Cele 1000 de fete ale individului (2)

Un gand crispat, un zambet pofticios, o ploaie obscura, un apus rosiatic, o privire languroasa, o lacrima de tristete.

Modul in care vedem lucrurile da nastere la ceea ce ne defineste in raport cu ceilalti, deschide porti comune spre relationare, dar mai mult de atat, ne face unici atat in raport cu altii, cat si in raport cu noi insine acum, fata de atunci. Insa abia cand incepem sa impartasim aceste lucruri cu altii, abia atunci incepem sa ne conturam.

De sus, din departare… suntem toti la fel. Un musuroi de furnici avide sa-si gaseasca rostul, sa isi indeplineasca destinul, fara a-l cunoaste cu adevarat. O fata unica ne-ar descrie perfect, o culoare unica, spalata in meandrele timpului.

De aproape insa suntem mici, nu avem o fata unica, universala, care sa ne descrie la fel. Un zambet asteapta mereu sa fie expus, o nostalgie se vrea alinata, o dorinta se asteapta implinita. Tot ce trebuie facut e sa i se dea fata potrivita pentru a se manifesta…

Avem mii de fete, incercand sa o pregatim pe cea potrivita pentru fiecare situatie. Avem la dispozitie o paleta de culori, iar uneori e greu sa alegi creionul potrivit, dar asta nu ne-a impiedicat sa incercam. Uneori vrem aceeasi culoare ca si altii, alteori insa tanjim dupa culoarea proprie. Un contur ne ajuta, mai poate fi ingrosat, impins, retusat… insa culoarea este cea care ne facem sa iesim altfel din paleta universala.

Cand ne privim in oglinda, vedem ceea ce ne permitem sa vedem, dar nu prin dorinta proprie, controlata. Sprijinit pe scheletul personalitatii, pe acea baza la care ne putem raporta reciproc pentru a vorbi aceeasi limba, stau haine si trasaturi mulate altfel, croite aidoma drumurilor alese, vorbelor spuse, gandurile imaginate. Ori acestea… nu ne apartin. Nimic din ceea ce suntem nu ne apartine, in esenta, pentru ca nu decidem pur si simplu sa fim, suntem ghidati. Suntem directionati ca un peste intr-un rau, ocazional reusind sa mai sarim deasupra apei. Abia atunci reusim sa vedem lucrurile asa cum sunt, nu asa cum ne asteapta sa le raspundem. Si fiecare salt aduce o noua privire, o noua fata, pusa frumos in subconstient. Nu stii ceea ce esti cat timp raspunzi doar cerintelor altora, nu esti ceea ce ai putea fi daca nu indraznesti sa alegi alt creion, sau mai multe.

Avem 1000 de culori si fara ele, n-ar fi viata. Albul si negrul nu sunt culori, sunt extreme, sunt ziduri, sunt porti inchise. Insasi natura noastra ne obliga sa fim altfel decat extremi, pentru ca fiecare zi, fiecare simt, fiecare gand isi croieste drumul spre suprafata jongland intre limite. Si cu fiecare eliberare, se creioneaza un nou rand, un nou tablou, un nou eu. De asta cred ca oamenii cu adevarat fericiti sunt cei care simt culoarea, nu cei care o vad…

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: