Soluţie pentru dezastru – paranoia

N-am fi oameni dacă ocazional n-am fi asaltaţi de gânduri negre şi pline de ascunzişuri. N-am fi motivaţi să luăm lucrurile cum sunt dacă înainte nu am avea dea face cu scenarii improbabile, dar posibile. N-am învăţa că realitatea e cum e, dacă nu ne-am îneca în confortul iluziei înainte.

Însă prea multă paranoia duce la dezastre. Pe pielea mea, sau din experienţa altora, cu cât încerci mai puternic să controlezi rezultatele, cu atât devii mai fragil în faţa schimbării lor. Reneg paranoia, deşi nu mă pot scăpa definitiv de ea, şi am reuşit s-o identific destul de repede. Câţi nu suferă de această stare patologică, cel puţin ocazional?

Iubitul nu te sună 2 zile, scenariile SF încep să curgă. E cu alta, sau a păţit ceva, sau nu mai vrea să te audă, lucruri de genul.

Profesorul nu mai vine cu lucrările corectate, poate nu ai scris destul, poate l-ai picat.

Un gest minuscul poate da totul peste cap şi da naştere la o stare de haos mental complet.

Problema nu ar fi cu existenţa acestei stări, ci mai degrabă cu repetabilitatea ei. Unii trăiesc într-o stare continua de persecuţie, în care văd în orice un potenţial risc sau inamic. Cum nu am treabă cu vindecatul lor, m-am mulţumit cu observaţiile. Am cunoştinţe care mereu se agită din absolut nimic, şi crează nişte realităţi aproape absurde, deşi nu chiar imposibile. Pe de o parte, asta e normalitatea lor, pe de alta, normalitatea e ceea ce acceptăm să ne caracterizeze.

Sunt sigur că aveţi toţi exemple în viaţă de situaţii când deşi probabil se aplică Occam’s Razor, preferăm să vedem ce e mai grav… deh, flerul pentru dramatic.

Din ce am văzut până acum, dacă un lucru trebuie să se întâmple, se va întâmpla. Nu spun că paranoia nu-şi are rostul, dar la ce rost să te consumi cu lucruri care nu depind de tine? e consum inutil de energie, în cele din urmă. Şi de-a dracului, uneori îmi place s-o consum, îmi aduce aminte că trăiesc😀

11 Responses to “Soluţie pentru dezastru – paranoia”

  1. Si eu sunt putin paranoia uneori, atunci cand mama nu imi raspunde la telefon. Este genul ala de persoana care umbla cu telefonul in mana si desigur ca incep sa desfasor o gramada de scenarii, care desigur ca nu au un final tocmai fericit.
    Insa sunt moderata. Vorba ta, paranoia nu duce la altceva decat la inrautatirea lucrurilor si parca e mai bine sa fii moderat in paranoia ta :)!

  2. sta in firea noastra sa fie asa, faptul ca empatizam cu diferite persoane sau situatii creeaza paranoia.
    sincer mai bine sa te ingrijorezi si sa fie totul ok decat sa fi pasiv si sa afli apoi ca nu-i roz situatia.
    pe de alta parte depinde foarte mult si de personalitatea noastra, sunt oamenii pe care abia tsunami-ul ii misca putin si sunt oameni care fac o tragedie doar cand le iese un cos

  3. Uneori suspiciunile si neincrederea se dovedesc a fi intemeiate, chiar daca partenerul te acuza de paranoia, bunul simt, intuitia, instincul iti spun ca ceva nu e in regula. Timpul ne dovedeste daca temerile noastre au avut un fundament real sau nu.
    Si cel mai bun exemplu este cel al americanilor, care au vazut in atentatul de la WTC, mana propriilor concetateni.

  4. Sigur, dar linia dintre precauţie şi paranoia dispare uşor dacă nu se pune frână la timp. Şi de acolo încep dezastrele…

    Americanii sunt o naţie paranoică dintotdeauna, pentru că sunt educaţi să creadă că sunt în cea mai tare ţară, şi că toţi îi invidiază, deci sunt inamici.

  5. Drama umană . . . din lipsă de ocupaţie şi din plăcerea morbidă a omului de a se juca singur singurel cu proprii nervi pentru , într-un final, să aibă a da vina pe o cu totul altă persoană, total străină de sursa lui de ” frământare-aiurea-de-minte “

  6. Cred ca totul se rezuma la Credinta. Desi eu ani buni am fost atee, am ajuns intr-un final sa cred ca nimic nu e intamplator, ca UNDEVA DE-ACOLO, cineva ne trimite semne, iar noua nu ne ramane altceva decat sa le vedem, sa ne pastram ochii deschisi in permanenta (sau sa-i deschidem, dupa caz). E cam greu, recunosc, dar e singura cale. important este sa nu-i inchizi. Sa nu-ti pierzi speranta. Desi s-ar putea sa treci prin nenumarate incercari, deiluzii,esecuri… Vin la pachet.De cele mai multe ori.
    “În fiecare zi se întâmplă minuni” spune o vorba. O alta.. spune ca atunci “Cand iti dorsti ceva cu-adevarat, tot Universul conspira pentru indeplinirea visului tau.” Cu conditia esentiala, sa nu te culci pe o ureche ! Este posibil sa fi deviat de la subiect… Scuze,Artificiality!
    Paranoici cred ca ii vad in special pe sceptici. Si am muulte astfel de exemplare in jurul meu. ..Si aleg sa nu faca NIMIC.de teama ca or s-o dea in bara. Isi creeaza (imagineaza) tot felul de scenarii negativiste ..care sa ii motiveze sa nu intre in joc. Eu nu zic ca nu mi-e teama de lupta (defapt de rezultatele ei) dar stiu ca nici daca aleg sa nu fac nimic sansele de reusita nu vor fi prea mari.

    • Frumos spus. Doar că acea Credinţă are mai multe forme, şi nu trebuie să pornească de la cineva anume, un zeu suprem de exemplu, pur şi simplu noi ca oameni nu am ajuns la nivelul de înţelegere al Universului încât să vedem dincolo de random-ness.

  7. Astazi am vizionat un film documentar din 2006 -“The Secret” ; in urma unor intamplari petrecute in ultima vreme si la indemnul unei prietene, dealtfel singura prietena de-a mea din spatiul virtual; si mi-am format o imagine despre aceasta PUTERE SUPREMA. Lucruri pe care le intuiam de o parte, dar nu stiam exact despre Ce este vorba.

    • Doar pe mine mă enervează filmul acela? Poate sunt eu prea cinic, dar dacă am exagera valoarea fiecărui om, ar ieşi haos. Unii au roluri mici, alţii mai mari, nu putem fi toţi victorioşi suprem.

  8. Desigur. Si eu ma gandeam la acelasi lucru cand vizionam filmul, ca..sunt atatia care-ar putea vedea filmul si sa nu priceapa NimiC!
    Dar.. ‘Unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.”:D

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: