De ce urăsc Clujul

Am trăit peste 20 ani efectivi în oraşul ăsta, şi deşi la întrebarea ‘unde te vezi peste 5 ani’ probabil că aş răspunde imediat că tot în Cluj, adevărul e că a devenit tot mai obositor pentru mine. Sunt multe motive, dar poate şi faptul că mi-a ajuns şi am nevoie de altceva.

Ador să conduc. E poate una din puţinele activităţi care mă relaxează absolut şi fără dubiu. Şi Clujul nu e oraşul în care să poţi face asta fără stres. Drumurile sunt execrabile, şi chiar drumul spre muncă e unul dezastruos, care-mi chinuie atât răbdarea cât şi maşina. Nici nu mă mai mir că îmi caut orice pretext să ies din oraş măcar 1 dată pe săptămână.

Ador să văd lucruri noi, iar aici… am văzut tot ce era de văzut. De la Cetăţuie până la pădurea fantastică de la Hoia, sau Făget până la aeroport… am fost peste tot.  Aşa că pentru mine oraşul ăsta a devenit obositor, monoton, repetitiv, şi poate cel mai rău, a devenit un fel sursă de oboseală psihică. Dar asta e ceva mai personal şi n-are rost să dezvolt.

 

Poate că sunt sărit de pe fix. N-am negat asta niciodată. Ştiu doar că acolo unde mulţi spun lucruri frumoase despre oraşul lor, eu nu am decât păreri negative. Fie trebuie să-l descopăr aşa cum nu l-am văzut niciodată, fie locul meu devine tot mai clar ca fiind altundeva…

 

Vă urâţi oraşul natal? dacă da, de ce, dacă nu, de ce?

20 Responses to “De ce urăsc Clujul”

  1. Și da și ba, mă enervează că e mic, toată lumea se cunoaște cu toată lumea, străzile sunt asfaltate doar cele principale și n-ai nicio oportunitate sau vreo opțiune…..

  2. Înainte îmi uram orașul natal la nebunie.😆
    Clujul e imens pe lângă el… păi în 30 de minute de plimbare pe jos, nu aveai ce face. Plus că era defectul de oraș mic, toată lumea te cunoaște, tu cunoști pe toată lumea… nu puteai să ieși liniștit pe stradă să umbli de aiurea, fără să dai de minim 5 cunoscuți cu chef de vorbă. Și eu cum sunt semi-antisocială, era jale.
    Plus că nu aveai ce face… cinematograful se făcuse discotecă de maneliști, parcurile erau 10 bănci lungime (ceva gen părculețele dintre blocuri în București), concerte erau la 4 ani în perioada electorală, o dată pe an mai venea o trupă de teatru…
    Ce șosele, cât băgai până la 80 la oră o Dacie, se termina orașul.
    De calitatea oamenilor nu mai vorbesc… când povestesc pilde de acolo lumea nici nu mă crede.

    Acuma nu îl mai urăsc așa tare… la cât de rar ajung acolo, mi-e indiferent. Și așa în ultimii 2 ani, și 2-3 zile cât m-am dus, aproape nici n-am ieșit din casă. Pentru că am vârsta perfectă la care oamenii din orașul ăla să fie perfect interesați de starea mea civilă și intrauterină.
    Mama când vede mamele celorlalte colege de liceu, traversează repede pe celălalt trotuar.😆 S-a săturat de povești cu: „S-a măritat fata la sfârșitul liceului”+ce fel de nuntă au făcut+ce daruri s-au dat+etc.

  3. Petronela Brumă Says:

    Eu urăsc Iaşul doar în anumite momente- atunci când aş vrea să fiu undeva unde să nu cunosc pe nimeni şi nimeni să nu mă cunoască, undeva unde să fiu doar eu cu mine şi să mă plimb pe străzi fără ţintă şi rpivind chipurile străinilor acelora în timp ce încerc să ghicesc cam ce se ascunde în spatele chipului lor. Urăsc Iaşul atunci când mă-ntristez sau când mă satur de gustul rahatului de zi cu zi. În rest mi-e drag şi parcă nu m-aş putea rupe complet de el, căci până la urmă aici am cele mai multe amintiri şi pe oamenii dragi mie. Aici e masa din colţul cafenelei unde am stat prima dată alături de prima dragoste, aici îs parcurile şi cinematografele unde am petrecut atâtea ore cu prietenii mei, aici e restul meu de familie.

  4. Da, îl urăsc, pentru că e mic. Nu ai ce face în el, nu ai pe unde să te plimbi sau să faci activităţi interesante. Cum spunea mai sus şi DianaEmma, aceeaşi oameni, nu există cinematograf, piese de teatru prea puţine. Multi, prea mulţi manelişti şi piţipoance pentru un oraş atât de mic ca şi al meu. Nu există zi din vară în care să nu auzi cel puţin un om cu telefon sau o maşină cu manele la maxim. Şi când mergi pe stradă oamenii se uită atât de urât sau ciudat la tine încât te face să crezi că e ceva în neregulă cu tine…
    Există doar un singur loc care îmi place din oraşul ăsta, şi mă simt foarte bine acolo. Vara mai ales, mă duc pe jos până acolo, îmi ia cam 30-40 de minute…

  5. eu iubesc Clujul, de ce spui lucruri urate despre Cluj?
    atunci cand sunt plecata mai mult de 3 zile din cluj imi lipseste foarte mult, si cand intru in cluj trag aer in piept, imi umplu plamanii cu aer poluat
    dar iubesc Clujul!

    • Ah, nici n-am zis încă de poluare… pe mine pur şi simplu m-a obosit, din mai multe puncte de vedere. Poate pentru că încep să realizez că există 1 lume întreagă afară iar Clujul e mult prea mic pentru a mă limita la el…

      • nu stiu ce sa zic, pentru mine Clujul inseamna mult mai mult decat un oras poluat, strazi cu gropi, conserva verde plina de personaje de la papa rat
        e casa mea🙂

  6. wow.. 20 de ani. asta suna a muult!!!!

    Nu ai spus anume,exact, de ce urasti Clujul.🙂
    Cum de poti sa te gandesti la asta -ca urasti orasul in care locuiesti- pe o vreme superba ca asta?🙂
    Nu am mai auzit pana acum pe cineva care sa spuna ca uraste Clujul.🙂
    Da Bucurestiul iti place?

    Eu locuiesc in Galati. Pot spune ca imi place orasul in care traiesc. Mult timp m-am gandit ca n-am sa-l parasesc niciodata. Dar..intradevar la un moment dat devenise obositor. si nu-l mai suportam. mi se parea ca multe dintre strazile cunoscute erau impanzite de amintiri..in care nu calcasem prea fericita pe ele.

    Dar..da. Imi place o strada veche din Galati, plina de tei. Imi plac strazile alaturate de aceasta; casele…mai vechi..mai noi. in special cele cub. Si ma gandesc ca intr-o buna zi o sa am si eu una denasta.
    Galatiul imi place fiindca este un oras dinamic. Mereu se-ntampla cate ceva.

    • Lucrurile simţite sunt greu de explicat… pur şi simplu pe mine a ajuns să mă deprime. Practic e la distanţă de orice altceva în ţară, si mie îmi place să călătoresc des.

      A devenit monoton că aproape 25 de ani tot aici am fost, 1 an fiind în SUA, şi am ajuns să conştientizez că lumea e prea mare ca să mă limitez doar la colţul ăsta.

      Politic, Clujul e dacă nu cel mai, printre cele mai scumpe oraşe din ţară. Peste tot e mai ieftin, exceptând apartamentele din Bucureşti probabil. Drumurile sunt dezastruoase, pline de gropi, praf peste tot (extraordinar de mult praf, chiar).

      Bucureştiul îmi place… e enorm. Dar e aglomerat şi mult, mult prea diferit. Alt ritm, alte tradiţii, mai multă nepăsare civică…

      Cred că Braşovul îmi place dintre toate cel mai tare, deşi nu am fost decât rar pe acolo.

  7. Tu chiar esti din Cluj!
    ma faci sa ma simt paranoica…. Te-am confundat/Am crezut ca esti altcineva. O alta persoana. Aveti aceeasi varsta, aceeasi zodie, trasaturi fizice ..acelasi fel de-a scrie.Acelasi fel de-a gandi. ..Iti vine sa crezi (asta)? Nu.. presupun.Dar l-am inteles acum pe el cel putin…citindu-te pe tine. Parca sunteti aceeasi persoana.
    Daca te rog mult sa-mi dai un semn pe (e-)mail,o faci?🙂

  8. Nu-mi place absolut nimic la orasul meu natal, nici arhitectura, nici aglomeratia, nici mizeria, nici oamenii. Uneori il inteleg pe Dragos ca vrea sa scape din Bucuresti cat mai repede, dar eu nu m-as muta ca el in varf de munte, ci intr-un oras medieval, romantic, colorat, precum Bruges.🙂

  9. Eu am drumuri super in orasul natal, MULTE chiar fara gropi/damburi.. dar cum n-am masina.. raman cu alte aspecte ce ma fac sa doresc sa-mi schimb orasul sau chiar si tara😀

    Dar in mare parte, agree cu asta:
    “Ador să văd lucruri noi, iar aici… am văzut tot ce era de văzut.”

  10. “atunci când aş vrea să fiu undeva unde să nu cunosc pe nimeni şi nimeni să nu mă cunoască, undeva unde să fiu doar eu cu mine şi să mă plimb pe străzi fără ţintă şi rpivind chipurile străinilor acelora în timp ce încerc să ghicesc cam ce se ascunde în spatele chipului lor.”

    Agree si cu P.Bruma😀

  11. eeei , ai avut si tu o zi proasta ! Daca ai pleca din oras , peste ceva timp o sa ai un dor nebun sa-l revezi . Chiar si de gropi o sa-ti aduci aminte cu multa nostalgie .

  12. Traiesc si sunt de 7 ani in Cluj ,il iubesc ,in fiecare zi descopar lucruri interesante cat despre diversitatea vieti culturale nu are rost sa vorbesc si totusi care e faza cu gropile din cluj ,multe drumuri sunt impecabile in cartiere toate aleeile arata impecabil plini de parcuri ,iluminare ecologica ,parerea ta subiectiva bineinteles .nu e un articol de luat in serios

  13. Krisztian Says:

    Eu urăsc Timișoara, deja cred că mă voi alege cu o ușoară depresia la ce nemulțumit sunt de le😀

  14. nu esti sarit de pe fix si eu sunt din cluj si momentan cea mai mare dorinta a mea e sa plec din orasul asta mult prea laudat pentru ce este de fapt.e mic,tot de aceelesi persoane dai pe strada,centrul e unul mic si probabil cel mai urat centru de oras din romania,avem doar doua malluri care sunt de obicei aproape singurele locuri unde poti iesi cu prietenii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: