Cum ar fi dacă?

Prea multă pace strică. Prea mult bine oboseşte. Prea puţin nu-i de ajuns. Prea multă linişte destinde realitatea. Şi văd că strică atunci când lucrurile merg relativ pe direcţia pe care o vrei, dar nu pentru că ai dorit-o dintotdeauna, ci pentru că ai ajuns s-o clasifici în categoria lucrurilor învăţate.

 

În mod normal, cum zicea Josephine, anul trecut pe vremea asta compuneam Jurnalul Conştiinţei. Ca să nu pierd tangenţa cu ritualul, de câteva zile mă gândeam să scriu despre una din cele mai groaznice întrebări. ‘Cum ar fi dacă?’

 

Ca oameni, ne mulţumim greu cu ce avem, cu ce primim, cu ce trăim. Pentru că s-a ajuns într-un punct în care ‘mai binele’ e duşmanul categoric al binelui. Pentru că toţi cădem pradă gândurilor şi ne flagelăm sufletele în căutarea ‘celui mai bun’. Unii învaţă că o căutare infinită nu aduce decât … căutare. Alţii nu se opresc niciodată din a întinde mâinile mai mult şi mai mult, până în punctul de epuizare – căci oameni suntem, cu termen de valabilitate personal.

Stimulii sunt adesea lucruri simple : o poză, un loc familiar, un traseu comun, o piesă ascultată demult, de prea multe ori. Un zâmbet schimbă atmosfera posomorâtă, şi loveşte peste plăcerea tăcerii fără milă. Mai binele îşi cere drepturile, corupe, aventurează, propune realitatea actuală pentru locul 1 al resemnării şi lipsei de ambiţie. Atacă direct în ego-ul celui care crede că merită mai mult. Dar adevărul e că meritatul acesta e o linie mult prea subiectivă încât să ne-o însuşim. Cei de lângă noi decid cât ‘merităm’ de la ei, nu avem dreptul să o cerem. Să aşteptăm, da, dar să o cerem, nu. Se bat cap în cap nevoia de a nu da cioara din mâna pe vrabia de pe gard cu ideea că poate vrabia crează mai multă stare de bine.

Cinic ar fi să spun că în momentul în care cauţi mai mult decât ai, ce ai nu-ţi mai ajunge. O altă variantă ar fi să spun că poate ceea ce ai, nu-ţi corespunde. Dar poate cea mai relevantă imagine ar fi să înţelegem că lumea şi oamenii nu ne aparţin, şi că tot ce luăm de drept de fapt e un noroc chior. Că dacă nu luptăm pentru ceea ce avem, şi ni se oferă uşor, ne autosabotăm din prea multă simplitate. Că dacă am deschide ochii, am vedea uneori că binele celui de lângă noi se răsfrânge asupra noastră şi invers. Că natura noastră egoistă ne va aduce în stagiul de a deveni monştri consumatori de năluci. Regretul îşi sădeşte locul abia după încheierea luptei.

Din prea mult bine, ne îngrăşăm cu iluzii, până devenim de-a dreptul imobili când realitatea ne izbeşte.

Singura concluzie demnă de a fi pomenită (pe lângă celelalte prea multe care-mi trec prin cap) e că înainte de te aventura la un drum diferit, cu necunoscute, sau pentru ‘mai bine’, să te întrebi dacă binele actual nu l-ai primit prea uşor din partea altora cărora nu le-ai fost recunoscător, şi ai luat totul pe drept, fără merit propriu.

Unii ştiu despre ce vorbesc, alţii poate cred că am luat-o razna😀 Dar aşa cum am învăţat să preţuiesc răspunsurile, acum e timpul să preţuiesc îmtrebarea. Cel mai adesea, răspunul se află în ea, şi căutarea devine implicit mai scurtă. Şi cu puţină răbdare, poţi descoperi că tot ceea ce-ţi lipsea era de fapt mai aproape decât credeai, şi tot ce trebuia era să deschizi ochii. Eh, e cazul …

 

Din prea mult bine, am renunţat la multe lucruri frumoase. Şi mi-a fost atrasă atenţia în privinţa asta. Pentru asta (ştie ea cine) îi mulţumesc pentru vorbele calde. Uneori ajută să îţi dai seama că oricât de nebun eşti, cineva rezonează cu tine, fie şi pentru o clipă.

4 Responses to “Cum ar fi dacă?”

  1. Josephine Says:

    Nu cred că ar trebui cineva să spună că ai luat-o razna deoarece teoria se aplică aproape la modul general. Ok, noi cei din spatele monitorului poate nu ştim particularităţile situaţiei tale, dar asta nu înseamnă că în principiu vieţile noastre nu urmează în mare aceeaşi traiectorie. Să fim serioşi, suntem plămădiţi din acelaşi material, şi deşi diferă gradul de fineţe, de finisare, tendinţele se aseamănă tare mult…

  2. cei mai castigati sunt cei care cauta si se multumesc cu putin pentru ca ei primesc astfel mult mai mult

    n-am fi noi dc nu ne-am dori mai mult, nu am evolua si nu e problema ca iti doresti, problema e ca nu stim aprecia, nu ne stim bucura, ingoram si trecem prea usor peste lucrurile simple dar valoroase, altfel spus ne pierdem in detalii
    desigur exista si cealalta parte in care se ia o tinta anume si nu conteaza deloc mijloacele care le folosim sa ajungem acolo, si evident ca at cand ajungem nu ne mai putem bucura, suntem deja obositi, sau acel lucru tintit si-a pierdut din valoare
    …..cred ca as putea filosofa ore in sir :)))))))

  3. normal, dupa cum spuneai, nu pot prinde intreg sensul lucrurilor pe care le descrii, pentru ca nu cunosc subtilitatile, dar am remarcat un mare adevar care mi/a placut
    @Din prea mult bine, ne îngrăşăm cu iluzii, până devenim de-a dreptul imobili când realitatea ne izbeşte@

    cred ca singura solutie e sa trecem la slabit / sa cautam niste vouchere pentru aerobic sau zumba🙂 / pentru a evita coliziunea iminenta.

  4. Luca Martini Says:

    Ne putem pune intrebarea aceasta zic eu, abia dupa ce devenim cuadevarat oameni liberi; dupa ce realizam ca defapt, liberul arbitru e un dar pe care nu vom stii niciodata cum sa-l folosim pana cand nu ajungem sa ne batem pentru el. Intrebarea corecta ar fi fost: “cum sa fac sa…?” (ar fi fost atunci mult mai ancorata in realitate/prezent.) Intrebarea ta nu imi place din simplu motiv ca imi starneste senzatia de imobillitate. In alta ordine de idei, dorinta reprezinta combustibilul vietii. Cu totii ne dorim in continuu lucruri noi. Si astfel avem in permanenta dorintele reinnoite. Personal, m-ar speria sa stiu ca peste 10 ani as putea avea exact aceleasi dorinte ca cele de acum. Ar insemna sa raman un cretin probabil.
    Budistii spun “elibereaza-te de dorinta si vei afla ca deja ai tot ce ai nevoie.” – Cum sa fac asta, cand eu ma simt cu adevarat viu atunci cand imi doresc mai mult decat nevoile de baza ale subzistentei? Imi da impresia ca am dreptul la ceva, sentimentul ala…misto… ca merit acel lucru.
    Si cred ca e ok sa-ti doresti lucruri, atata timp cat nu te superi daca nu le obtii. Viata e grea. Asa trebuie sa fie. Daca nu am suferi, nu am invata nimic.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: