Hrană pentru gând

Multă lume tinde să ia ce primeşte şi aude din alte surse, sau de la alţii, aşa cum este prezentat. Lumea pare să fie tot mai puţin stimulată să folosescă mijloace proprii pentru a obţine răspunsuri, din comoditate, evoluţie tehnologică, letargie psihică.

Mă întreb adesea ce ştiu, de unde ştiu, şi dacă e valid tot ce am acumulat până acum şi cât îmi este efectiv filtrat personal şi cât mi-e băgat în cap de societate, media, influenţe externe…

Ajung mereu la ideea de artificialitate, pentru că originalitatea e mai mult un concept decât o realitate. Artificialul e noul original, sau noul ‘normal’, mai exact. Ce anume ne aparţine dacă tot ce avem e primit din alte părţi? De unde începe linia dintre ce  am creat şi decis eu şi ceea ce mi-a fost inserat de către context? Unde încep eu şi unde m-au început alţii?

Vagă identitate. Incertitudini tot mai dese. Dileme apriorice şi concretizate în situaţii imposibile. Uneori îmi doresc să fi fost cretin şi n-am nicio întrebare. Să nu-mi pese de nimic. Oare cum e viaţa când nu ai griji de genul? când se ia totul exact cum vine fără nevoia de interpretare şi filtrare? presupun că e o uşurare mentală…

 

Peste câţiva ani îmi voi dori exact opusul, pentru că ştim cu toţii că trebuie să avem grijă ce ne dorim… Sunt ca un căţel care după ce prinde osul nu ştie ce să facă apoi cu el şi-l îngroapă.  Eu am decis asta sau toate experienţele şi evenimentele suprapuse au dat naştere la un sandwhich psihologic apatic?

 

Naiba ştie. Gândesc prea mult.

2 Responses to “Hrană pentru gând”

  1. Stii cum se spune? “Clinic aparent sanatos.” Asta este cea mai tare kestie pe care am invatat-o la facultate.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: