Despre crize

Dacă eşti femeie, sensibilă, şi care nu suportă adevărul verde în faţă, acest post nu e pentru tine. Deci înainte de a mă face măgar ( nu că n-aş fi ) am pus avertismentul acesta, pentru că e un topic plin de misoginism, pe care mi-l asum.Bun, acum că am speriat pe cei mai sensibili, să trecem la treabă😀

Cu toţii ştim că femeile au momente când nu mai respectă nicio logică anume, şi contează doar descărcarea emoţională. Sunt capabile să spună absolut orice, să nege orice eveniment, să minimalizeze orice calitate, să amplifice orice defect, cât timp le ajută să ajungă în punctul în care bărbatul nu mai are nervi.

Ca om care dispune de o răbdare fantastică ( păcat că n-am avut timp să scriu despre câteva relaţii de-ale mele, că unii s-ar cruci câte am răbdat ) am avut contextul favorizator ca să observ că nu contează cât de bune sunt lucrurile, dacă dânsa are chef de ceartă, va inventa motiv, îţi va sparge toate oalele în cap şi te va acuza de cele mai cretine lucruri posibile.

Am cunoscut şi bărbaţi cu latura respectivă, dar foooooooarte puţini.

Partea ce urmează e atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

Cum abordezi o astfel de situaţie? păi foarte simplu. Las-o să-şi termine povestea, care nu se poate face altfel decât prin ţipat, n-o contrazice cu argumente, pentru că îţi va răspunde că ‘aşa simte ea’ sau ‘de aia’. Orice ai face, n-o provoca mai tare, dar nici nu fă pe victima, dându-i dreptate. Las-o aşa. Dacă degenerează, şi o ia razna după, atunci e cazul să scapi de ea cât mai repede. Dacă are ceva în tărtăcuţă, îşi va cere singură scuze, şi va reveni cu coada între picioare. ATENŢIE ÎNSĂ LA SEMNE. Se repetă 1 dată, de 2 ori, de câteva ori, dar dacă o lăsaţi să-şi facă damblaua la infinit va degenera în certuri care nu vor putea fi ignorate. Calea de mijloc e ca ocazional să aveţi câte-o situaţie sau argument cu care să-i închideţi gura şi să plecaţi. Nu e de discutat cu o femeie nervoasă. Am încercat şi eu, au încercat şi alţii. NU MERITĂ. Discuţiile sănătoase sunt fără nervi şi pe un ton calm, firesc.

Cine nu mă crede… să-şi pună întrebarea de câte ori a avut certuri cu o femeie nervoasă şi de câte ori discutând în acel moment s-a rezolvat ceva…

 

Eu sunt sangvinic – flegmatic. Ceea ce înseamnă că în esenţă, mi se cam rupe de alţii şi pot tolera pe oricine. Nu simt nevoia să mă impun, mă enervez greu şi rar, şi nu ţip mai niciodată ( decât la concerte😀 ) De câte ori am de-a face cu o persoană impulsivă, şi colerică, jur că sunt cel mai mare duşman al lor. Nu mă cert niciodată de dragul certei. Nu accept argumente de genul ‘aşa simt’ sau ‘de aia’ în chestiuni legate de logică. În problemele sentimentale, din nou, nu accept ‘habar n-am ce simt’. În cazul ăsta, nu avem ce discuta. Sunt direct şi nu-mi ia mult să decid ce vreau de la un om, şi îi spun asta. Însă o femeie tipică va trece prin n momente de cumpănă în care se va întreba ce simte, dacă simte etc, ştiţi voi, momentele ălea de care nu-s sigure nici ele, nici altcineva. Pentru că le e greu să ia o decizie până la capăt, într-o lume a bărbaţilor. Cele mai mult din ele se vor umfla în pene ca să arate cât sunt de emancipate, dar toate au slăbiciunile lor la care vor ceda în cele din urmă. Aşa că e de înţeles că un bărbat care e obiectul iubirii unei femei cu caracter puternic va fi şi iubit de ea, şi urât. Iubirea înseamnă deschidere, slăbiciune, vulnerabilitate în faţa altuia. Cu cât ai mai mare ego-ul, cu atât e mai mare dilema… şi aşa se ajunge la certuri absurde care pornesc din ciuda ei faţă de cel care o înmoaie.

Se va criza ocazional dacă i se pare că te uiţi la alta.

Se va criza dacă faci vreun compliment altei femei.

Se va criza dacă dai atenţie altei femei.

Se va criza dacă nu-i vei da atenţie pe cât vrea şi pretinde. Nu contează că tu ai treburi de făcut, ea trebuie răsfăţată, altfel iese scandal.

Se va criza foarte des… şi dacă nu înţelegi că aşa e ea, că femeia e din alt aluat decât bărbatul, e mult mai emoţională, mult mai empatică, mult mai fragilă, atunci probabil n-ai ce căuta lângă o femeie. Dacă poţi înţelege asta, crizele respective devin amuzante. Eu şi acum râd de evenimente din trecut…

 

A se nota cinismul postului.

36 Responses to “Despre crize”

  1. Petronela Brumă Says:

    :)) Si cand te gandesti ca nici macar nu ne-am vorbit si-am scris aproape despre aceleasi chestii :))
    Nu stiu cum se face dar la articolul asta nu am nimic de comentat. Le-ai spus prea bine.

  2. Te aprob 99%, deși sunt femeie.
    Dar, nu poți generaliza. Sau, sunt și femei total atipice și total pe dos față de cum le-ai descris tu aici , fie că recunoști sau nu🙂
    Oricum, fain scris, îmi place😉

  3. Nu ştii tu cât mi-a luat până am acceptat realitatea asta…😀

  4. Se va criza daca-i pasa de acel barbat, de relatia lor. Si doar daca barbatul exagereaza cu complimentele… Nu cred ca din senin poate porni o furtuna, fara o motiv bine intemeiat. Doar ca i se pare ei… Si nu stiu cat de mult i-ar conveni lui ca ea sa-si indrepte atentia, sa complimenteze alti barbati. Si mai cred ca in postul asta vorbesti de fete, nu de femei. Si parteneri la inceput de relatie.

  5. Sunt nuanţe de început, desigur. Dar da, crede-mă că vorbesc de femei. La un moment dat, toate suferă de o nesiguranţă în partener sau în sine ceea ce duce la tensiuni manifestate ca mai sus. Bineînţeles, cum zicea TheGoddess, nu sunt toate aşa. Dar pentru mine e mare lucru ca o persoană să-şi recunoască neajunsurile din proprie iniţiativă. De asta mă îndrăgostesc cel mai uşor, dar asta e altă poveste🙂

    Gelozia e distructivă, obositoare şi dacă există termeni ca să crească, ceva nu e bine, fie în relaţie, fie în parteneri.

    Şi crede-mă, sunt femei care se crizează din absolut nimic relevant, şi nu pentru că le pasă, ci pentru că trebuie să se descarce. Dacă nu aş fi cunoscut exemple intime din temă, aş fi spus şi eu că totul e o aberaţie.

    Perspectivă asupra relaţiilor n-am decât pe cea personală, ori sunt atâtea pe câţi oameni…

  6. … si uite de-asta avem nevoie noi, femeile, de barbati: ca sa ne echilibreze si sa ne dea incredere in noi atunci cand noi isnene nu suntem capabile sa o facem…
    E o chestie neconditionata atunci cand e iubire si sunt convinsa ca la schimb si femeia va da ceva sau va trece cu vederea anumite “iesiri” atunci cand va fi cazul.

  7. Femeia ar trebui să înţeleagă că emoţional, bărbatul e altfel, deci nu va simţi nevoia de a oferi la fel de multă afecţiune, sau s-o manifeste la fel. De aceea aşteptările prea mari sunt absurde, din punctul meu de vedere.

    • Tocmai de aceea m-am rezumat la un “ceva” general care sub impulsul momentului va capata o manifestare concreta conforma nevoii barbatului de langa ea (de langa femeie).
      Cred si eu ca ideea de afectiune e perceputa diferit de sexe, insa tocmai aceste diferente ne fac sa ne simtim atrasi de celalalt pol, tocmai pentru a compensa ceea ce ne lipseste.
      Cel putin asta cred acum, judecand dupa experientele traite. Poate ca cele din viitor ma vor face sa-mi schimb perceptia, sau nu….
      Oricum ar fi, cu bune si cu rele suntem frumosi si buni de iubit si inteles fiecare in parte:P.

  8. dar sunt si barbati nehotarati destui🙂 si oricat incerci sa-i ajuti sa ia o decizie n-ai cu cine
    femeile carora le place cearta au temperamente vulcanice🙂

  9. @ Ancuţa – fără discuţie. Eu nu pot fi mulţumit lângă o femeie pasivă şi mută😀

  10. “Cu toţii ştim că femeile au momente când nu mai respectă nicio logică anume, şi contează doar descărcarea emoţională. Sunt capabile să spună absolut orice, să nege orice eveniment, să minimalizeze orice calitate, să amplifice orice defect, cât timp le ajută să ajungă în punctul în care bărbatul nu mai are nervi.”

    Chris Rock.. agree cu tine:

  11. “Ca om care dispune de o răbdare fantastică ( păcat că n-am avut timp să scriu despre câteva relaţii de-ale mele, că unii s-ar cruci câte am răbdat ) am avut contextul favorizator ca să observ că nu contează cât de bune sunt lucrurile, dacă dânsa are chef de ceartă, va inventa motiv, îţi va sparge toate oalele în cap şi te va acuza de cele mai cretine lucruri posibile.”

    Now Lusio agree cu tine😆

  12. Finalul aduce a ce crtic eu.

    Pretentiile femine.. dorinta de a tot fi satisfacute.

    I say: Fuck off!.. pt asa ceva.

  13. Aneta Dygon Says:

    Crizele au variate motive.
    Totusi exista erori in analiza ta. si ea eroarea poate aparea cand unii oameni fac o analiza prin propria lor perceptie. Si apoi de cele mai multe ori ascuzand unele lucruri, evident ca intr-o zi ies la suprafata. Minciuna prin omitere sau voita are picioare scurte, iar o relatie care nu e cladita pe sinceritate, nu functioneaza. Plus ca le scapa din analiza socul la care trebuie sa faca fata un om cand descopera rand pe rand un om altfel. Si pe buna dreptate ii sparge oalele in cap, nu pentru ca ar vrea asta, ci pentru ca realizeaza ca totul e altfel si nu e ceea ce a cautat si nici ceea ce poate iubi.

    Dar iubirea ptr mine inseamna dedicare, daruire, sinceritate, sa poti sa-l iubesti pe celalalt TOT. Dar in momentul in care descoperi si dai la o parte rand pe rand fasii, fasii, il dezgolesti de aparente, vezi ce este in mintea lui si constati ca asa ceva nu poti sa iubesti, imi pare rau, sunt sincera, dar asa ceva nu pot iubi.

    Si mi-a venit acesta claritate in decizie pe cand rasfoiam aseara urmatorul blog: http://curvette.ro/ eu nu cred ca a fost scris de o curva de lux, talentul scriitoricesc tradeaza continutul intamplarilor, detaliu relatarilor rodit dintr-o imaginatie fatastica, cu o precizie uluitoare de nuante, reactii, stari ce da o nota dinamica scrierii. Dar dincolo de toate acestea, eu nu as putea iubi un om in care se petrec aceste ganduri, este peste puterea mea de a acceptare, sunt sincera. Dar o respingere ca o reactie pe care o are un organism ce respinge ceva strain propriului organism. Ca atunci cand avem stari de greata, cand pur si simplu nu ne place ceva si iti vine sa vomiti.

    Fantastic, ca merg cu gandul in urma si acu imi dau seama de ce nu reusea sa ma priveasca senin si curat in ochi sau ma ocolea sau ma respingea, pai daca clocoteau toate aceste relatari, cum poate cugetul nostru launtric sa ramana curat si in relatiile cu ceilalti? Desigur ca nu, aceste ganduri, relatari ataca organele vitale, sanatoase, in primul rand celui care scrie.

  14. Nu întâmplător am inserat o notă de fundal. De altfel, e lesne de înţeles că e vorba de experienţa mea, fie directă, fie indirectă, şi nicidecum un adevăr universal. Şi probabil că e vizibilă în perioada 20-30 de ani cu precădere.

    Totuşi, oricât de brutal ar suna, nimic nu-ţi dă dreptul efectiv să spargi oalele în capul altuia pentru că ţi-e alături. Oricât de emoţional ai fi ca om, celălalt nu e acolo ca să reverşi tensiune pe el, şi din prisma asta, crizele, justificate sau nu, sunt o formă egoistă de manifestare a propriei inabilităţi de a accepta anumite lucruri. Da, ştiu cum sună, e o formă idealistă de expunere, dar dacă stai să te gândeşti, faptul că un om îţi acordă prezenţa şi părţi din viaţa lui, e un privilegiu, nu un drept câştigat în sine. Dacă te înşeli în perspectiva asupra realităţii, e vina şi nereuşita ta, pentru că nu ai izbutit să vezi clar lucrurile, aşa cum sunt. Desigur că e aproape imposibil să iubeşti un ipocrit. Cine ar putea? nu ai fi niciodată sigur dacă nu te iluzionezi futil.

    N-ai putea iubi un om ca şi curvette, spui? pentru că analiza relatărilor relevă o atenţie fenomenală detaliilor? eh… nici eu nu sunt sigur că e / a fost o poveste reală, dar nici nu contează. Avem flerul pentru dramatic în noi, vrem, nu vrem, şi ne plac poveştile atipice. Avem goluri de simţământ pe care trebuie să le umplem cu vieţile altora. Şi aşa ne creăm dependenţa de atenţie sau socializare, şi din lipsa neputinţei de a fi altfel, apar şi crizele, corelate cu anumite trăsături de personalitate.

    Lasă un om singur, vezi, cât timp se va criza? 1 dată, de 2 ori… de câteva ori, până se va opri. De ce? pentru că acele crize sunt doar răspunsuri la propriile neputinţe.

    Fii pe pace, chiar şi bărbaţii suferă de aşa ceva, dar le manifestă mai diafan.

  15. Aneta Dygon Says:

    paragraful 1. – am inteles, nimic de comentat
    paragraful 2 – oale sparte in capul celuilalt, vorba vine. E un soc foarte mare cand dezgolesti un om de aparente, nu ai cum sa-l tii, trebuie sa-l exprimi. Si culmea nu m-a ajutat cel in cauza, care de altfel continua sa-mi faca rau prin perpetuarea minciunii cand eu vedeam clar cum merg lucrurile, in loc sa ma clarifici, ci altii m-au ajutat. Omul cand are un soc, trebuie sa-l exprime. Nu, nu suna egoist, este o reactie umana, pe care un om trebuie sa si-o exprime, ca sa-si restabileasca reperele ptr ca altfel o ia razna, de asta exprimam si ne numim oameni si nu roboti precisi.

    3) Nu a fost o incapacitate a mea de descifrare, pai tocmai ca am vazut de la primele conversatii, dar atunci a fost primul raspuns de ipocrizie. Si de acolo s-a perpetuat criza pe parcursul mai multor luni si s-a incheiat si prost, pentru ca in minciuna nu se poate cladi nimic, ci duce la ruina.

    4) In ceea ce priveste Curvette, ai inteles gresit, te rog sa reiei ce am scris, nu ca nu as putea iubi o fata ca si Curvette, ba da, miezul fiintei ei existential si sufletul pe acelea le iubesc si iubesc la orice om. Ceea ce nu pot iubi, este cel care a relatat intamplarile si asta se intampla din 2008 inca, gandurile acelui om, imi pare rau nu-l pot iubi, mintea acelui om nu imi place, nu imi place ce se petrece cu mintea si IN mintea lui.

    5) Repet, nu intotdeauna crizele sunt raspunsuri la propriile neputinte. Crizele au variate motive si cea mai socanta este ipocrizia si perpetuata cu minciuna continua, atunci se realizeaza criza, pentru ca intervin antagonismele si incepe procesul de dezgolirea aparentelor si implicit ruina unei relatii.

    Nu am inteles la ce referi si ce ai vrut sa spui cu aceasta ” Fii pe pace, chiar şi bărbaţii suferă de aşa ceva, dar le manifestă mai diafan”.

  16. Aneta Dygon Says:

    Crizele au variate motive, dar pot fi si din cauza ipocriziei unui om.

    Si de ce spun asta ptr ca unui om caruia i s-a oferit ipocrizia, nu poate fi acuzat ca nu iubeste sau ca nu stie sa treaca pe defectele celuilalt, pentru ca NU i s-a dat aceasta sansa di start !!!! Asadar, e un rationament eronat. De ce? Simplu. Pentru ca o persoana ipocrita e o persoana care nu se arata cum este in realitate si acest lucru aduce probleme in orice tip de relatie. Si cand apare conversatia, incep sa se vada fisurile si in loc sa recunoasca asa cum este si sa fie sincer, merge mai departe cu minciuna si ipocrizia si asa apar antagonismele inutile, ptr ca deodata ce apuci sa cunosti persoana aceea mai din aproape , o sa vezi ca nu e la fel ca de la departare , abia atunci incepi sa vezi cum e acea persoana cu adevarat.
    In schimb, cand este sinceritate, foarte mult se simplifica lucrurile, o simpla recunoastere a greselii, poate sterge tot si luat de la capat. Dar cand acea persoana se complace in ceea ce face, atunci relatia ajunge la punctul terminus.

    • Sesizez o nuanţă intensă de idealism corelată cu o dezamăgire cruntă în tot ce ai scris până acum. Îmi pare rău pentru asta, dar sunt sigur că ai învăţat multe din asta. Problema e că vrând nevrând, sigur asta te-a marcat şi pe alte planuri. Pe toţi ne marchează, că suntem oameni… Niciodată nu poţi cunoaşte un om cu adevărat, se poate schimba radical într-un timp foarte scurt, şi am o lege care nu a dat greş niciodată – dându-se suficient timp, orice om te va dezamăgi. Chiar şi sinele. Dar asta nu distruge esenţa umană şi capacitatea de a manifesta afecţiune, chiar şi coruptă uneori… E trist că ne ascundem după multe perdele, dar realitatea, fie că o înţelegem, fie că nu, e tot aceeaşi.

      Problema e că ne este greu să acceptăm că uneori (dacă nu mereu ) iubim ceea ce credem că ştim din cel de lângă noi, şi aproape niciodată cel care există în realitate, sau în lumea proprie.

      Acum mulţi ani am iubit până la absurd pe o femeie. Aş fi făcut orice pentru ea, deşi nu ne-am potrivit pe niciun plan. Era o formă educată şi oarecum forţată de ‘aşa trebuie să fie’, contextul contribuind primar la apropierea noastră. Şi… nu ea a fost ipocrită, ci eu. Eu am considerat că unele lucruri mai bine nu se spun. Ea a suferit pe tema asta şi ea a ajuns la stagiul de ‘crize’. Hai să fiu mai puţin eliptic, e o metaforă deja pentru reacţia dură la ceva ce nu depinde de tine, o neputinţă personală în raport cu lumea exterioară. Majoritea postărilor mele au un substrat ascuns pe care nu-l relev în text, ci-n forma de bază a ideilor, ori ce farmec ar avea să spun că ‘viaţa e grea, când nu ne place, ne enervăm sau acceptăm?’ – ar fi truism şi contribuţia mea ar fi inexistentă. De fapt, prin prezentarea unor aspecte tot nu se schimbă nimic, dar se pot deschide nişte ochi, se pot ridica nişte probleme, se pot prezenta noi abordări ale aceluiaşi context.

      Cât despre subiectul ‘Curvette’, posibil să fi înţeles eu greşit, am mers oarecum pe diagonală prin ce ai scris, scuzele mele. Poate mă lămureşti mai bine la ce te refereai.

      Eu sunt de-o sinceritate dură. Uneori prea dură, prea egoistă, dar dacă e ceva de ce nu sufăr din cauza asta, e conştiinţa încărcată. Prezint lucrurile cum le ştiu, cum le văd şi cum le-am trăit. Unii pur şi simplu nu suportă asta (am şi un post pe tema fragilităţii adevărului). De asta se recurge la ipocrizie, minciună, falsitate, pentru a acoperi ceea ce ar deveni în timp obstacol în atingerea propriilor scopuri.

      Nu uita că prin definiţie omul e o fiinţă egoistă, şi înainte de toate, va urmări ceea ce îşi doreşte. Chiar dacă adesea poate să se prezinte sub forma unui aparent altruism – în care nu cred că există în formă pură, decât derivată din egoism.

  17. Aneta Dygon Says:

    Nuanta de idealism eu cred ca a fost sesizata de mult si expusa in mod corect si chiar am atins o parte din idealismul meu. Idealista din fire, luptatoare de nevoie, am gasit ce am cautat din pasiune pentru un ideal.

    Dezamagita, nu as zice, ci nu inteleg de ce unii oameni complica lucrurile cand ele pot fi asa simple. Nu, nu, din aceasta experienta, iti spun drept ca nu am invatat nimic, dar absolut nimic, ma refer la experienta neintelegerii, o perioada total lipsita de empatie, anapoda si paralela ca mod de simtire, rationament si viata.

    E o naivitate sa crezi ca poti cunoaste un om cu adevarat, dar POTI sa te intelegi cu un om CU adevarat, il simti, asa cum simti ca ceva e in neregula si incep neintelegerile din cauza minciunii, asa simti si cand ceva e in regula si se armonizeaza simtirile, gandurile, idealurile etc

    Da, am fost dezamagita de mine, dar am stiut sa zic mereu: scuze, am gresit, iarta-ma. Si reinnoiam ca din cenusa mereu. Paradoxal, am fost mai acceptata de cel in care am gasit idealul meu de viata. Acel om mi-a dat efectiv suflu de viata, ii placea cum sunt, zambea cand ma vedea ca vorbesc direct si fara ocolisuri, imi saruta fruntea cu drag, ma strangea in brate si nu mi-a reposat niciodata nimic, pentru ca eu i-am aratat de la inceput asa cum sunt, el asemenea. Imi iubea inima, fruntea, mainile, gura, ochii, obrajii si ma mai necajea uneori, dar tot el stia sa ma impace. Empatie aproape perfecta !

    Nu, problema nu este greu sa acceptam ca uneori iubim ceea ce credem ca stim din cel de langa noi si aproape niciodata cel care exista in realitate sau in lumea proprie. PROBLEMA ESTE atunci cand NU ti se da sansa ca celalalt sa se arate asa cum este. Si atunci NU ai posibilitatea alegerii, mai grav cand tu ii semnalezi din primele conversati ca e ceva gresit si ca nu asta iti doresti, iar celalalt nu numai ca nu recunoaste, recurge la tot felul de smiorcaieli, incat sa te faca sa te simti tu ca esti intolerant. Desi, daca tu mi-ai aratat decat ipocrizie si nu mi-ai dat posibilitatea alegerii. Unde-i liberu arbitru? Mi l-ai ingradit, vroind sa ma pacalesti cu o alta realitate. Si dupa aceea nu veni sa-mi spui ca sunt intolertanta, ca nu iubesc, ca nu stiu sa trec peste defecte, ca sparg oale in capul tau.
    Mda, majoritatea postarilor tale au ideei de baza, OK, dar as vrea sa te intreb cum mintea unui om poate sta curata cu aceste sau sa raman neinfluentata, tanara fiind, sau ce idei de baza ar putea fi ptr cineva care are pasiunea si le si posteaza, fotografiilor explicit pornografice, fie si ele realizate in mod artistic? Asadar, sa nu mutam discutia pe un alt plan. Eu am vorbit CLAR de una din laturile ipocriziei si ingradirea imposibilitatii de alegere si perpetuarea minciunii. PUNCT.

    Si o intrebare ptr dvs care poate lamuri multe echivocuri si pierderi de timp in argumentari. Eu mi-am implinit idealul meu dvs?

    • “Si o intrebare ptr dvs care poate lamuri multe echivocuri si pierderi de timp in argumentari. Eu mi-am implinit idealul meu dvs?”

      Doar tu poţi răspundela aşa ceva, pentru că eu nu am aşteptări de la tine. Nu am aşteptări de la alţii. Ceea ce mă face om însă mă obligă să-mi extind nevoile peste evenimentele altora. Nu cred în idealuri, sunt corupt de existenţa lor ca şi concepte în mintea mea. Naşterea unor nereuşite sălăşluieşte adânc în ceea ce refuz prin limitarea mea forţată, să accept. Sunt un om orgolios, poate prea orgolios, şi puţine sunt momentele când pot renunţa de tot la ceva sau cineva.

      Nu poţi crede în liber arbitru. Sforile catalizatoare unei societăţi care funcţionează intrinsec nu-ţi permit să visezi mai mult decât folosind aşternuturile curente. Nu poţi face prăjituri din altceva decât ceea ce cunoşti ca fiind dulce, altfel deviezi de la natura normală existentă şi automat pierzi asimilarea în context. Devii oaie neagră în turmă de oi albe. Să spun că oarecum încurajez asta? sunt defect, şi mi-o asum, mereu.

      Să tratez puţin tangenţial tema de mai sus, cu nuanţele artistice ale pozelor. Sunt oameni care pot să dezvăluie ceea ce alţii caută. Sunt exploatatori de emoţii şi se folosesc de pârghii reîntărite pentru a valida mesajul. Priveşte în ziua de azi câte reclame doar folosesc substratul sexual pentru a manipula cumpărătorul. Femeia are o imagine sexuală intensă, şi e exploatată fie din slăbiciunea ei, fie din faptul că se lasă ea singură să devină instrument de portare al fluxului interactiv. Am zis-o, o repet, şi provoc pe oricine să mă contrazică : e o lume a bărbatului, iar femeia se supune. Nu sunt de acord cu realitatea asta, dar ce caut şi vreau eu e irelevant în contextul integral. Iubesc femeia în formele ei, sunt atras de ea şi biologic mă supun aceloraşi plăceri ca orice altul. Dar mă scârbeşte comercializarea ei până la stagiul de obiect. Uite exemplu personal : o dragă prietenă, într-o poziţie de putere la o anumită firmă, a primit ca propunere de la un bărbat o partidă de sex în scopul obţinerii unor terenuri noi pentru acea firmă. El are puterea de decizie, ea vrea să lupte pentru firma respectivă, şi el pune presiune pe aşa ceva. E un şantaj mizer, care în cele din urmă a dat naştere unor crize de personalitate ei. E un om integru şi scârbit de ceea ce i s-a propus. Dar inabilitatea de a-l scuipa pe bou fără consecinţe directe asupra firmei se propagă în sine până la rang de neputinţă şi ură pentru statutul dat de la natură, cel de femeie. Şi e doar unul din multele care se întâmplă, cu sau fără voia noastră…

      Te rog, nu mă lua cu dumneavoastră, dincolo de toate vorbim ca de la om la om, nu pe un fond social forţat de respect. Oricum, m-a impresionat felul în care ai pus problema. De fapt, aş îndrăzni să recunosc o rebeliune familiară mie acum mulţi ani. Un alter ego de-al meu mai tânăr poate…🙂

  18. Aneta Dygon Says:

    Si o intrebare ptr dvs care poate lamuri multe echivocuri si pierderi de timp in argumentari. Eu mi-am implinit idealul meu, Dvs?

    • Acum am înţeles întrebarea. Eu nu mi-am împlinit idealurile, încă. Probabil nici tu, altfel ai fi emanat o oarecare stare de acceptare şi linişte. Ori, iartă-mă dacă o spun, dar simt o tensiune puternică în tot ce ai scris. Foarte puternică.

  19. Aneta Dygon Says:

    Liberul arbitru, libertatea are mai multe planuri de exprimare si manifestare. Sa luam exemplul gandirii ca forma de exprimare, desigur ca niciodata nu o sa pot gandi tot ce poate fi gadit. Daca ar fi posibil ca fiecare om sa gandeasca totalitatea continuturilor conceptibile si coerente, nu ar mai exista libertatea gandirii personale si nici ganduri individualizate, proprii fiecarui subiect.
    O parte din idealuri mi le-am implinit si prin prisma implinirii am putut sa recunosc falsurile “propuse”ulterior. (si am lamurit cu liberu arbitru)
    Daca exista o tensiune pe care o simti, se datoreaza faptului ca relatez niste aspecte care s-au intamplat recent, deci cumva se justifica si desigur si faptului ca sunt o fire un pic pasionala.

    • Libertatea, în forma ei percepută, reprezintă lesa pe care o avem în ţarcul nostru aparent universal. Nu există infinitate, există doar dincolo de cât poate curprinde omul.

      Dacă e recentă, şi te ajută să vorbeşti despre asta, te ascult cu mare plăcere. Nu ofer sfaturi, dar uneori discutând cu oameni cu experienţe similare poate deschide ochii spre propriile răspunsuri mult mai repede. Am simţit că eşti fire pasională, motiv pentru care am considerat că meriţi răspunsuri elaborate🙂

  20. Aneta Dygon Says:

    da, este recenta, dar NU ma ajuta sa vorbesc despre asta cu oricine. Exista doi oameni in care am incredere si da, sfatul lor ma ajuta si e suficient, in rest evit cu gratie sa vorbesc, pentru ca doar se incurca itele, in loc sa se descurce si am vazut in decurs 4 luni de zile si cred ca e suficient, “pasul absent” NU a fost al meu, eu am incercat sa clarific pe cat mi-a stat in putinta. Dar in acelasi timp NU am ambitia de a face alt om din CINEVA, “sa-l umplu cu condimentele moralei mele si sa-l impung cu o mie de sfaturi”, dar asta nu inseamna ca nu observ perseverenta celuilalt in incapatanare si chiar si in Carbon 14 si promovarea sex shop online, cu care eu NU sunt de acord, am alte repere de viata., nu sunt de acord cu relatarile pornografice, fotografii de acest gen si sex shopuri online. Asadar, am inchis trecutul si am pornit spre ce va urma. Multumesc oricum pentru conversatie si timp acordat.

  21. Aneta Dygon Says:

    Rabdarea este vrand nevrand si apoi nu fug nicaieri, ci doar am incheiat un trecut si sunt deschisa pentru ceea ce va urma, doar ca “pasul absent” nu a fost al meu.

    • Toată treaba e să te împaci cu trecutul acesta, pentru că se simte că încă eşti nemulţumită… nu e uşor să acceptăm când ceilalţi vor altceva… dar nu avem de ales, pentru că şi altora poate le e greu să accepte deciziile noastre. Fie ele ‘paşi prezenţi’ sau ‘absenţi’.

  22. Aneta Dygon Says:

    E un trecut la care nu am ce sa impac, l-am inchis. Nu pot sa accept ceva care nu este pentru conformatia mea sufleteasca, pornografiile NU sunt reperele mele, am voie sa refuz ceea ce imi face rau? desigur ! Daca altora le e greu cu aceste decizii, atunci pasii pe viitor vor ramane absenti. Asta este.

  23. Aneta Dygon Says:

    Dupa cum iti scriam si mai sus, evit sa vorbesc cu oricine, ptr ca mai mult se incurca itele. Acei care vroiau “altceva” trebuia sa spuna de la inceput, NU sa aiba pretentia tot ei de la un om care a trebuit sa depaseasca un soc de unul singur doar el stiind cum. Si tot aluia acum i se cere sa se impace cu un trecut. Nu, acel trecut nu-l impac, l-am inchis, iar daca decizia pentru ceilalti e grea, trebuia sa se gandeasca inainte, nu acum sa-i ceara tot aluia lovit pretentii. Imi pare rau, se pare ca mutam discutia pe alte planuri, prin urmare, e mai bine sa se sfarseasca aici, decat sa iscam o polemica. Asta e, nu se poate, nu se poate.

  24. Aneta Dygon Says:

    In comentariul initial (acesta Aneta Dygon Says: March 21, 2011 at 12:54 ), eu cred ca am fost destul de rezonabila si destul de clara, daca nici aceasta nu a adus claritate si nou inceput bun, imi pare rau, asta inseamna lipsa de bunavointa si bun simt din partea celuilalt si conversatia ia punctul terminus.

  25. Aneta Dygon Says:

    Subiectul este inchis pentru mine si va ramane asa, ma indrept spre ce va urma.

    Multumesc inca o data ptr conversatie. Va urez in continuare o zi buna !

  26. Aneta Dygon Says:

    NIMENI nu poate sa-mi ceara sa ma impac cu o perioada de 4 luni de calvar. NIMENI ! Acea perioada NU am IMPACAT-O, ci AM DEPASIT-O SINGURA, ceea ce mi se pare o performanta. Si acum am incheiat-o definitiv. Si in acelasi timp am scris ca NU am ambitia de a face ALT OM din CINEVA, “sa-l umplu cu condimentele moralei mele si sa-l impung cu o mie de sfaturi”. Dar imi rezerv dreptul sa trec pe langa EL din mers si sa-l las in urma, nu pot constange vointa unui om, imi pare rau. Tocmai de aceea acest SUBIECT e inchis pentru mine si nu mai am NIMIC DE COMENTAT. De trei zile sunt senina si ma indrept spre ceea CE VA URMA>

    • Am încercat să îţi trimit un email, dar adresa nu e validă. În caz că vei dori, am adresa de contact pusă pe pagină. Din mai multe motive, mi-ar plăcea să discutăm nişte lucruri, pe lângă tema postărilor de aici. Dacă vei dori, desigur.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: