Cele 1000 de feţe ale individului

Discuţia despre dependenţa de calculator şi în special a luat amploare, şi am decis să intru mai adânc în subiect. Cât din ceea ce ni se prezintă în spatele unei postări reprezntă ecoul celui care a scris-o?

Am fost acuzat la rându-mi de multe, de la ipocrizie şi falsitate până la nesinceritate forţată. Well, cine mă cunoaşte cu adevărat ştie că la mine sinceritatea e tăioasă, rareori fac excepţie din a spune lucruri fără de care poate ar fi mai bine, dar încă mai îmi permit atât doza de egoism cât şi de idealism necesară pentru a spune adevărul atunci când consider că am ceva de spus.

Sunt câteva persoane pe care le-am cunoscut întâi pe net, şi abia după în viaţa de zi cu zi. Am avut inclusiv relaţii care au pornit pe net, şi au continuat pe viu. Mi-am făcut multe cunoştinţe şi chiar prieteni în mediul virtual, astfel că acum aş putea spune că ştiu oameni din cam toată ţara…

Aşa că am putut să observ, măcar la nivel redus, cum sunt unii pe viu, şi cum sunt în spatele monitorului.

Să începem cu avantajele : pe net poţi fi absolut ORICINE vrei, poţi îmbrăca orice haină, lua orice rol, mima orice personalitate, sau suplimenta orice defect vizibil. Asta duce imediat la dispariţia inhibiţiilor şi a temerilor personale de a interacţiona cu alţii. Eu îl văd ca un fel de alcool social, fix din acest motiv. Probabil că am o notă cinică iarăşi, dar un om care adoră cu adevărat să socializeze nu o face fără prezenţa efectivă a omului, fără să fie ‘cizelat, modelat sau idealizat’ virtual. Mie-mi place omul ăla care e împiedicat pe viu, dar îmi transmite mai multe aşa decât încercând să pară ceea ce nu este.

Dezavantajele… din experienţă, alienarea socială şi izolarea treptată de grupurile de care aparţii, de prietenii mai vechi, de skill-urile care odată poate te făceau un membru acolo, nu o absenţă. Ajungi să crezi că prietenii adevăraţi nu mai există, că oamenii sunt răi şi nesuferiţi în realitate, şi foarte uşor treci prin diverse cunoştinţe care dau semne de scârţâială. Dispare interesul real de a cunoaşte omul aşa cum e el, complet, şi se instalează suficienţa aparenţei virtuale. Ceea ce se vede e ceea ce se primeşte, şi nu se caută mai mult. Am avut o perioadă (câteva luni) în care am refuzat să interacţionez cu alţi oameni, decât la muncă, unde iarăşi eram izolat, în schimb petreceam ore bune pe mes, facebook, şi ce alte medii sociale virtuale mai ştiam pe atunci…

Până într-o zi când m-am trezit că lipseşte ceva. Lipsea prezenţa umană. Nişte ochi care să mă pătrundă când sunt trist pentru a şti ce să-mi spună, nu să-mi arunce un două puncte steluţă, ci să mă ia în braţe, să-mi spună că va fi bine, şi prin felul în care o face, să-mi arate că asta crede.

Să mai spun că sexul se poate face doar pe viu, orice altceva fiind un supliment de iluzie? (Anita, e bine acum?😀 )

Prefer de 1000 de ori să cunosc omul defect, cu toate neajunsurile lui, dar şi cu calităţile care mi se relevă, decât să văd doar partea bună, forţată din el. Să văd doar cireaşa de pe tort, iar tortul să fie… altceva decât ai crede. Refuz să-mi folosesc imaginaţia pentru a ‘completa’ omul, prefer să-l cunosc. Pentru că fără acea realitate, nu simt că trăiesc ca un om, ci ca o maşinărie.
Şi deşi oamenii în general mă obsesc, sunt meschini, egoişti şi deseori jalnici (cu mine în frunte), nu aş vrea să fie lumea altfel, nici să o trăiesc în precauţie şi ignoranţă. Mai bine să mă obosesc cunoscând omul decât să mă obosesc păcălindu-mă că ‘asta e tot’.

65 Responses to “Cele 1000 de feţe ale individului”

  1. E bine spus fețe.
    De multe ori faza cu Internetul se confundă cu aparențe false, dar trebuie avut mereu în vedere că arătăm în situații diferite, fețe diferite. De pildă cu cei apropiați suntem tăioși, iar cu colegii de muncă mai diplomați. Depinde de mediu, de persoane.

    Cred că ar trebui la un moment dat ca oamenii să nu se aștepte să cunoască oameni reali pe blog. Pe blog e ușor să exagerezi, să minți. Trebuie să iei articolele ca lectură și oamenii ca pe personaje.
    A… vrei să cunoști mai bine pe cineva, iei id-ul de mess, vorbiți, vă întâlniți în realitate, e altceva.

    Mediul virtual nu e unul în care ar trebui să vii cu iluzii. Până la urmă vorbești de niște oameni care în proporție de 90%, dacă nu îi comentezi, te uită în 3 secunde. Care te citesc doar ca să le întorci vizitele și să le faci statisticile.
    Așa că, oricâte defecte ar avea oameni în realitate, măcar te salută în proporție mai mare pe stradă după anumite evenimente.😆

    La faza cu poți fi oricine, eu chiar aș recomanda tuturor să își facă pentru o scurtă perioadă o altă personalitate și să se joace cu ea, să inventeze, dar să nu ducă ideea mult prea departe. E o metodă inedită de autocunoaștere. Pentru că în momentul ăla poți vizualiza niște nevoi, niște dorințe pe care altfel le-ai ignora.

  2. Cred ca e o mare greseala sa te incapatanezi sa-l cunosti pe celalalt, trebuie sa-l iei asa cum e, niciodata nu vei ajunge sa-i cunosti profunzimile, adevaratele ganduri, poti insa incerca sa te descoperi pe tine insuti…
    Ce vroiam sa spun ieri este faptul ca atat cat las sa se vada din mine, acea mica bucatica e exacta, netrucata, ma reprezinta in totalitate. Nu pretind a fi altcineva pe net. Dar nici nu ma intereseaza lumea virtuala decat strict pentru destindere si socializare. Pentru restul e lumea reala. Cu bune, cu rele… Cu alte cuvinte, nu o iau in serios, nu ma las inselata de aparente. Nu ma intereseaza interferenta celor doua planuri.
    Sunt si oameni care nu pot sa joace teatru, care nu au motive sa faca asta, care iubesc adevarul mai presus de orice in viata. Nu am nevoie sa port o masca pe net ca nu urmaresc sa insel pe nimeni. Nici macar pe mine insami.

    • Pentru mine nu e deloc greşeală, pe cei pe care am vrut sau vreau să-i cunosc, i-am cunoscut sau îi voi cunoaşte. Oricât de apropiaţi ar putea fi nişte străini din mediul virtual, nu vor putea fi niciodată prieteni adevăraţi sau altceva decât ceea ce vor să lase să se vadă într-un mediu bine controlat şi evaziv.

      Bineînţeles că nu sunt toţi aşa, dar din experienţa mea, mulţi ascund lucrurile care-i fac oameni (ca mine) şi nu exemple perfecte de ‘ceea ce vor să fie şi nu pot pe viu’.

      Am şi spus, mă tem să nu ajung atât de ‘drogat’ de lumea asta virtuală, care pare perfectă şi dă avânt oricărei dorinţe de a schimba ceva la sine, pentru că adevărata luptă se dă unde contextul e complet. Accept virtualul ca o evadare temporară, dar nu-i acord mai mult merit de atât. Viaţa e prea scurtă ca s-o trăieşti după un monitor, oricât de plăcută ar părea…

  3. Imi place cum ai pus problema. Intr-adevar, e o mare diferenta intre persoana din fata calculatorului, cea cu care vorbim pe mess, pe facebook, etc. si cea cu care ajungi (probabil) sa stai fata in fata…vorbesc din experienta. Daca insa trecerea asta poate fi considerata ca o bila alba sau neagra, depinde doar de asteptarile pe care le avem de la persoana respectiva…si aici ajungem sa fim neplacut surprinsi, pentru ca de cele mai multe ori ne formam o imagine despre “celalalt” si ajungem s-o exageram, astfel incat sa fie in concordanta cu ce am vrea noi.

    Da, am avut atat relatii care au pornit de pe net cat si simple cunostinte. Insa pot spune ca sunt foarte putini cei cu care inca mai pastrez legatura si sunt si mai putini cei care mi-au devenit prieteni.

    Artificiality, daca imi dai voie, sunt curioasa: cati dintre voi ati purtat o discutie fata in fata cu persoane cunoscute in lumea virtuala? cati dintre voi mai pastrati legatura cu ele?

    p.s. : ca sa-ti raspund la intrebare, n-o sa stii niciodata daca ceea ce citesti intr-o postare e adevarat sau nu pana nu cunosti persoana respectiva.😛

  4. Păi, actualmente am prieteni cunoscuţi pe net acum 8 ani, cu care păstrez legătura, deci pot spune că sunt destui.

    Şi am cunoştinţe, tot aşa, cunoscute pe net, fie pe Fb, pe Hi5, pe forumuri etc. Nu fac excepţie de locul unde a ‘început” totul, mă interesează cum continuă doar.

  5. dar dintre ei, cu cei cu care te-ai intalnit, mai vorbesti ? sau inca n-ai ajuns la intalniri ?

    te intreb pentru ca sunt curioasa daca dupa ce v-ati vazut, ati continuat discutia in acelasi ton

    • Cu unii da, cu alţii nu. Depinde, cum s-a zis mai sus, şi de aşteptări şi de imaginea deja formată. Eu am o singură pretenţie de la cei cu care interacţionez pe viu. Să nu fie ipocriţi. Atâta tot.

      În rest, am spus-o, e prea obositor să joci roluri când în realitate eşti altcineva. Cine te place, o face aşa cum eşti, cine nu, well, există suficienţi oameni pentru oricine.

  6. Aneta Dygon Says:

    @ Kante,

    iti raspund si eu. (ma bag ca musca in lapte, dar asta e ultima seara a postarilor)
    Personal nu am avut frenezia sa-mi creeez cunostinte online, pur si simplu NU m-a atras.
    De fapt cred ca sunt atrasa mai degraba de expresia unui om decat cuvinte, poate fi si acesta motivul. Imi este necesara apropiera fata catre fata. Tocmai din acest motiv, NU am cunoscut pe nimeni NOU in virtual, majoritatea i-am cunoscut intai in REAL LIFE si apoi mai conversam cateodata in virtual.(chestii simple de conversatie, nimic ma mult) Cu majoritatea m-am inteles bine si in virtual, cu exceptia unuia pe care daca atat de drag imi era in REAL LIFE, in virtual imi venea SA-l UCID 😆 si de fapt si unica persoana cu care am si incetat sa mai corespondez online ptr ca ajung la nevroze.😆

    Parerea mea este ca Online-ul nu va castiga niciodata in fata REAL LIFE… Poate doar daca omul ramane fara creier, la propriu, si omul nu mai are cum sa-si doreasca relatii reale, de substanta. Astfel optiunea ONLINE ramane necesara numai carora le lipseste ceva esential. Oare ce ?)

    • Aneta Dygon Says:

      @ Plus ca mai am “o teorie”, indiferent de ce rol jucam Online, Detinatori bloguri, materiale, comunicari, fiecare isi poarta responsabilitatea, nimeni nu este scutit de responsabilitate ptr “mai multe roluri” doar ptr ca IN VIRTUAL “isi permite orice”. E o terorie pe care o sustin si cred ca fiecare e responsabil ptr ceea ce face atat in real life, cat si in virtual si nu e cazul sa intru in exemple de preacurvasareli online si tot felul de manipulari si inchipuiri, chiar cineva la un momeb=nt dat pe un blog scria ca “Online-ul si pastrarea Himenului”.

  7. faina postarea🙂
    cred ca si in realitate un om poate juca mai multe roluri, tine de noi , de fiecare, cat de introvertiti sau extrovertiti suntem, ce personalitate avem )(exista si vorba ” nu reusesti sa-l cunosti o viata pe cel de langa tine”)
    cine e sincer cu el e sincer si cu ceilalti, cum e in real e si in virtual
    evident ca e optiunea fiecaruia cat vrea sa expuna din viata lui, si ce isi doreste de la virtual
    am intalnit oameni minunati si in virtual care erau la fel si in real🙂
    totusi daca e sa optez pt ceva atunci optez pt real, pt ca in real iti poti folosi toate simturile de care dispui😉

  8. @ Aneta Dygon

    feel free to express yourself:P
    la mine a fost exact invers. intai i-am cunoscut in lumea virtuala si abia apoi in real life. bine, ma refer aici strict la cateva exemple…ca in mod normal prefer si eu contactul uman :P…

    eu vorbesc aici de persoanele cu care ai interactionat mai mult decat un comment sau o discutie trecatoare…pentru mine, astea nu inseamna cunostinte…:)

  9. @ Lilly
    “am intalnit oameni minunati si in virtual care erau la fel si in real
    totusi daca e sa optez pt ceva atunci optez pt real, pt ca in real iti poti folosi toate simturile de care dispui ” – perfect de acord cu tine:)

    @artificiality
    am impresia ca discutia asta o sa fie mai ceva ca precedenta:))

  10. Aneta Dygon Says:

    @ da, normal ca nici eu nu ma refeream la acele cunostine de interactiune 1-2 ori la nivel conversational. Dar eu nu le-am avut nici macar nici pe acelea, NU ma interesa si nici nu aveam timp si nici curiozitati. Eu ii stiam din Real life si ne cautam direct, asta tot.
    Ulterior am descoperit mai in adnac ce este Virtualul si iti spun drept, Nu imi place ce am vazut, in Virtual sunt doar cateva oaze de liniste, in rest BABILON, pe care eu il evit cu gratie si pe cei care il promoveaza. Cam asta e experienta me virtuala.

    • Felul în care pui accentul pe tine şi pe formele tale categorice de a te exprima sunt o notă destul de intensă a unor porniri mai vechi. Pe ce, doar tu ştii, de altfel, la fiecare subiect ai făcut valuri cu intensitatea formulărilor. Dar pe de altă parte mă simt nevoit să-ţi repet că experienţa ta îţi aparţine şi DOAR ŢIE îţi este validă. Dacă eu am cunoscut oameni atât virtual, cât şi pe viu, şi am putut continua cu ei relaţii normale, amicale, amoroase etc , cine eşti TU să spui că e un BABYLON? o fi pentru tine, dar lumea ta e mică în comparaţie cu lumea mea…

      Să vedem, înţelegi oare metafora asta?🙂

      • Aneta Dygon Says:

        Nu incerc sa inteleg metafora ta, ci doar precizez un lucru, aveam repere diferite. Eu sunt atrasa de expresii ale omului, de real, cuvantul ptr mine are un rol secundar, iar in fata unui chip de om, cuvintele se topesc in tacere.

    • Apropo de cuvinte, se presupune ca in procesul de transmitere al unui mesaj, acestea reprezinta doar 30%, restul tinand in mod exclusiv de body language.
      In acest caz ma intreb in ce masura mesajul transmis prin intermediul virtualului este receptat integral si in ce masura este inteles gresit?
      Experienta personala ma face sa cred ca de cele mai multe ori este inteles gresit si ca in loc sa faciliteze legaturile dintre oameni, virtualul le viciaza si le deterioreaza, dar de cele mai multe ori comoditatea primeaza (din pacate).

      • Ştii cum se zice, omul aude ce vrea să audă🙂

      • Aneta Dygon Says:

        @ cand esti in virtual nu se mai pune chestia cu body language, ptr ca nu e in fata ta ca sa diminueze valaorea cuvantul, pe cand in virtual ai textul in fata si naratorul atat (si cateva emoticoane), naratorul transmite prin puterea de expresie a cuvantului care “ataca”, perceptia si imaginatia, cititorul are la dispozitie perceptia si abilitatea, daca nu ai discernamant in virtual esti ars.
        Dar fiecare dintre parti isi are responsabilitatea de raspundere, unul pt ceea ce vfrea sa transmita si CUM transmite, celalalt abilitatea de a discerne, iar daca nu esti ars scurt pe doi.

      • Aneta Dygon Says:

        @ in virtual nu se pune chestia cu 30% cuvinte, restul body language, exclus, nu stiu de ai aud ca exemplu ca nu se potriveste. In virtual esti concentrat in mare parte pe cuvant, pe de o parte ai – naratorul, textul si eventual cateva emoticoane, celalalt parte, cititorul, perceptia si abilitatea cititorului, atat, fara niciun body language. Si aci depinde de narator si ce vrea sa transmita si de expresia cuvantului.
        Dar sa fim intelesi, ambele partii isi poarta responsabilitatea, atat naratorul si cum foloseste toate mijloacele scrierii ptr a transmite un mesaj sau a induce stari etc, cat si de abilitatea cititorului in descifrare, cine nu are puterea de discernere in virtual e ars la propriu, isi arde creierul. Dar, repet, amebele partii, atat naratorul cat si cititorul isi au fiecare partea de responsabilitate, asta e opinia mea.

  11. Aneta Dygon Says:

    Iata o marturisere a cuiva (si culmea aceeasi persoana peste ani, a cazut in aceasta capcana de care se temea, adica a reusit sa intre in delirul, pe care ar fi vrut sa-l ocoleasca). Iata, marturisirea:

    “actiune-reactiune – septembrie 2007

    Sunt veche in Internet, dar in lumea blogurilor am o tinerete de ne(?)invidiat! De cand am inceput si eu sa scriu “posturi” am fost atrasa ca de curenti turbionari in aceasta asa-numita blogosfera . Din link in link mi-am prins neuronii in lumea asta lipicioasa. La inceput mi s-a parut colorata si atractiva; m-a ademenit ca pe un copil jucariile. Dar aprofundand si dilatandu-mi pupilele interioare, la un moment dat am avut senzatia de galben-schizoid.

    De foarte multe ori m-am ingrozit de tupeu, de limbaj, de penibil, de pretentii… Cuvinte triviale (nu mai sunt de mult o candida si o sfioasa), obsesii bolnavicioase, o cantitate ingrijoratoare de prostie. Lumea asta virtuala o fi ea oglinda lumii reale de care ne izbim zi de zi, dar e o oglinda cu o dimensiune in plus in care se vad si… nevazutele. Astea m-au cam speriat.

    Daca nu stii sa te opresti si mai ales daca nu stii sa discerni, poti fi atras intr-un delir periculos, zic eu. Am adulmecat lumea aceasta noua si la moda, mi-am intins tentaculele cat am putut de rasfirat. Acum mi le retrag la loc si-mi pun filtrele in functiune. Sunt si locuri minunate pe care le poti vizita, oameni care iti mai pot da cate o gura de oxigen, cu care poti sa te bucuri sau sa te intristezi, de la care chiar poti invata cate ceva folositor. Imi mentin preferintele pentru estetic si bun simt, nu-mi ruinez optimismul si sper sa nu cad in penibil.”

  12. Şi succesul / insuccesul unui oarecare îmi garantează mie… ce? doar faptul că mediul atacat nu a fost pentru insul respectiv. Învaţă să vezi outside of the box, că potenţial ai.

  13. Ah, şi omul are expresie doar pe viu? ei na😀

    Dacă tu te limitezi, eu de ce ţi-aş acord plan deschis? contextul e benefic şi propice, însă călătorul nu cunoaşte drumul, sau îi refuză treptele.

    • Aneta Dygon Says:

      Mai, daca tie iti este bine in virtual, stai acolo! Bon, cu ce ne-am incurca? Nu vad care-i problema.
      Eu prefer REAL, repet ptr mine expresia unui om este foarte importanta, este primul “indicator” si imi arata daca pot sa ma indragostesc sau nu.
      Conversatia la telefon imi place, dar sa NU vad si persoana in acelasi timp, sa-i aud DOAR vocea, adica sa ma concentrez pe “expresia”, inflexiunile vocii. Imi plac expresiile. Asta e structura mea si in felul acesta vibrez eu.
      Plus ca eu ador apropierile dintre oameni, repet, astea imi plac mie, tu esti un om al cuvintelor probabil, eu sunt al expresiei.

      • Aoleu, tu aia ai înţeles? că prefer virtualul?

        Nicidecum. Dimpotrivă, am susţinut des că virtualul completează, eliberează, suplimentează, dar nu primează.

  14. Aneta Dygon Says:

    @ nu, nu asta am inteles ca preferi exclusiv virtualul. fii pe pace.

    Eu ti-am raspuns exact la asta “Ah, şi omul are expresie doar pe viu? ei na”
    Si ti-am scris mai sus ce inseamna expresia ptr mine.

    Virtualul da suplimenteaza, dar depinde ce, in fine, adica ptr felul meu de a fi pot sa stau linistita si fara, nu simt ca ma suplimenteaza, eu inainte de septembrie anul trecut nu aveam timp sa stau in virtual, o serie de imprejurari m-au determinat sa explorez un pic si m-am ingrozit ce am putut sa gasesc, am avut un soc realmente, nu glumesc, relatari de cazuri patologice de psihiatrie, dar am gasit si lucruri frumoase, dar putine.

    • Înseamnă că n-ai căutat unde trebuie sau n-ai ştiut filtra🙂

      • Aneta Dygon Says:

        Socul nu ar fi fost asa mare si nu m-ar fi afectat, daca NU stiam cine este in spatele relatarilor, dar Socul s-a datorat faptului ca stiam cine este in spate si ca tot ce scrie trece prin filtrul mintii acelui om, m-am ingrozit, era prea mult pentru mine. Mi-am revenit cu greu.

      • Aneta Dygon Says:

        @ de asta sustin teoria ca virtualul si posibilitatea anonimatului NU scuteste pe nimeni de raspunderea celui care scrie si cum il impacteaza pe celalalt. Purta responsabilitati in orice mediu ne-am afla.

      • Aneta Dygon Says:

        Sunt bagata la spam? Am trimis un comment anterior?

  15. Nu-l scuteşte, dar nici nu-l incriminează, precum sugerezi tu.

    În plus, tu ridici o dramă personală la rang de statistică. La fel aş putea să-ţi spun că excepţia ta întăreşte regulile descrise de mine.

    Adevărul e dincolo de amândoi însă. Poţi îmbrăţişa libertea cu adevărat?

    • Aneta Dygon Says:

      Nu as fi vrut sa ridic drama mea la nivel de statistica, ci asa cum eu am fost ravasita, poate si altii la fel s-au simtit citind acele lucruri, pe care nici in visele mele cele mai urate nu mi le-as fi inchipuit.

      Despre Adevar eu am intrebat si mi s-a raspuns.

      Nu stiu tu daca l-ai cautat.

    • Aneta Dygon Says:

      As vrea sa extrag, daca imi permiti, doar ideea unui fost mare filosof (pe care il admir ptr intelepciune), ulterior convertit la ortodoxie ajuns invatator si sfant si numele lui e universal cunoscut, Sf Vasile cel Mare (cred ca il stii, in caz ca te pasionaza filosofia). Noi l-am invatat la lectiile de logica de la Facultate (SNSPA) si la primele lectii de filosofie am avut un referat, tot in facultate..
      Si ideea era cam asa (la un capitoldespre smerenie): “Când eu nu am grija, ca om, şi provoc ispita fratelui meu, surorii mele, prin neatentie, atunci eu port vinovatia în spate. Lucru ce trece neobservat. De cate ori, daca ne cercetam constiinta, vom vedea că in viata noastra lumeasca, poate chiar şi acum, nu suntem atenti? Prin urmare producem sminteala. Si pe acestea Nu vrem sa le cunoastem”

      PS Imi place mult Ca filosof, ascet, integritate, verticalitate, intelepciune dincolo de ratiunea umana, Sf Vasile cel Mare. Si are o destainuire care mie mi-a placut foarte mult (intr-adevar FILOSOF sincer si autentic si bun crestin), a zis asa:“Nici femeie NU am cunoscut, dar nici feciorelnic NU sunt“. Nu a fost si nici NU era casatorit si traia in asceza si totusi a afirmat acest lucru. de ce? ptr ca s-a referit la GANDIRE si SIMTIRE, care sunt foarte usor afectate, modificate, fie de gand sau de relatari exterioare, care desi trec, dar foarte usor pot lasa urme, pete si chiar murdarii si daca omul nu este atent isi strica haina, podoaba care este ratiunea, devine indiferenta, nu mai sesizeaza nuante, iar spectrul de autocunoastere si analiza se ingusteaza pe zi ce trece din cauza neatentiei noastre cu noi si cu altii.

      In fine, am adus in exemplu un pic un caz mai profund, dar am profitat de ocaze, ca se pare ca iti place Filosofia, logica (chiar scriai la un post anterior acest lucru), desi eu prefer intelepciunea si nu oricare, ci cea precum a reusit s-o aiba si acest filosof autentic Sf Vasile cel Mare.

      Multumesc mult ptr dialog si chiar daca nu am ajuns aparent la un consens, candva, fiecare va avea timpul lui de filosofare existentiala.

      Zile senine tuturor !🙂

      • Îmi place exemplul, dar ştii şi tu că fiecare om rezonează cu ceea ce îi pare mai apropiat. Contextul, educaţia, experienţa de viaţă, totul conturează un filtru care indică spre persoane similare, cu reuşite în domeniile căutate, figuri inspiraţionale, şi ancore psihice.

        Nu e nici bine, nici rău. E uman. Dar fiind ceva individual, ar trebui să îţi dai seama că şi el a avut diferite motive pentru care a ajuns unde a ajuns. Omul, în esenţa lui, e nimic fără context.

      • Aneta Dygon Says:

        # exemplul nu e intamplator, iar contextul il ai, chiar dat de tine mai sus, cand afirmai ca niste relatari nu-l incrimineaza, dar nici nu-l absolva pe cel care emite, in fine, ce tura-vura, eu zic ca omul are o anumita istetime cu care e inzestrat, doar sa NU vrea si sa nu vada. Cam asta, depinde de sinceritatea omului, cat de dispus e cu sine sa dea ca sa primeasca (autocunoastere). In fine, hai ca o dam in nunate si deja devin lucruri intime si personale fiecarui OM, care isi merita intimitatea si alegerea.

  16. Aneta Dygon Says:

    @ eu inchei acum, ptr ca imi este somn si inchei si discutia, se mai intmpla ca oamenii sa nu fie compatibili sau sa aiba medii compatibile, dar exista suficienti oameni ptr oricine. Si dintr-o data discutia noastra s-a simplificat. Noapte buna !

  17. Fix acum vroiam să spun că e târziu şi dacă nu dorm destul, sunt zombie la muncă. Varietatea face loc pentru toţi, open şi close-minded.

    Noapte bună🙂

    • Aneta Dygon Says:

      De ce sunt closed mind,?ptr ca nu sunt open?🙂 Ma faci sa zambesc.
      Titulatura de “open mind” nu ti-am dat-o eu, eu doar am preluat-o.

      Iar eu nu ma vad nici open, nici close, ci doar eu. Si tocmai de aceea am si simplificat fara mentiuni si m-am rezumat la a spune faptul ca exista oameni suficienti ptr oricine.

      • Tu te vezi tu, desigur, dar asta nu schimbă ceea ce eşti. Şi ai închis pe alocuri multe idei, de acolo şi observaţia mea.

        Puţină flexibilitate n-a dăunat🙂

      • Aneta Dygon Says:

        @ nu am inteles ce ai vrut sa scrii dar in fine, nu era asa important ultimul comentariu, cat cel de azi, scris un pic mai sus (March 30, 2011 at 10:14 ).

  18. Nu mai contează, am deviat grav de la subiectul iniţial. Omul are 1000 de feţe, una fiind în spatele monitorului, iar adesea alta fiind în realitate.
    Era pur constatativ.

    • Aneta Dygon Says:

      @ of, da, dar chiar daca una este in spatele monitorului si alta in realitate, nu-l absolva de responsabilitate nici in real, nici in virtual, pe asta bateam saua ca sa inteleaga iapa sau cum era proverbul😆

  19. Aneta Dygon Says:

    @ da, mai bine sa nu “abuzam” subiectul in cauza….cat despre restul, responsabilitate/neresponsabilitate TU zici !

    • Urmează să scriu şi despre asta, probabil mai târziu azi😀

      Îmi place o ordine a lucrurilor, ghiveciurile nu. Şi am cam ajuns în punctul acela…

  20. Nu, dar wordpress te pune automat pe ‘hold’ dacă postezi prea repede, cred. Nu ai niciun comentariu în spam.

    • Aneta Dygon Says:

      Intrase in spam, apoi l-am rescris, dar l-am revazut publicat si pe cel anterior. Da, e ok, ca o sa faci un post separat despre responsabilitatea/neresponsabilitatea scrierii in virtual si perceptie. Eu deja am exprimat opinia mea si in acest post nu are rost sa ma mai intind, mi-am spus punctul de vedere, asadar nu o sa ai particip cu alte comentarii suplimentare, o sa ma rezum doar sa citesc postul si atat.

      • Aneta Dygon Says:

        Atat pot sa mai zic, ca am ramas dezgustata de cele 1000 de fete din virtual, pe care le-am descoperit incet, incet, de comentatori care erau de acord cu tine, ca apoi dupa o perioada de timp sa-si arate cele alte 1000 de fete, efectiv demontandu-te, ceea ce e de nevindecat ca acesti oameni cred ca detin adevarul absolut, imprastiindu-l peste tot in virtual, fara a avea probleme de constiinta pentru cititori. Citez din caracterizarea unei domnisoare (prietena buna cu bloggerul, deci poate fi subiectiva parerea, nu stiu cat de echidistanta ar putea fi) si scria asa despre un blogger “(..) uneori umoru’ lui e vulgar, ieftin, dar NU-i pasa despre parerile altora (..)”
        “(..) glumeste si se amuza, pur si simplu, constient si lucid ca afirmatiile lui “super-importante” nu vor schimba virtualu’. Daca “abuza” de ironie, cinism, critica (uneori dura!), misto adesea inspirat e ca sa provoace, sa dialogheze si-n final tot ca sa se-amuze”
        Aceasta caracterizare mi se pare al unui om imaturizat, asta imi inspira, nicidecum al unui om constient si responsabil.

        Asta este realitatea virtualului, care mie mi-a lasat un gust amar.

  21. Şi unde ai citit tu asta?

    • Aneta Dygon Says:

      nu intentionez sa dau sursa unde exista in spatiul virtual, nu vreau sa fac publicitatea exemplelor care merita ocolite cu gratie, celor care se auto-descriu atat de bine in postura unor dudui “trecuta de-a patra tinerete si desi aduce mai mult cu o sun dried tomatoe, pe care n-ai fi banuit-o de vreun tratament facial hormonal”. Acestea sunt personajele care umplu virtualul de “intelepciune hermeneutica”.

      • Întrebam pentru că ai afirmat că am fost ‘demontat’, şi eram curios unde. Dar de fapt generalizai iar…

      • Aneta Dygon Says:

        aceea era relatarea unei situatii din virtual, cand intalnesti comentatori care sunt de acord cu tine (ma refeream la mine), ca apoi aceeasi comentatori cu 1000 de fete sa te demonteze (si ma refeream la mine sau alti oameni care si-au exprimat o parere in virtual)

        nu era generalizare, sunt situatii concrete in virtual, iar pe mine aceste situatii ma dezgusta, efectiv oameni cu 1000 de fete in virtual, care unii dintre ei combat ipocrizia si ei insisi ani in sir folosesc ipocrizia ca paravan exterior.

  22. Cât timp sunt doar idei în aer, nelegate de mine, nu pricep de ce ai afirmat că am comentatori care mă demontează🙂 Doar tu poţi şti ce încerci să demonstrezi…

    Normal că sunt şi scursuri, despre asta era vorba în subiect, că mulţi au 1000 de feţe, în funcţie de contextul care le convine.

    Om 100% sincer nu există.

  23. Aneta Dygon Says:

    @ cred nu ai citit bine, am descris o situatie unde eu am fost demontata sau alti oameni de bine in virtual, au fost demontati chiar si dupa doua luni, cand in prealabil de fap ii sustinuse cu ale lor comentarii.

    Daca te faci ca nu intelegi cand eu am descris clar, e problema ta.

    Exista nu scursuri, oameni inconstienti si imaturi, pai da isi aloca cele 1000 de fete fuduliei de care dau dovada “cum sounea chiar acea persoana se descria singur”, datorita fuduliei lui isi aloca rolul celor 1000 de fete pentru a raspandi in virtual “adevarurile” lui pretioase, dar fara sa-si asume nici o responsabilitate.

    Exista oameni constienti si oameni inconstienti, eu nu vorbesc de sinceritate 100%. De ce te simti cu musca pe caciula si incerci sa nu fii echidistant?

    • Aneta Dygon Says:

      am rectificat, de fapt asa suna corect

      De ce? te simti cu musca pe caciula ca sa nu poti fi echidistat?

      • “de comentatori care erau de acord cu tine, ca apoi dupa o perioada de timp sa-si arate cele alte 1000 de fete, efectiv demontandu-te” – o astfel de afirmaţie ori e una pe ton personal, ori una hiper-generalizată. Dacă am cerut citatul, nu ai vrut să-l dai. Deci rămân la rang de poveşti cât timp nu susţii concret punctul acela de vedere.

        Eu am repetat-o prin tot blogul, nu-mi plac ipocriţii, încerc să nu fiu unul şi cu asta-mi atrag şi ‘susţinători’. Sunt perfect echidistant, dar nu-mi plac ideile lăsate în aer. Nu facem filozofie aici până la urmă, nu pe subiectul acesta, cel puţin.

        Repet, nu există sinceritate 100%. Everybody lies.

  24. Aneta Dygon Says:

    @ Mai, este ultimul comentariu pe care il mai postez si iti explic si motivul, faci artificii de logica si inca nu pastrezi echidistanta, imi dai impresia unuia care se simte cu musca pe caciula.

    Tu imi servesti o logica FALSA dat contextului meu relatat anterior “nu există sinceritate 100%. Everybody lies”, eu nu am scris despre minciunele si ca omul e perfect sincer, perfectiune nu exista, dar una este inconstienta si perseverenata in ipocrizie si in jucatul de-a 1000 de fete si alta sunt imperfectiunile naturii umane si ispitirea omul de a minti cand si cand. Sunt aspecte total diferite, eu ma refeream cu precadere la aspectul inconstientei si perseverenta unor oameni care se intrec in virtual, fara sa-si asume responsabilitati, se intrec in ipocrizie, minciuna, demontari, cand anterior ti-au fost “frati” (adica te tradeaza), manipulare si persevereaza in aceasta. Daca i inteles bine, daca nu vrei sa intelegi, iarasi bine, atata timp cat nu privesti echidistat si o dai invartita, dialogul nu-si mai are rostul intre noi doi in continuare.

    • Eu am impresia că tu nu ai citit postul meu iniţial, de la care a pornit totul. Dispreţuiesc multitudinea de feţe, dar pe de altă parte o înţeleg, şi înţeleg nevoia de a nu prezenta totul în forma lor cea mai deschisă.

  25. Aneta Dygon Says:

    Am citit postul. Eu multitudinea de fete NU o inteleg atata timp cat anumiti oameni nu realizeaza ca NU detin adevarurile absolute, demne sa influenteze fie mediul virtual, fie mediul real. Si aceasta o fac cu o non salanta si fara raspundere, fara responsabilitate, ceea ce mi se pare o atitudine inconstienta si imatura.
    Cat priveste ipocrizia, de ajuns sa priveasca cineva in istorie sau prezent (in exemplele de viata) sa observe ca ipocrizia a fost combatuta de ipocriti, tradarea a fost combatuta de tradatori.

    Continuarea dialogului dintre noi o vad din ce mai inutila datorita lipsei tale de echidistanta.

    • Zău dacă te mai înţeleg😀

      Nu ştiu exact ce presupui tu prin echidistanţă, n-am dat nici exemple, nici nu mi-am proiectat ‘soluţiile’ la problemele expuse, am relatat experienţa mea, şi faptul că nu mă implic în jocurile respective. Mai mult, nu mă afectează cei care cred că au răspuns la orice, nu rezonez cu oamenii care încearcă să se impună aiurea şi nici măcar nu încerc să schimb pe alţii. Ori îi accept cum sunt în viaţa mea, ori nu au ce căuta acolo.

      Tot textul era o sumarizare a unor lucruri care se întâmplă, un fel de deschidere a ochilor asupra aparenţelor înşelătoare şi a felului în care eu le văd. Nimic mai mult.

      • Aneta Dygon Says:

        Eu am dat un exemplu real de 1000 de fete din spatiul virtual, atat tot, pe urma tu ai fost cel care mi-ai cerut sursa, pe urma ai dat-o sinceritatii de 100% care nu se potriveau cu exemplul meu, cand eu de fapt am relatat un exemplu din virtual concret de perseverenta in ipocrizie si lipsa de responsabilitate pentru cuvinte si atitudini, specifice oamenilor imaturi. E cat se pare de clar, nu m-am impus aiurea cum zici tu, ci am replicat la ceea ce incercai sa-mi aduci ca argument nepotrivit ptr ceea ce relatasem. Asta a fost tot. repet, intelegi bine, nu intelegi, iar bine

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: