Se schimba timpul… sau il schimbam noi?

Am crezut mereu ca omul este produsul locului, mediului si al contextului in care traieste. Este pana la urma cea mai usor de observat trasatura a fiecaruia, pentru ca dincolo de ceea ce ne place sa mistificam si sa imbalsamam cu trasaturi poetice, nu suntem altceva decat un produs construit pe un fond variant in limite decise de posibilitatile vecine.

Asa ca se naste o intrebare simpla… daca noi suntem produs al lucrurilor traite de noi si prin prisma contextului, sa fie timpul o coordonata activa in schimbare sau mai degraba o componenta masurabila a schimbarii, un indicator vizibil a ceea ce era, a fost si este acum, fiecare raportata la celelalte doua?

Inainte vedeam lucrurile intr-un mod care imi cerea sa incerc sa inteleg, ma incuraja sa devin introspectiv, dar si asta era tot un produs al mediului formator. Citisem acum mult timp ca daca ai lua acelasi om si l-ai putea pune sa evolueze in doua locuri diferite complet, ai obtine doi oameni complet diferiti. O idee abordata foarte misto in filmul Cloud Atlas, revazut recent, de altfel unul dintre putinele care mi-au lasat un gand placut in ceea ce priveste imaginea vietii in tot ciclul nostru existential.

Acum insa, cu trecerea timpului (va trebui sa ma abtin in a formula termenii in contradictie), nu trece doar ‘timpul’, trecem si ‘noi’. Nu poti fi acelasi om la nesfarsit, nu poti repeta aceleasi drumuri fara sa te erodeze, nu poti iesi in afara ciclurilor de erodare fara a iesi altceva. Chiar si cea mai mica schimbare poate reprezenta o lume cu totul noua, insa omul nu lucreaza cu cifre, ci cu aproximari. Insa, spre deosebire de unitatile de masura, universal stabilite, aproximarile noastre se schimba cu timpul, schimba timpul prin perceptia noastra, si implicit creaza un val-vartej in propria identitate.

Cu timpul, unii descopera ca e greu sa se regaseasca, pentru ca incearca sa se caute pe sine, pierduti fiind undeva in trecut, in amintirea colectiva a experientelor duse, impartasite sau redate. Suntem o continuare a drumului inceput de altii si un inceput al drumului celor care vor urma.

Nu urasc timpul, nu ma deranjeaza trecerea lui, incep sa o privesc ca si un drum placut din care ai posibilitatea sa alegi (sau nu!) daca vrei sa privesti inainte, inapoi, sau daca lectiile din trecut sa devina realizarile de maine.

Suntem ceea ce alegem sa fim, ceea ce alegem sa cream prin noi insine. Timpul ne ajuta doar sa vedem daca intr-adevar alegerea e reala.

2 Responses to “Se schimba timpul… sau il schimbam noi?”

  1. Pff, ce demoralizant să pierzi ce tocmai ai scris, fie el un comentariu de câteva rânduri :))

    Spuneam (cu alte cuvinte) că suntem atât un produs al mediului și al contextelor, cât și unul al propriei fiziologii și biologii, al unor tendințe înscrise în codul nostru genetic ce interacționează cu mediul. Și atunci probabil că avem o oarecare zonă de dezvoltare în care, pe parcursul vieții, ne încadrăm.

    Într-o perioadă încercam să mă ,,regăsesc”. Acum mă fascinează mai degrabă ideea devenirii, faptul că pot fi oricine, oricând, oricum. În fiecare zi ne trezim și ne place să credem că suntem aceeași persoană (și suntem, într-o oarecare măsură), dar pierdem atât de multe experiențe și ne limităm atât de mult crezând asta. În fiecare zi putem alege să fim cumva, cum vrem noi atunci.

    Și da, suntem ce alegem să fim. Mai mult, cred că toate alegerile noastre sunt reale, deși nu sunt posibile doar în mod exclusivist. Și chiar dacă odată cu trecerea timpului nu ne mai regăsim în aceste alegeri, ele au fost totuși reale atunci, în momentul prezent în care au fost luate.
    Bine, modul ăsta de a gândi m-a ajutat să mă împac cu ideea că doar pentru că acum nu mai contează ceva anume pentru mine, nu înseamnă că nu a fost real. Atunci a fost, acum nu mai este🙂

    Și uite că am dezvoltat mai mult rândurile alea ce se pierduseră în neant🙂

    • Fara o ordine interioara, ar fi doar haos, ori cum exista familiaritate in propria esenta, e lesne de inteles ca ne gasim o structura de baza, pe care se construiesc noi ramuri de experiente sau cresc cele vechi. Sau dispar, uneori. Folosim timpul ca sa ne stabilim o referinta, sa putem compara, sa cuantificam existenta, dar totodata ne descalificam singuri dorintele cand le ignoram din prisma trecerii momentului ‘potrivit’.

      De asta bateam pe ideea ca noi controlam de fapt ceea ce inseamna timpul, nu invers. Ne folosim de un concept abstract pentru a da sens miscarii, ceea ce imi aduce aminte de o zicala spusa de cineva foarte drag mie (acum multi, multi ani): “sa nu iti fie frica sa mergi incet, sa iti fie frica sa te opresti”. Ori, cine mai bine decat timpul ca sa te ajute in a vedea miscarea?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: