.

Pe zi ce trece devin mai înţelegător cu ceilalţi, dar pentru a accepta orice necesită un efort dureros şi obositor. Câţi ar putea accepta eşecul pentru binele altuia, când există şansa de a fi amândoi câştigători, dar nu imediat? nevoile interioare sunt deasupra celorlalte. Oamenii sunt egoişti, şi nu pot să fie altfel. Oricât de mult s-ar nuanţa, binele asupra altora se răsfrânge asupra ta, şi asta e chemarea. O lipsă puternică din personalitatea ta te poate face să închizi o uşă normală şi să sari printr-o fereastră strâmtă în ideea de a te elibera.

Uşa mea acum e ceea ce am fost până azi. Şi trebuie să o închid. Şi-a jucat rolul, a fost plăcut, o experienţă fantastică, o viaţă! dar trebuie mai mult, am nevoie de mai mult.

Şi acum fereastra mea începe să prindă conturul unor ochi, şi a unor buze care zâmbesc natural, şi a unor mânuţe care se întind spre mine…

Am învăţat inclusiv să-mi accept nostalgia. Şi ce e mai trist e că dacă odată mă putea defini, acum e doar un sentiment mut care îşi cere drepturile.

Or fi având şi bărbaţii un ceas biologic…

6 Responses to “Uși închise, ferestre deschise”

  1. Petronela Brumă Says:

    Cred ca dorinta asta de a avea un copilas, de a avea o fiintisoara care sa fie o extensie si o varianta noua si mai buna a a nu tine de sexul pe care il ai. Femeie sau barbat, oricare dintre noi isi doreste sa aiba un suflet maruntel si caldut pe care sa il stranga la piept, sa ii dedice noptile, sa il vegheze cand doarme, cand are colici, cand viseaza urat. Si eu una abia astept sa il/o am pe Matei, Sofia sau Teodora.
    Poate ne sincronizam si ne incuscrim😆

  2. am mai spus-o si ma repet “cel mai intens, minunat, deosebit lucru care ti se poate intampla in lumea asta e sa ai un copil, nasterea unui copil nu se compara cu nimic”
    nu am copii, am doar copii altora care ma incarca cu energie pozitiva si pe care-i iubesc mult mult
    mie nu stiu dc o sa-mi iasa faza asta vreodata dar va sustin pe toti cei care va doriti🙂

  3. Ştii cum e, totul începe cu dorinţa…🙂

  4. Sa inteleg ca esti pregatit sa-ti asumi responsabilitati? Ca ai nevoie de certitudini in viata ta, nu de vise si iluzii? Probabil ca este si un semn de maturizare…🙂

  5. Pregătit, în sensul absolut, nu eşti niciodată. Însă m-am gândit mult la asta, iar a fi părinte e muncă în progres, se învaţă pe parcurs. Şi aş vrea să fiu tată tânăr totuşi, nu bunic direct. E şi ăsta un motiv bun de luat în calcul.

  6. 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: