Sunt un nesuferit

Am dispărut de ceva timp cu mai puţin timp decât aveam la dispoziţie. Am continuat cu medicamentaţia specială care m-a transformat într-un monstruleţ antisocial şi irascibil pe care nici oglinda nu-l mai suportă.
Dar să iau lucrurile pe rând.

Acum ceva timp am încheiat legăturile cu o persoană foarte dragă. Cred că ar fi a 5a pe listă cu care închei definitiv tangenţele. Iniţial am crezut că sunt eu de vină, că sunt foarte dificil şi nu tolerez multe. Dar dacă mi se intră sub piele, sunt capabil să îndur enorm de multe măgării şi fiţe. De cele mai multe ori într-o luptă abandonează cel de lângă mine, nu pentru că aş fi de neînduplecat, ci mai degrabă pentru că suprafaţa nu arată nici măcar o parte din câte pot duce. Au rămas 2 sau 3 persoane din trecutul meu cu care pot discuta omeneşte deşi am împărţit multe cândva.

Eram până pe la 22 de ani idealist şi credeam în lucruri frumoase, precum e iubirea căzută din cer, idealistă şi nebună în toată intensitatea ei. Apoi am devenit mai superficial şi mai pretenţios. Am început să ‘construiesc’ ideea aceea de iubire încât la ora actuală nu mai sunt capabil să fac diferenţa dintre iubirile din trecut şi una prezentă, dacă ar exista. Ştiu ce trebuie să trezească în mine, ca şi efect. Şi mi-e destul.
Însă am ajuns nesuferit. Pentru mine, pentru alţii. O întâlnire accidentală mi-a arătat că sunt oameni care-mi pot purta pică infinită. Şi au trecut 3 ani totuşi. Dar puţine mă mai surprind la cei care m-au lăsat cu gura căscată… cândva. Pentru ei am continuat şi voi continua să fiu un nesuferit. Pentru că odată ce m-am simţit abandonat complet de omul în care am pus ancora pentru a-mi regăsi drumul spre o linişte pe care am descoperit-o… cândva, atunci acel om încetează să mai însemne ceva pentru mine. M-am trezit peste noapte că nu mai dau 2 bani pe cei a căror nepăsare m-a obosit. Şi poate e de vină şi faptul că iau vreo 5 soiuri de medicamente diferite, 1 din ele fiind faimosul Roaccutane, care între noi fie vorba, funcţionează pe ambele planuri, atât cel pozitiv cât şi negativ, dar mă simt extenuat psihic de oameni. Am impresia că sunt prea indulgent cu alţii şi asta m-a costat prea mult. Şi dându-le altora ocazia să tragă de mine mă găsesc în situaţii atipice din care pentru a ieşi, trebuie să fiu… altfel decât sunt.

Cel mai tare mă deranjează că efectele secundare sunt cât se poate de veridice pentru mine, cel puţin. Într-o secundă sunt perfect zen, în următoarea deprimat şi cu gânduri de posomorâre absurdă. Realizez că nu are absolut niciun sens, şi că neştiind despre funcţionarea bio-chimică a creierului, nu văd până la capăt cauza. Dar ştiu că există. Şi e a naibii de greu să te convingi că nu ai motiv să te simţi aşa, ci ar trebui să te simţi altfel de fapt. Alteori, din senin, mă trezesc că mă răţoiesc la cei din jur, sau încep să emit pretenţii absurde. De fapt, pentru binele multora, m-am cam izolat. Cred că asta s-ar numi un fel de management afectiv social, că are totuşi un rost.

E cazul să mă adun, asta mi-e clar. Dacă odată vroiam să renunţ la blog, îmi dau seama că n-am de ce. Nu mă schimb pentru nimeni şi nimic, pentru că am prea multe de oferit aşa. Modestia, bat-o vina…

Mi-era oricum dor de vecinii din listă🙂

21 Responses to “Sunt un nesuferit”

  1. Join the club! Suntem 2 “nesuferiti”.:))
    Crezi in coincidente sau o fi doar ceva in aer?…cause i’ve been going through exactly the same things lately…
    …diferenta e ca mie inca imi pasa de cei care manifesta sau au manifestat candva “nepasarea”…sad though…

    anyway, nice to have you back🙂

  2. Nu cred în coincidenţe, şi oricât de absurd ar suna, sunt convins absolut că tot ce ni se întâmplă are un rost pe care-l vom descoperi la timpul potrivit.

    Mie-mi pasă tot mai puţin de cei cărora nu le ‘pasă’.
    Viaţa e prea scurtă s-o trăieşti tot în ancore din trecut.

    Săru’mâna, good to be back😀

  3. Într-o secundă sunt perfect zen, în următoarea deprimat şi cu gânduri de posomorâre absurdă.
    Am experimentat si eu asemenea stari oscilatorii, cred ca sunt perfect normale, pentru ca acum, cand nu le mai traiesc, simt ca e ceva in neregula cu mine. :))
    Nu cred ca esti nesuferit, doar putin alintat.😛

  4. nu e absurd deloc…eu ma conving pe zi ce trece tot mai mult ca fiecare lucru se intampla cu un scop precis si ca nimic nu e intamplator…🙂

  5. Bine ai revenit!

  6. Cum am zis, nici eu nu cred în coincidenţe, şi tot ce mi-a rămas de făcut e să mă autoeduc în a citi bine semnele din jur ..

    Săru’mâna, Isis😀

  7. orice usa inchisa deschide o noua usa, cel putin asa se pune
    e doar o perioada si o sa treaca, dar trebuie sa-ti doresti si tu asta
    bine ai revenit!🙂

  8. Petronela Brumă Says:

    Eu am 23 de ani si nu mai cred in iubirea aia ideala, cu fluturasi in stomac si capul printre nori. Cred in cea reala, bazata pe respect, intelegere, acceptare, in cea care nu vine dintr-o data ci apare in timp, cea in care e neaparat nevoie de doi ca sa se manifeste. Cand iubeste doar unul numai iubire nu se cheama. E mai degraba prostie sau ipohondrie. (iar eu una am avut parte de-o singura iubire, si aia neimpartasita, dar suficient de-nsemnata ca sa ma dezbar de iubirile embrionare, mocnite, care se nacs si mor in mine, fara sa fi gasit un raspuns in celalalt)
    Eu as vrea sa fiu nesuferita ca tine si sa ma pot desprinde de toti acei oameni care mi-au aratat ca-n fata lor nu fac nici cat o ceapa degerata. Mi-ar placea sa nu ma mai afecteze nepasarea lor. Dar deocamdata ma-ntoarce pe dos orice nou semn ca nu-s parte din “lucrurile importante” pentru ei. Oi fi sado-masochista poate.

    Gata cu comentatul. Bine ca-i revenit pe-aici ca m-am saturat sa tot intru pe blogul tau si sa nu vad nici un semn lasat de tine. Mai aveam un pic si te dadeam la persoane disparute.😆

  9. Petronela Brumă Says:

    vezi ca am devenit analfabeta in absenta ta. trebuia sa scriu “Bine c-ai revenit”.😳

  10. Cred ca ceea ce spunea Petronela mai sus legat de dragoste este adevarat si as completa spunand ca dragostea aceea cu tremurici ( cum o numeam eu), este caracteristica mai mult inceputurilor sau perioadei adolescentine.
    Odata cu trecere timpului si imbogatirea experientei, odata cu acumularea de cunostinte si constientizarea valorilor, ajungem la intelepciunea de a intelege ca partea aceea cu tremurici e efemera si ca ceea ce conteaza cu adevarat sunt valorile acelea gen respect, intelegere, sprijin, incredere care fac dragostea sa evolueze si sa se transforme in iubire.
    Abia dupa ce dam cu capul de prag intelegem ca fericiti cu adevarat putem fi atunci cand ne multumim cu ceea ce avem si renuntam sa mai tanjim dupa ceea ce ne lipseste, fara insa a ne plafona.

  11. Mane, mane zi-mi și mie ce iei pentru pățile pozitive? :))
    Curios aspect totuși, că în ultima perioadă văd tot mai mulți că se refugiază în ei. Eu nu vreau să fac asta. Nu-i bine mă, înțelegi? Pentru că mai sunt alții care “vrea” să vorbește cu tine.😛
    Muntele vine la Mahomed, sau Mahomed la munte?🙂
    Aștept un semn, să-mi deschizi calea….

  12. Invatatorule inainte de toate, esti foarte romantic !:)

    Cred ca ‘toata lumea’ a fost idealista pana la 22 de ani. stiu, fiindca si eu am fost pana acum un an. Apoi, au aparut intrebari in privinta acestui aspect… IUBIRE.
    Odata fratele meu imi povestea cum ca in primul an de facultate rofesoara lor de drept i-a intrebat pe studenti: “Dragostea -voi inca mai credeti in povesti dintr-astea?!” Si imi spunea ca atunci s-a simtit extrem de revoltat. Indignat chiar. El ..care era un idealist convins. Insa tipa, profesoara de care vorbeam,stia ce spune. Vazuse atatea divorturi! Oameni care s-au luat din dragoste, din pasiune, si care intr-un an au ajuns sa divorteze. Sau poate iubise si ea… candva.

  13. Dar o intrebare totusi imi intareste opinia ca poate, exista IUBIRE (printre atatea bile negre). Daca suntem capabili sa-i iubim cu adevarat pe cei din jurul nostru -si aici ma refer la familie,..un catel – de ce n-am putea atunci sa iubim pe cineva “mai mult”?

  14. Artificiality,
    Ai putea sa raspunzi la intrebarea pusa de Invatator:”Muntele vine la Mahomed, sau Mahomed la munte?”

  15. Eu cred că toți am trecut/trecem prin astfel de stări mai devreme sau mai târziu, e inevitabil….

  16. un cunoscut de-al meu imi spusesera nu foarte demult ceva de genul asta: “De ce sunt cu ea de-atatia ani? E simplu. fiindca e singura din viata asta care nu m-a tras nici o data in tzeapa.” Cred ca si asta e un motiv destul de bun ca sa fii cu cineva.

  17. Exact prin aceiasi stare trec si eu..sper sa fe trecaoare..

    • Toate stările sunt trecătoare. Depinde de tine cât timp, însă. Ştiu, sună clişeic, dar nu-i nimeni mai capabil să schimbe lucrurile pentru tine decât tu însuţi.

      Trebuie să cauţi cauza, să lămureşti ce se poate face şi cel mai important… să FACI EXACT ACEL LUCRU🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: