Ce-ţi doresc eu ţie, Dulce Românie

Ca tot omul, m-a mâncat azi în fund să merg la pădure, dacă tot am văzut că e vreme frumoasă, plus că nu mai fusesem de mult. Ca om care călătoreşte foarte des, era oricum în lista mea de activităţi preferate.

Ce am observat, cu mare durere şi dezamăgire.

Mersul la pădure e un sport extrem, pentru cei tari de stomac. Expoziţii de burţi, şuncă atârnată şi imagini de o naturaleţe rară, naturaleţe din prisma faptului că toţi erau la unison.

Pe o rază de 5 km cât am străbătut până să ajung la un colţ mai retras, am văzut cam toate specimenele posibile de la bărbatul cu burta care-i acoperă slipul (sper că avea slip, totuşi) până la femeia cu fundul mai lat decât maşina mea, copiii mutanţi aidoma părinţilor sau obiceiul tipic românesc de a bea şi fuma şi de a arunca resturile în iarbă.

Păi fut-o stalin treabă, aşa respectăm noi natura? unde vrea fundu’ nostru gras, acolo ne lăsăm jegul şi resturile? chit că sunt ghene la destul de mici distanţe între el. Trebuia să-l pozez pe un dinozaur cum a fumat jumătate de pachet şi a aruncat apoi  fiecare muc, cu mare tactică, în alt loc.  Îi urez cancer plăcut şi rapid.

Respect dreptul fiecăruia de a fi cum vrea el sau ea. Dar în intimitatea proprie. Când te expui ostentativ şi mai şi scârbeşti pe alţii, deja avem o problemă. Sau sunt eu mai gingaş de felul meu, pana mea. Doar că dacă vreau relaxare în natură, vreau să găsesc natură, nu mizerii lăsate de oameni.

Am conştientizat că sunt frustrat. Că oamenii mă frustrează cu mizeriilor şi egoismul lor. Degrabă nu mai merg la pădure duminica, asta mi-e clar…

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, e să scapi de românii ăştia de acum. Şi sper, deşi nu cred, ca noua generaţie să aibă mai mult bun simţ faţă de sine şi faţă de alţii. Dacă nu, apocalipsa peste toţi…