Bagaj emoţional

De fiecare dată când laşi loc cuiva în viaţa ta, de fapt nu faci altceva decât să accepţi încă un nou surplus în valiza vieţii.

Unii vin sub forma unor bagaj masive, pentru care trebuie să mai iei o altă valiză, să faci loc enorm, să renunţi la părţi din tine. Să arunci bluza favorită pentru a accepta un nou tricou, care-i place. Să iei un fular simpatic, deşi pe tine te irită la gât.

Vorbesc metaforic, desigur.

Alţii vin sub forma unei batiste pe care îţi poţi vărsa lacrimile şi la plecare s-o arunci. Am fost şi acea batistă, am şi avut acea batistă. Oamenii merg înainte orice le-ai spune. Şi toţi descoperim că ducând o valiză mai grea, avansăm tot mai încet. Ori în viaţă, doar înainte putem merge, nu? sau nu. Regresul e când fugi disperat înapoi după un articol aruncat, în speranţa că-l vei mai găsi unde l-ai aruncat, în aceeaşi formă, fără mizeria ploilor adunate peste, fără resentimentele plecării şi abandonării. Dar niciodată nu e aşa. Stările acestora sunt legate direct de timp şi supuse uzurii. Iubirea de azi e amintirea de mâine, şi speranţa de ieri. Dar valiza e cea care suportă uzura şi mofturile noastre, în durerea neînţelegerii propriilor dorinţe. Cu cât suntem mai duri cu noi, cu atât valiza ne devine mai apatică, încât devine ceva apofatic, pe care nu-l poţi cuprinde decât în ideea greutăţii sale. Uiţi de unde ai pornit, când ai deschis prima dată valiza, când ai descoperit prima dată acea bluză superbă pe care vrei s-o îmbraci zilnic.Uiţi.

Când ai cumpărat acea pereche de pantaloni care-ţi punea în valoare picioarele, sau acele mănuşi care te apărau de frigul vremii. Ai uitat când ai pus bine acel lănţişor într-un buzunar ascuns, de unde sperai să-l scoţi la momentul potrivit. În speranţa că vei avea cui să-l dai, ai uitat de el, să nu-l iroseşti. La fel şi cu acele şosete călduroase cu care ai putea completa tabloul unei pături moi şi deschisă la culoare, peste care te-ai arunca alături ce acele braţe în preajma cărora te simţi acasă. Cu care ai definit ‘acasă’.

Ne facem diferite straturi la valiză, hainele de ieri sunt îngropate, şi turtite de cele de azi. Uităm de ele, şi ajung să îşi piardă mirosul, dar nu dispar. Le ducem mai departe, le suportăm greutatea abuzatoare, pentru că nu vrem să le aruncăm. Ce aruncăm atunci?

Cât bagaj emoţional poţi căra? Mai ai acea bluză superbă sau ai rupt-o de tot? Mai ai lănţişorul acela? Fă-le cadou! nu le du cu tine toată viaţa…